Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Peste 50 de milioane de lei pentru amenajarea Parcului Sub Arini. Primăria cere consilierilor locali să aprobe proiectul prin care să solicite bani europeni

Ion Surdu
20
randari-parc-sub-arini-3-d7fz

Sibiul pregătește transformarea Parcului Sub Arini cu peste 50 de milioane de lei. Un proiect în acest sens a fost pregătit de administrația locală pentru ședința de săptămâna viitoare, care vizează obținerea de fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021-2027.

Publicitate
Publicitate

Primăria Sibiu argumentează necesitatea proiectului „Amenajare Parc Sub Arini” având în vedere „contextul global marcat în mod profund de schimbările climatice, de încălzirea globală, de creșterea gradului de poluare, în special la nivelul centrelor urbane”.

În raportul de specialitate aferent proiectului de hotărâre se menționează că scopul principal al reabilitării spațiilor verzi din cel mai mare parc al Sibiului ține de „stoparea fenomenului de degradare a spațiului verde, creșterea calității peisajului, creșterea gradului de confort al locuitorilor, înlăturarea aspectului neîngrijit al acestei zone urbane și îmbunătățirea calității factorilor de mediu”.

Obiectivul general al proiectului vizează amenajarea parcului Sub Arini, „redându-i caracterul de parc istoric, alături de regenerarea spațiilor de agrement și de loisir din interiorul acestuia”.

Astfel, municipiul Sibiu intenționează să depună proiectul pentru obținerea de fonduri europene nerambursabile prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, Prioritatea 3 – Acțiunea 3.3, dedicată investițiilor în infrastructură verde și albastră în mediul urban regional pentru municipii.

Autoritățile locale precizează că proiectul are la bază o serie de acte normative și strategii locale, inclusiv Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Municipiului Sibiu 2021-2030 și Strategia și Planul de atenuare și adaptare la schimbările climatice în Municipiului Sibiu 2030.

Conform documentului ce ajunge în fața consilierilor locali, valoarea totală maximală a obiectivului de investiții este de 50.638.150,06 lei, inclusiv TVA. Din această sumă, costurile de construcții-montaj (C+M) se ridică la 31.033.177,33 lei, inclusiv TVA.

Publicitate

Proiectul menționează mai mulți indicatori țintă, printre care cele legate de infrastructura de transport:

Lungime totală alei pietonale: 5789 ml.
Lungime totală piste de biciclete: 856 ml.
Suprafața totală a parcului: 207.664 mp (100,00%).
Suprafața aleilor asfaltate: 10.385 mp (5,00%).
Spațiu verde (suprafață verde): 172.412,40 mp (83,02%).

De asemenea, sunt menționate modernizarea iluminatului public, supraveghere video (vor fi instalate 46 de camere video de exterior) și 23 de module Wi-Fi.

Pe lângă alei, proiectul include amenajări specifice pentru un amfiteatru de 38 mp, 12 mp pentru statui, 35,58 mp pentru ziduri de sprijin, o toaletă publică de 7 mp și 8.027,84 mp de ape. De asemenea, o suprafață de 3538,43 mp nu va fi supusă intervențiilor.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiții „Amenajare Parc Sub Arini” din Municipiul Sibiu faza PT+DE+DTAC+verificare proiect+elaborare documentații pentru obținere avize faza PT + asistență tehnică poate fi consultat aici.

Amintim că Primăria Sibiu a scos la licitație contractul de elaborare a proiectului tehnic și asigurarea asistenței tehnice pentru „Amenajarea parcului Sub Arini” în luna mai 2024. În noiembrie a atribuit contractul pentru proiectare.

Din documentele înregistrate de administrația locală în cadrul procedurii publice aflăm că investiția presupune realizarea unui amfiteatru, amenajarea unui iaz în zona străzii Avrig, precum și a unui totem uriaș, a locurilor de joacă, a aleilor și zonelor senzoriale, a zonelor de activități în aer liber, alături de lucrări de reabilitare a spațiilor existente.

În caietul de sarcini a fost descrisă și necesitatea reabilitării și modernizării parcului: „(…) derivă din nevoia de petrecere a timpului liber și recreere, contribuind la creșterea gradului de civilizație și la înfrumusețarea orașului, în vederea apropierii de standardele europene, cu implicații benefice în asigurarea unui climat sănătos de conviețuire în cadrul comunității locale și cu un impact pozitiv asupra creșterii gradului de socializare a locuitorilor orașului Sibiu”.

Discuțiile despre reabilitarea și modernizarea parcului Sub Arini au început în urmă cu aproximativ trei ani. Vocile care s-au opus acestei idei au argumentat că intervențiile propuse vor duce la pierderea laturii „naturale” a parcului. Replicile aduse acestor critici au arătat că parcul are nevoie de o primenire, iar intervențiile prevăzute nu afectează nici 10% din suprafața parcului, adică respectă legislația.

Intervențiile propuse se referă și la remanejarea sau revitalizarea malului pârâului Trinkbach, reutilizarea și amenajarea canalului Seviș, cornișele laterale ale parcului, luminișurile și așa mai departe.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

20 de răspunsuri

  1. Avatar R
    R

    Cred ca titlul corect ar fi…. Primaria cere consilierilor sa aprobe proiectul penru a cere bani europeni pentru firmele de casa. Ce e in neregula cu Parcul Subarini?? Decat ca se face Focus in the Park cu bani de la primarie si apoi se pun garduri si bilete de acces. Lasati parcul asa cum e!

    83
    7
    1. Avatar CX
      CX

      Bilete de acces pentru … ca desteptii din primarie primesc invitatii

      17
      0
  2. Avatar Nelu
    Nelu

    Nu mai bine cerem bani ca sa-l transforma intr-un teren de golf pentru Klaus ca sa nu mai mearga pana la Pianu.

    83
    11
    1. Avatar Mariana Deacu
      Mariana Deacu

      Ba da

      15
      2
  3. Avatar țara arde, baba se piaptănă (sau se photoshopeaza)
    țara arde, baba se piaptănă (sau se photoshopeaza)

    Cel puțin 100.000 de sibieni NU au nici o urmă de parc sau spațiu verde in cartierele lor,iar primăria in inteligență ei nemărginită scornește niște justificări ca: „înlăturarea aspectului neîngrijit” sau „creșterea calității peisajului,” pentru a risipi peste 50 de milioane pe kitsch-uri. Cine a împiedicat in ultimii ani primăria sa îngrijească Sub Arinul??

    96
    8
    1. Avatar No name
      No name

      Aurora

      55
      2
  4. Avatar Raluka
    Raluka

    AMENAJATI PADUREA LUI RIEGER (ZONA FLARO – TEREZIAN ) IN contextul global marcat în mod profund de schimbările climatice, de încălzirea globală, de creșterea gradului de poluare, în special la nivelul centrelor urbane”. RENUNTATI LA INTERESE IN FAVOAREA SI SANATATEA LOCUITORILOR !
    ” BLOACE ” IN AFARA SIBIULUI !
    NU BETONATI SUB ARINIUL ! ( atata stiti ! )…

    82
    2
    1. Avatar Alzara 1918
      Alzara 1918

      Da , un loc liber pentru “ pădure în oraș “!

      27
      2
  5. Avatar Pastor Marginas
    Pastor Marginas

    Du-te aurora si pensioneaza-te si lasa-ne in amarul nostru cu modernizarile tale ca esti de rasu’ p#ii

    62
    5
    1. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      0
      31
    2. Avatar Sibiu.adrian
      Sibiu.adrian

      Aci Cutu ar trebui să înțelegem din comentariu tău ca nimeni nu are voie sa spună nimic în orașul ăsta și să o lăsăm pe Fodor ca să își bata joc de orice în orașul ăsta pentru ca așa vrea ea , dacă îți place să fi sclavu lui Fodor este treaba ta, nu toți suntem fraierii lui Fodor așa cum îți place ție sclavelos,orașul ăsta NU este proprietatea ei ca să facă ce vrea in el, este obligata să justifice fiecare leu pe care îl cheltuie și ce are de gând să facă în oraș.

      5
      1
  6. Avatar Dabija
    Dabija
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    10
    16
    1. Avatar Radu cel Urat
      Radu cel Urat
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      1
      12
  7. Avatar Gheorghe Ion
    Gheorghe Ion

    Tipic primariei sibiu: la fel ca si cu centura sudului (se discuta de 1000 de ani si nu se face nimic), la fel ca si cu platformele de gunoi smart (imedoat se face deceniul), asa e si cu amenajarea sub arinului (oricum mi se pare o prostie). Dar auzim de ani buni cum va fi amenajat parcul, cu rezultate zero. Proiectele sibiene se misca halucinant de incet. Pe langa primaria Sibiu, un melc e campion pe viteza.

    32
    0
    1. Avatar HBomb
      HBomb

      Nea Gheorghe, vezi că încurci borcanele, vorbește gura fără tine. Centura Sud nu este făcută de Primărie, nu este treaba ei, așa că nu are cum să înregistreze întârzieri aici. Este făcută de Consiliul Județean. Dacăp nu reușești să faci diferența între autoritățile publice și treburile lor diferite, nu te băga în discuție.

      2
      1
  8. Avatar Constantin
    Constantin

    Din parc verde o să devină un parc plin de betoane

    17
    0
  9. Avatar Alzara 1918
    Alzara 1918

    E de neînțeles cum au tolerat sibienii civilizați ( adică din cetate ) atâta sălbăticie ( adică pădure ) în Burgul nostru : copaci , iarbă , pârâu …
    Semnalul a fost dat de transformarea sticloasă de la Bolta Rece ( o berărie de sec XIX-XX cum doar în înapoiata și nostalgică Germanie mai găsești )
    Pe noi nici criza națională nu ne poate opri din …
    Doar nu o să facem caceausescu ( tot e la modă oripilarea în fața nostalgiei ) să ignorăm urmele urbanismului săsesc …

    6
    3
  10. Avatar Unu
    Unu

    asta se urmareste, distrugerea parcului ! Asta mai ramasese de distrus in epava aia de sibiu !

    5
    0
  11. Avatar Sibian
    Sibian

    Se distruge un parc care arata foarte bine, adica natural. Oare banii astia din fonduri europene nu ar fi fost mai nimeriti pentru alte reabilitari de care are nevoie orasul? Toate parcurile naturale din tarile civilizate, au fost pastrate asa cum au fost. De exemplu Prater-ul din Viena. La noi a inceput febra kitchurilor, proiecte aberante ale unor firme bucurestene care viseaza urat noaptea si dimineata pun pe hartie ce-au visat

    8
    0
  12. Avatar HBomb
    HBomb

    Dacă Primăria intenționează să monteze în Parcul Sub Arini monstruozitatea din imagine, atunci putem vorbi de stricarea parcului, nu de amenajarea lui. Porcăria aia, cică totem, ar fi o palmă dată peisajului parcului. Dacă vor să instaleze ceva cu care să-și facă selfie hispterimea, atunci să aleagă ceva de dimeniuni mai mici, mai puțin agresiv cu imaginea parcului.

    Ar fi destule lucruri pe care Primăria ar putea să le facă pentru amenajarea Parcului, dar să meargă pe metoda minimei intervenții:
    * să planteze mai mulți arbori în zone care au chelit
    * să monteze mai multe bănci
    * să consolideze aleile și să le asfalteze cum trebuie
    * să curățe albia pârâului
    * să amenajeze o alee pietonala pe lângă pista de biciclete ca să nu se mai încurce pietonii cu bicicliștii
    * să monteze coșuri de gunoi în mai multe locuri și să introducă un serviciu permanent de colectare a gunoiului, că ăia de la Parcuri nu iau gunoiul, sunt buni doar să facă licitații pt cosit iarba, de unde le iese lor ciubuc
    * să amenajeze alei noi în zona din spatele stadionului de rugby
    * să introducă patrule de polițiști locali care să reducă fenomenul câinilor plimbați fără lesă.

    4
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate