Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Prins de două ori în aceeași seară la volan, pe Calea Dumbrăvii, cu permisul retras medical. Poienarul are acum două dosare penale

Andrei Pleșa
3
foto arhiva turnulsfatului.ro
foto arhiva turnulsfatului.ro

Un bărbat de 38 de ani din Poiana Sibiului a fost oprit de două ori, la doar trei ore distanță, de polițiștii rutieri din Sibiu, pe aceeași stradă și cu aceeași mașină, deși nu avea dreptul să conducă. Permisul îi fusese retras din motive medicale, iar acum se alege cu două dosare penale pentru conducere fără permis.

Publicitate
Publicitate

Prima oprire a avut loc joi, 1 octombrie, în jurul orei 18:00, pe Calea Dumbrăvii. La verificări, polițiștii au constatat că șoferul avea permisul de conducere retras medical, iar pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru conducere fără permis, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, printrf-un comunicat de presă.

Publicitate

Bărbatul a urcat însă din nou la volan în aceeași seară. În jurul orei 21:00, polițiștii rutieri au oprit același autoturism, tot pe Calea Dumbrăvii, condus de același șofer. Acesta a fost dus pentru a doua oară la sediul Poliției Municipiului Sibiu, unde i s-a întocmit încă un dosar penal pentru aceeași infracțiune.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale.

Publicitate
Publicitate

Andrei Pleșa
Andrei Pleșa

Reporter

0721 413 227

[email protected]

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

3 răspunsuri

  1. Avatar Ultimii doi neuroni functionali ai aurorei
    Ultimii doi neuroni functionali ai aurorei

    Zici „Marginime” si ai spus tot! :)))))))))))

    2
    2
  2. Avatar homosexuali, drogati, alcoolisti, toate in timpul programului de lucru !
    homosexuali, drogati, alcoolisti, toate in timpul programului de lucru !

    asa, si asta e motiv de aparitie la ziar ?

    politia sibiu, dar de bombardierii de bolt si uber care conduc agresiv prin oras, pe-aia nu-i observati ? aia de te depasesc pe interior la intersectii, te ameninta, coboara din masina etc Pe astia nu-i prindeti, nu ?
    Activititati de preventie si educatie, a auzit politia sibiu ?

    Vai de capul vostru de neingrijiti, va prezentati neingrijiti, nespalati, beti si drogati, in fata cetatenilor care va platesc salariile.
    Cazul asemenea politistului de la b, de a participat la petrecere se ..y, cu consum de droguri, alcool si acte homosexuale, toate in timpul programului de lucru, NU ESTE SINGULAR ! E PLIN IN MAI DE ASEMENEA SPECIMENE !

    Pai voi aveti tupeu sa va prezentati in fata cetatenilor, cei care va platesc salariile, in halul asta de depravare si neingrijire ? Nu va e rusine sa opriti oamenii in trafic, voi care sunteti drogati, betivi, nespalati, nebarbieriti, lipsiti de la programul de munca cu acordul tacit al sefilor etc etc etc

    3
    5
    1. Avatar buburuza bolt extrem de agresiva! posibil de-al vostru !
      buburuza bolt extrem de agresiva! posibil de-al vostru !

      asa e, e unul cu un fiat cocosat negru, foarte agresiv ! politia sibiu, nu va sesizati la adresa lui ? ceva buburuza, foarte agresiva, de face slalom in trafic si ameninta participantii la trafic ! E de-al vostru si asta ???

      1
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate