Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Orlat au reținut joi un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Gura Râului, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Conform Poliției, la data de 13 iunie, în jurul orei 17:40, în timp ce se afla pe strada Hoapei din Gura Râului, pe fondul unor discuții contradictorii l-ar fi agresat pe vecinul său, un bărbat în vârstă de 33 de ani, tot din Gura Râului. Totodată, prin faptele sale, presupusul agresor ar fi cauzat o stare de temere și nesiguranță mai multor persoane, care s-ar fi aflat la fața locului în momentul agresiunii.
”Persoana vătămată s-a deplasat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu unde i s-a eliberat un certificat medico-legal constatator al agresiunilor suferite. Având în vedere cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, informează IPJ Sibiu.
În baza probelor administrate, la data de 03 iulie, bărbatul a fost reținut de către polițiști pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, urmând a fi prezentat unității de parchet competente, în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Orlat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Arhitectul Nicolae Georgescu, a realizat in apropierea Scolii Militare doua superbe vile in stil neo-romanesc. Una este pe strada Saliste,…
Daca se poate corecta textul din articol – Două persoane au avut primit de asistență medicală – : multumesc și…
Asa ar fi fost corect, insa din păcate aceste cheltuieli de judecata sunt platite din bugetul local al orașului, practic…
Singurul val sunteți voi, punând gheara balcanică pe ce au clădit alții de generații! Sașii se intorc, valul tău emigrează…
Ai mîncat rahat si tu ?













Lasă un răspuns