Număr record de calfe călătoare în acest an la Sibiu. Povestea lui Georg, care a promovat orașul printre meșteșugarii care cutreieră lumea: „Biletul nostru de călătorie este povestea noastră”

Cu mâinile bătătorite de muncă și ochii curioși, un tânăr tâmplar din Germania ne povestește despre drumul său prin viață sau, mai bine zis, prin lume. Are doar 25 de ani, dar în spatele lui se adună deja aproape patru ani de călătorii, care îl inițiază în meșteșugul pe care și l-a ales, trăite cu intensitatea unei aventuri. E o calfă călătoare sau în germană – Wandergeselle.

„Mă numesc Georg Stolberg, sunt din Augsburg, un oraș german la nord de München”, se prezintă el.

Calfele sunt o prezență obișnuită în Sibiu, dar poate că sibienii au observat că în acest an numărul lor este mult mai mare decât în trecut. Luna august este perioada în care prezența lor se face și mai simțită. Anda Ghazawi, de la Asociația Casa Calfelor Sibiu – înființată în anul 2007, spune că ultima dată când orașul a fost vizitat de atât de multe calfe a fost acum mai bine de 10 ani.

Peste 40 de meșteri în oraș

În acest an, un număr de 40 de calfe călătoare au ales Sibiul pentru a-și desfășura activitățile meșteșugărești timp de trei săptămâni, depășind media anuală de 20-25 de participanți din ultimul deceniu.

„E prima dată după foarte mult timp, adică noi de 10 ani n-am mai avut așa mulți odată”, ne spune Anda Ghazawi, iar explicația pentru această prezență masivă este dată de entuziasmul lui Georg. „Noi suntem aici întotdeauna o echipă din trei oameni […] Și anul acesta, Georg, care a fost aici la Sibiu și anul trecut și i-a plăcut, s-a hotărât să vină mai aproape de echipa de organizare. Fiind alături de noi, a făcut reclamă printre calfe proiectului de la Sibiu, atelierului de vară. Pentru că el a fost aparent suficient de entuziasmat de locul acesta și de proiect, a reușit să entuziasmeze atât de mulți oameni să vină. E exact vorba ceea – omul sfințește locul. Anul acesta e el – prin implicarea lui au venit atâția”.

Din discuția cu Anda mai aflăm că în acest an este mare și numărul de fete, comparativ cu ultimii zece ani, deși numărul băieților rămâne predominant în astfel de călătorii (în germană – Die Walz).

Bucuria meșteșugului

Scopul acestei călătorii nu este acumularea de bunuri materiale, ci îmbogățirea personală și profesională. „Ideea e nu să te întorci cu bani acasă, să lucrezi ca să pui deoparte, ci pur și simplu pentru bucuria meșteșugului pe care îl faci, poate pentru bucuria de a cunoaște culturi noi, de a avea experiențe noi”, ne explică Anda Ghazawi.

În Sibiu, principala activitate a calfelor este întreținerea Casei Calfelor din Piața Huet, la aceasta adăugându-se diferite proiecte de renovare, reconstrucție a clădirilor din proprietatea Bisericii Evanghelice sau a proprietăților private, precum și promovarea meșteșugurilor prin ateliere pentru copii și vizite în școli profesionale. În Piața Huet, în ultimele săptămâni, sute de curioși îi pot urmări cum meșteresc în lemn, piatră sau fier, iar cei mai darnici pot dona bani.

Meseria de tâmplar a învățat-o în Germania: „Ca să devii meșter trebuie să faci trei ani de ucenicie. Apoi poți porni în Die Walz – călătoria prin care înveți mai departe, dar de unul singur. Nimeni nu-ți spune unde să mergi, dar dacă ai început-o, trebuie să rămâi cel puțin trei ani și o zi pe drum”.

Georg spune că a aflat despre Wandergeselle de la profesorul său, care i-a mărturisit că regretă că nu a făcut-o la vremea lui. Întâlnirile întâmplătoare cu alți „meșteri călători” i-a confirmat că asta e calea pe care vrea s-o urmeze.

Prima întâlnire cu Sibiul

Nu a venit de la început în România. Mai întâi a călătorit în Maroc, prin Spania și Portugalia, apoi în Elveția.

Sibiul l-a cucerit de la prima vedere. „Am ajuns aici în august 2024, după 19 ore de drum cu o mașină veche, venind din Dresda. Am parcat undeva în partea de jos a orașului, eram obosiți, dar când ne îndreptam spre Pasajul scărilor, am văzut imaginea cu centrul istoric, cu biserica impunătoare… Am rămas fără cuvinte. Atâta frumusețe, atâta măiestrie pe fiecare clădire”.

Nu a ajuns însă întâmplător aici. Prieteni de-ai lui, foști călători, au ales să se stabilească aici. „Unul dintre ei a terminat călătoria acum trei ani, celălalt – cu mai bine de 20. Amândoi au rămas în Sibiu, unul dintre ei s-a căsătorit cu o româncă. Când am venit, i-am găsit implicați într-un proiect de restaurare”.

A intrat imediat în ritmul muncii: a lucrat la acoperișul unei clădiri de pe strada Avram Iancu, iar la scurt timp, a ajuns la Ilimbav, unde a ridicat o șură nouă după un model vechi. „Un localnic ne-a întrebat cine suntem. I-am spus: suntem meșteșugari care călătoresc prin lume. I-a plăcut de noi și atunci ne-a rugat să-l ajutăm cu construcția șurii. A fost un proiect foarte frumos”.

A promovat Sibiul în rândul altor calfe

Sibiul nu a fost doar o oprire. A revenit recent aici, de data aceasta dând o mână de ajutor asociației: a adus zeci de meșteșugari. „Am vrut să dau și altora șansa să descopere acest loc. Așa că am vorbit cu meșteșugari peste tot pe unde am ajuns și i-am invitat. Anul acesta suntem 45 de oameni aici, într-un șantier comun, cu un atelier și multă muncă împreună”.

În afara șantierului, se pierde prin oraș. „Îmi place să mă plimb și să privesc detaliile clădirilor. Uite, de exemplu, pe acoperișul acestei clădiri (îmi arată spre lucarnele clădirii Școlii populare de arte și meserii „Ilie Micu” – n.a.) geamul are forma unei harpe. Mi se pare extraordinar cum un meșteșugar a gândit un detaliu special pentru clădire. Asta îmi place la Sibiu – că la fiecare colț găsești o mică poveste a meseriei”.

Spune că în perioada aflării lui la Sibiu a încercat să descopere și viața locală. Spre exemplu, a fost la Obor, unde a cumpărat farfurii pentru comunitatea de calfe. „Eram prea mulți oameni și prea puține farfurii. Așa că am zis – hai la Obor. A fost o experiență autentică”. Din gastronomia locală spune că îi place cel mai mult ciorba de burtă.

Din Sibiu spre Vietnam

Călătoria sa, pe care a început-o în decembrie 2021, se apropie de final. „Oficial trebuie să dureze trei ani și o zi. Eu sunt deja la trei ani și jumătate. Înainte de a mă întoarce acasă, împreună cu un zidar și un meșter în acoperișuri vrem să mergem în Vietnam. Vom călători prin Bulgaria, Turcia, Georgia, Azerbaidjan, Uzbekistan, India și Vietnam. Noi călătorim doar cu autostopul, nu zburăm niciodată, pentru că așa cunoști cu adevărat oamenii și cultura lor. Ieși în drum, ridici degetul mare și mergi cu cine te ia. Biletul nostru de călătorie este povestea noastră”.

L-am întrebat dacă a regretat vreodată alegerea; a zâmbit. „E ca în fiecare mod de viață. Când plouă, ești ud leoarcă și nimeni nu oprește să te ia cu mașina sau când nu găsești un loc de dormit și rămâi afară, mai ales iarna, te gândești Ce naiba fac eu? Dar întotdeauna a doua zi se întâmplă ceva bun și îți amintești de ce ești pe drum”, conchide Georg.