Sâmbătă seara, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a arătat mai mult ca o mică lume unde rockul, grătarele și folclorul remixat au făcut, culmea, casă bună. Eu cred că Astra Rock 2025 și-a respectat promisiunea: muzică tare, oameni diverși și o atmosferă pe care n-ai cum s-o uiți, chiar dacă ți-ai cumpărat prea multe jetoane.
Am intrat în muzeu, undeva în jurul orei 21.30, să văd care este atmosfera festivalului și apoi să închei seara cu muzica celor de la Subcarpați. Asta a fost teoria; în practică, am încheiat seara cu un discurs de salut al directorului Muzeului Astra, Ciprian Ștefan.

La scena de la Târgul de Țară, cei patru băieți de la „Niște Băieți” au arătat că și muzica de petrecere poate fi rock, dacă adaugi suficient distors și un final glorios. Punk-rockul lor, construit pe șlagărele anilor ’80, a făcut ca oameni de toate vârstele să fredoneze fără să clipească refrenele lui Gică Petrescu sau Mirabela Dauer.
„E genul de concert la care știi sigur măcar jumătate din playlist, chiar dacă nu ai vrut niciodată să înveți versurile”, glumea un spectator, în timp ce dădea din cap pe ritmul chitarei.


Cei drept, nu ai cum să nu cânți și să nu te simți bine pe muzica lor. Dacă ai auzit, chiar și de câteva ori marile melodiile anilor 80, te trezești cântând refrenul. Mi-a plăcut.
Subcarpați, între „doine și bass”
La 22:30, scena de la lac a început să vibreze odată cu intrarea Subcarpați, trupa care de 15 ani reușește să facă poduri între străbunici și generația TikTok. Bean MC (Marius Andrei Alexe), fondatorul și solistul trupei, alături de colegii săi au ridicat publicul în picioare cu ritmurile lor inconfundabile: folclor și hip-hop.

După mai multe melodii, privind publicul, am avut senzația că mulțimea s-a împărțit ca la un test psihologic.
Primii, cei din față, erau cei cu suflet de rocker. Răspundeau la fiecare provocare a solistului, dansau în stil rock, iar când apăreau acordurile cunoscute, aproape că le simțeai vibrația din piept. Aceștia nu doar că știau versurile, dar le și trăiau, cu intensitate. Genul acela de oameni care fac efort să fie acolo, în mijlocul acțiunii, și să nu rateze niciun moment.

Pe băncile scenei de la lac era o altă categorie – spectatori care păreau mai relaxați, dar care nu se lăsau mai prejos. Reacționau mai ales la piesele cunoscute, aplaudau și ovaționau atunci când recunoșteau melodiile preferate.

Iar în spate, era o a treia categorie. Oameni care păreau opriți doar în trecere. Bean MC nu i-a ignorat nicio secundă. „Sunteți bine cei din spate? Haideți, vreau să vă aud și pe voi!”, le striga din când în când. E cumva fascinant cum aceeași muzică poate fi trăită atât de diferit de fiecare. Poate pentru că atmosfera nu era doar despre muzică, ci despre interacțiune.

Subcarpați reușeau să creeze o conexiune cu fiecare, indiferent dacă se afla în față, pe bănci sau în spate. Solistul și-a tot îndemnat fanii să se prindă de umeri, fie că se cunosc sau nu și să facă headbang, poate cea mai cunoscută mișcare a rockului. Este mișcarea aceea rapidă înainte-înapoi sau circulară a capului. La altă melodie i-a îndemnat să se prindă de mâini în hore care să umple spațiul din fața scenei. Apogeul? Melodia „Frunzuliță iarbă deasă” cântată alături de public.
Într-adevăr muzica unește generații și niveluri diferite de implicare, și totuși fiecare se simte parte din spectacol.
Publicul – de la plete la rochii lungi
Festivalul a adunat o adevărată colecție de tipologii: tineri rockeri unii cu părul lung, alții cu părul colorat, cu tricouri negre, doamne elegante în rochii, familii cu copii și chiar pensionari.

Toți s-au regăsit în același cadru, cu pahare de bere în mână și miros îmbietor de grătar pe fundal. Până și eu am băut o bere rece, de la dozator.
Plata s-a făcut pe jetoane: 14 lei bucata. „Ai grijă câte iei, că nu se mai returnează”, își avertiza un tânăr prietenul. Altfel spus, cine a fost prea optimist la coada de unde se luau retoane a rămas cu ele ca amintire. Asta dacă nu a reușit să le schimbe din nou în bani cu cineva care nu apucase să și le procure.

„Noi suntem fenomenul Astra”
La finalul serii, pe scena de la lac a urcat și Ciprian Ștefan, directorul Muzeului Astra, care a ținut să mulțumească artiștilor și publicului și să-și împărtășească visul cu cei prezenți.
„Le mulțumesc prietenilor de la Subcarpați. Știți care este visul meu? Să cânt cu ei o melodie învățată de la străbunicul meu, chiar la Târgul de Țară. Cultura contează și noi suntem fenomenul Astra!”, a spus el, în aplauzele publicului care se pregătea să plece.

De la folclor remixat la punk-rock cu parfum de anii ’80, Astra Rock a reușit să aducă laolaltă generații și stiluri muzicale.
La plecare am realizat că festivalul s-a bucurat și de privilegiile naturii. Noptea de sâmbătă a fost perfectă din punct de vedere al vremii: răcoare plăcută a unei seri de august, cer senin și aerul încărcat de miros de grătar și iarbă. N-am ratat nici lebedele care pluteau elegant pe apă, complet nepăsătoare la zgomotul boxelor și la aplauzele publicului.

Am zâmbit, gândindu-mă că poate fi secretul Astra Rock: muzica și natura coexistă fără să se deranjeze reciproc chiar dacă vorbim de o explozie de energie și emoție, așa cum este rock-ul.
Ce urmează duminică
În seara aceasta este ultima zi de Astra Rock 2025. Pe scena de pe Lac, Mihail deschide seara la 18:30, urmat de energia trupei Cemetery Skyline la 20:15, iar la 22:30 Paradise lost poate aduce un final de seară epic, cu riff-uri care vor răsuna în pădurile din jur.

În Târgul de Țară, la 19:30, cei de la Phobia vor începe să-și etaleze forța muzicală, iar la 21:30 Machiavellian god ar putea să ridice intensitatea și mai mult.
Pentru cei care vor să țină festivalul treaz până în zori, de la miezul nopții începe afterparty-ul.











Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
20 de răspunsuri
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Vrei sa spui că pentru concerte rock o fost făcut muzeul ASTRA? Ești redus, Dane. Data viitoare poate că meri la concert rock într-o biserică, prin altar, fără să o distrugi, dacă de chinuirea animalelor de la zoo te doare-n cot. Antiromâni spurcați care vă folosesc pe voi, ca pe niște primitivi.
-
Dane, tu știi oare cum o apărut muzica rock? Hai că-ți spun io. Rockul o fost făcut de americani, în timpul războaielor din Coreea și Vietnam, pentru că au constatat că în felul ăsta creșteau agresivitatea soldaților. Așa că le dădeau rock la radio. Nu spun că e ceva rău, dacă o apărut așa, sau că toți cu rockul sunt sataniști, dar așa o apărut și mulți sataniști declarați sunt prin mediul ăla al rockului. (E și normal, dacă vroia inițial să facă oamenii capabili să omoare mai mulți oameni.) Tu știi ce înseamnă ASTRA? E o abreviere de la Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român. Muzeul ASTRA așa o fost făcut, pentru Cultura Poporului Român. Cultura e un termen generic, iar faptul că și rockul și ASTRA sunt fenomene culturale, nu înseamnă că dacă ție îți place rockul ai dreptul să cotropești muzeul ASTRA, la comanda spurcaților antiromâni care au decis asta. Ce faceți voi, e ca și cum ați face concurs de grătare și mici la bancă, librărie, primărie sau în sinagogă ori în biserică. Sau festival de umflat mațe la muzeul ASTRA, cum tot fac antiromânii în ultimul timp. Da, banca, primăria, librăria și micii au rol economic și social, iar concursul de grătare și religia sunt fenomene culturale, spirituale pentru unii, dar ele nu se amestecă. Iar aia, că toată lumea care nu vrea rock la muzeul ASTRA ascultă manele, e o afirmație prostească, dar scuzabilă, mai ales dacă ești tânăr și erai sub influența agresivității induse de muzica rock. Ai plătit bilet…. bravo! Dar valorile nu se reduc numai la bani, mai sunt și alte feluri de valori, cum sunt cele imateriale, spirituale. Vrei respect pentru valorile tale? Respectă și valorile morale ale celorlalți! Altfel ești imoral.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
-
Dumnezeu are capacitatea să analizeze situația pentru fiecare individ în parte și nu o să facă așa antiromânește, cum propui. Tehnofeudalii cu interese mercantile și guverne cu interese dubioase au capacitatea de a analiza individual fiecare om. Crezi că Dumnezeu îi mai slab? În plus, marele filozof Petre Țuțea o zis că: Dumnezeu e român! :-))))
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Bombatule, mă bucur să văd cum te zvârcolești, aruncând cu mizerii după niște comentarii scrise de mine acum câteva săptămâni. Înseamnă că e scris bine, dacă v-ați apucat să-mi urmăriți comentariile. Ce jalnic ești… dar, deh, ordinul e ordin. Acum dacă aveți șefi noi la secu, trebuie să raportezi depășirea planului, cum ești tu învățat.
-
-
Bai frate intelegeam pe stadion, mai e un stadion mai amarat spre turnisor, e parcul din mijlocul prapastiei facut de Fodor, acolo trebuia tinut nu fix la Zoo, saracele animale si asa is vai de steaua lor…. ia sa cante cineva langa blocul lor cand vor sa doarma.. totusi inainte de a organiza asa ceva trebuie sa te gandesti
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Banii deschid toate usile la guvern si Bruxeles.
Flucus mai că plinge asta piere inainte lui popa, sunteți terminati
Vad in poza cei mai (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)
De munca de preventie, de educatie si preventie, s-a auzit la conducerea IPJ Sibiu ? Aaaa, stai asa, ca astia…
Ha, ha,… o învățat sudiștii germana.













Lasă un răspuns