Meteorologii au emis un cod portocaliu de ninsori abundente și strat consistent de zăpadă la altitudini de peste 1.500 m. Avertizarea este valabilă de joi, 2 octombrie, ora 10 și până în 3 octombrie, tot la ora 10.
Afectate sunt zonele de munte din județele Sibiu, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Hunedoara și Alba. La altitudini de peste 1.500 m, va ninge abundent și se va depune strat consistent de zăpadă de 30…40 cm, transmit meteorologii.
De asemenea, tot din joi, 2 octombrie de la ora 10 și până în 4 octombrie, la ora 20 intră în vigoare o avertizare de vreme deosebit de rece, ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1.500 m.
„În intervalul menționat, vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime cuprinse între 7 și 17 grade și minime între 0 și 10 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei. Din dimineața zilei de joi (2 octombrie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-vest, în întreaga țară. Se vor acumula cantități importante de apă, de 25…50 l/mp, iar în regiunile sudice de peste 70…90 l/mp. La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1500 m va ninge temporar viscolit și se va depune strat de zăpadă.
Temporar, vântul va avea intensificări în sud, în est, la munte și izolat în rest, cu viteze, în general, de 45…55 km/h, iar în Muntenia și Dobrogea de peste 60…70 km/h,” transmit meteorologii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
La momentul dispariției nu se cunosc obiectele vestimentare pe cale le purta…… straniu si ciudat, zic…
N am inteles daca se vor mai tine evenimente de amploare sau nu… bine ca aproba pt targul de Craciun…
Acela este un templu al balonului rotund construit cu bani publici pentru echipele bune din afara județului. De exemplu acum…
Sasii mostenesc memoria antilopelor gnu.
Dacă cineva își cumpără un Mercedes GLS 600 cu bani cash, azi dă 1 milion de RON adică 200000 €,…














Lasă un răspuns