Actualizare. Polițiștii transmit că în cazul accidentului din zona localității Bradu a fost vorba despre o tamponare care s-a soldat doar cu pagube materiale.
În incident au fost implicate cinci persoane și toate cinci au refuzat transportul la spital. Potrivit polițiștilor traficul a fost reluat.
Știre inițială. Traficul este blocat luni dimineață pe DN 1, în zona localității Bradu, pe sensul de mers Brașov – Sibiu, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, transmit polițiștii sibieni.
La fața locului s-au deplasat și echipaje ISU Sibiu. Potrivit acestora, intervin de urgență un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de primă intervenție, o autospecială de stingere, precum și o ambulanță SAJ.
Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să revină cu detalii suplimentare privind eventualele victime și modul de producere al accidentului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bani aruncati de pomana de o echipa careia ii lipseste viziunea. Cele 3 sensuri giratorii nu sunt suficient de mari…
Dacă români înseamnă turma de analfabeți funcționali …
Zici „Marginime” si ai spus tot! :)))))))))))
Inseamna ca selectia lor este profesionala.Nu intra nimeni neverificat si testat cu detectorul de minciuni,asa cum fac institutiile serioase din…
Era pacat sa ramana in partidul antiromanilor.













Lasă un răspuns