Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Două volume ale poetului Radu Vancu vor fi publicate în Statele Unite. „La edituri bune și cu editori care cred mult în ele”

Ion Surdu
17
rau-vancu-awal

Institutul Cultural Român de la New York a anunțat apariția a două volume semnate de poetul Radu Vancu în Statele Unite. Editura Zephyr Press, recunoscută pentru promovarea poeziei internaționale și a traducerilor literare, va publica ediția în limba engleză a volumului „Kaddish”, tradus de Sean Cotter. Cartea, un omagiu adus poetului maghiar Miklós Radnóti, a mai fost prezentată anterior în Words Without Borders.

Publicitate
Publicitate

De asemenea, volumul „Frânghia înflorită” va apărea în traducerea Paulei și a lui Cyrus Console.

Mai devreme, într-o postare pe rețelele sociale, Radu Vancu și-a exprimat bucuria pentru această noutate și a mulțumit traducătorilor și editorilor care au crezut în cele două cărți: „Frânghia înflorită și Kaddish o să apară curând în Statele Unite. Și nu oricum: ci în traduceri minunate, la edituri bune & cu editori care cred mult în ele”, a scris Vancu.

Publicitate

Zephyr Press, fondată în 1980, are o lungă tradiție în publicarea poeziei internaționale și a primit de-a lungul timpului multiple premii, precum AWP Small Press Publisher Award. Este specializată în poezie și proză contemporană în traducere, cu accent pe literaturile din Rusia, Europa Orientală, Asia și alte regiuni. Realizează adesea ediții bilingve, cu textul original și traducerea pe file opuse. În 1990, Zephyr a publicat o ediție monumentală de 1600 de pagini a operelor complete ale poetesei ruse Anna Ahmatova, care a fost numită „Best Book of 1990” de The New York Times și a primit numeroase recenzii internaționale.

Despre Kaddish:

Nu atât o carte de poezie, cât o carte despre poezie, volumul lui Radu Vancu este un crez în literatura ca formă de redempțiune prin frumusețe. Sau un kaddish, pentru a folosi conceptul preferat de autor și care, asemenea unei chei de boltă, susține întreaga arhitectură a acestei coborâri în infern. Vorbim aici însă nu neapărat de un infern personal, cât de o experiență colectivă a Răului. Astfel, asumându-și aproape organic tragediile victimelor regimului nazist printr-o suită de avataruri pasagere, scriitura lui Radu Vancu este în căutarea locului geometric al confesiunii diaristice, exercițiilor de admirație aduse acelor „minți luminate distruse de nebunie” și discursului meta ce chestionează mijloacele literare de producere a unei epifanii. Rezultatul este oarecum atipic în comparație cu volumele sale precedente, în sensul în care acest joc al distanțelor focale alternând registre și perspective multiple dau profilul unui discurs polifonic, câteodată îmbrăcând chiar mecanismele teatralității specifice unui cor tragic. Este ca și cum eleganța ritmică a psalmilor, viziunile grotești ale Alcoolurilor lui Apollinaire și versatilitatea stilistică a lui Pascal Quignard și-ar da întâlnire în paginile unui tratat despre cuvinte care nu sunt altceva decât „instrumente de captare a luminii & a frumuseții”. (Andrei C. Șerban)

Despre Frânghia înflorită:

„Frânghia înflorită continuă și, cumva, încheie « saga familială », în centru cu aceleași personaje: tatăl (« mortul iubit »), soția (Camelia) și fiul (Sebastian). Amplul poem alătură fragmente din viața casnică, vise serafic-atroce, amintiri, meditații asupra poeziei, excursuri în/ discursuri despre « lumea de dincolo », într-o formulă care este, deja, « marcă înregistrată Radu Vancu ».
Idilicul și grotescul, ironia disperată și burlescul, cruzimea și delicatețea, limbajul colocvial, cel parabiblic și cel intelectual-filosofic, imaginarul debordant și notația imediatului generează un univers pulsatoriu, a cărui « pneuma » e dorința (și posibilitatea?) de a fi fericit.
Radu Vancu se distanțează atât de poezia « mizerabilistă », a desperados-ilor de cafenea, cât și de cea zis neoexpresionistă, a (pseudo)ruralilor rătăciți prin crâșmele marilor orașe. Mai exact spus: se detașează din « plutonul douămiist », impunându-se ca unul dintre cei mai importanți poeți români de azi.” (Alexandru Mușina)

Ambele cărți au apărut la Casa de Editură Max Blecher în 2012, respectiv 2023.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

17 răspunsuri

  1. Avatar Sparrow
    Sparrow

    Poetul Radu Vancu????
    Pāi nu era iredentist? Formator de opinie, dizident,publicist si alte alea?
    Sau stai, este toate la un loc si mai mult decât atât.
    I-auzi fra, in IuEsEi…….la edituri cu co*** mari, dā top, pā felie……
    Ceva muncā concretā ? Creatia literarā este o muncā grea dar îi încearcā pe cei talentati, nu pe diletanti. ….

    19
    10
    1. Avatar Bogdana
      Bogdana

      barometrul frustari la tine e ceva de nedescris

      11
      13
    2. Avatar Sparrow
      Sparrow

      @ Bogdana
      Iubi, noi ne-am mai conversat pe aici….
      Nu pricepi si mā agaseazā sā repet. Sunt un monument de autosuficientā, un Everest de superioritate. Sunt suveran pe ce stiu, ce pot si ce cred. Scriu mai bine decât Vancu ( si decât altii) am robustetea ideilor, fluenta discursului si cultura literarā necesarā sā mā māsor cu cohorte întregi de diletanti. Nu am frustrāri. Nici literare nici de altele, am doar ZERO tolerantā la superficialitate, ipocrizie, non-valori si prostie. Consider suveran in convingere cā Radu Vancu nu e poet. Are certe calitāti in alte sectoare de manifestare publicā, cinste lui, dar literar nu existā. Punct. Pisica mea face poezii mai bune ca Vancu. Pisica!!!!

      12
      6
    3. Avatar Bogdana
      Bogdana

      Sparrow iubi, noi ne-am mai conversat pe aici. Nu pricepi si ma agaseaza sa repet. Esti un monument de frustrare narcisista. Un Everet de megalomanie si de superioritate demna de azil psihiatric. Esti suveran in frustrare, ca asa iti place poti sa fii. Scrii mai bine decat tine insuti (si decat celelalte personalitati pe care le ai) ai robustatea narcisistului frustrat, fluenta megalomaniei si cultura obsesiei de sine ca sa te masori cu cohorte intregi de diletanti (zice premiul Nobel falit). Nu ai frustari, narcizisti au doar dreptate. Nici literale nici de altele – exact, asa e cand nu ai luat medicamentele. Ai ZERO toleranta fata de cine are talent real si fata de cine nu se ascunde dupa anonimat. Cica tu stii tot! ZEULE!

      11
      7
    4. Avatar Sparrow pentru Bogdana
      Sparrow pentru Bogdana
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      9
      24
    5. Avatar Bambolero
      Bambolero

      Ești ipocrit, bă vrăbioi

      5
      5
    6. Avatar Hermannstadt
      Hermannstadt

      Vrăbiuța,ceva îmi spune că Bogdana in timp ce scrie replici ****.Grija cu cine vrei sa bei cafeiu’ 🙂
      (Acest mesaj a fost moderat din cauză că nu are nicio legătură cu subiectul)

      4
      0
    7. Avatar Nobody
      Nobody

      esti doar profund invidios

      3
      2
  2. Avatar Unul
    Unul

    Asta e plata pentru protestele și agitația făcută la ultimele ture de alegeri, nu? ICR e o instituție profund coruptă. Să te asociezi cu ea spune ceva despre ce fel de om ești, despre partea de care ești tu de fapt.

    13
    3
    1. Avatar Altul
      Altul
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      3
      28
    2. Avatar Unul
      Unul

      Nu cred că George Simion era un președinte bun, dar totuși, ce legătură are stasul cu parastasul? Secu Vancu-vă vedem din Sibiu care nu o vede nici pe neonazista turnătoare Aurora, nici pe Daniela Poale-n-brâu-Potra e un secu-oportunist de cea mai joasă speță. Crezi că dacă acum or ieșit tot securiștii lui Iohanis – Bolojan, cu alegeri anulate ca-n Burkina Faso, oamenii o să-i accepte iar peste 4 ani? Uită-te la Raluca Turcan, crezi că o să fie mai bună? Serios, nu vezi că cei care au votat cu Simion sunt mai democrați și mai puțin isterici decât unul ca tine? Tu nu faci decât să convingi oamenii să voteze pe ceilalți, și nu te bănuiesc de machiavelisme, că ceea ce ai scris e ca la grupa mijlocie. 🙂

      5
      4
    3. Avatar Altul
      Altul
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      0
      11
    4. Avatar Q
      Q

      Deci miza ta este să creezi ideea că Unul e secu? Unul e un anonim, care comentează pe aici uneori! Vancu e ditamai Vă vedem din Sibiu! :-))) Destul de disperat…și jalnică mișcarea ta Altule. Ați rămas fără oameni deștepți pe la voi pe acolo. 🙂 Așa se întâmplă când sunt angajate numai neamurile. :-)))

      7
      0
  3. Avatar Carcotasul de serviciu
    Carcotasul de serviciu

    Cu Eva mi-a spus că intelectualii sunt cel mai ușor de ademenit de oculta sau stăpânire sau ideologii. Le oferi burse, le publici cărți etc. Cred că avea dreptate. Atunci i-am spus că nu cred, intelectualii au glagorie. Poate au glagorie, dar avantajele pe care le obțin dandu-se de partea unora depășesc ceea ce-ar putea face singuri cu glagoria lor.

    12
    0
  4. Avatar ???
    ???

    Dl. Vancu e o persoana sensibila. Totuși să-ți expui așa problemele de familie și sechelele sufletești cum o face in volumul.Franghia… mi se pare nepotrivit. Chiar numai asta e poezie? Nu mai continui pentru că nu vreau sa jignesc pe nimeni, mai ales memoria unui om care nu mai e printre noi și o femeie care e mama și probabil a suferit mult. Sau poate acel volum e o forma de cathartis?

    9
    0
    1. Avatar Q
      Q

      Io nu am văzut încă securist/KGB ist/ CIA ist sensibil. Oare nu minte ca să fie victimă și să creeze o ruptură socială între părinți și copii, când își bălăcărea părinții prin scrieri publice? Mai ales că unul nu se mai putea apăra, fiind mort. Dar… no way să ajungi prof universitar la Sibiu dacă nu ești ofițer de secu, la un serviciu local sau străin.

      2
      2
    2. Avatar @Q
      @Q

      Radu Vancu e foarte bine pregatit profesional. Poate o avea alte pacate, poate ca nu e bine sa iti arati frustrarile in poezie, dar e printre putinii care merita sa fie profeor la facultate.

      1
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate