Sâmbătă,
25.10.2025
Cer Senin
Acum
9°C

„How to LOCAL”, eveniment pentru toți cei care au transformat Sibiul în „acasă”. Fundația Comunitară: Vrem ca fiecare persoană să aibă locul ei în această comunitate

„How to LOCAL”, eveniment pentru toți cei care au transformat Sibiul în „acasă”. Fundația Comunitară: Vrem ca fiecare persoană să aibă locul ei în această comunitate
Foto: Fundația Comunitara Sibiu

Fundația Comunitară anunță ediția a patra a evenimentului „How to LOCAL”, care va avea loc anul aceste între 27 octombrie și 2 noiembrie. Este continuarea evenimentului care în anii anteriori era cunoscut sub numele de How to sibian/că.

Prin activitățile organizate în cadrul How to LOCAL, Fundația Comunitară Sibiu își continuă activitățile prin care-i integrează în comunitatea locală pe oamenii mutați în Sibiu din alte zone ale României sau din afara țării, aducând împreună localnici și nou-veniți într-o călătorie în trei pași: Listen. Explore. Belong. Organizat cu sprijinul wenglor Romania, evenimentul propune o abordare inclusivă a conceptului de "acasă", demonstrând că apartenența nu se dă, ci se construiește – prin oameni care se întâlnesc, prin conversații care apropie și prin momente autentice de împărțire.

Astfel, sunt organizate evenimente prin care cei ajunși aici, indiferent de circumstanțe, precum și sibienii născuți și crescuți aici au parte de experiențe plăcute împreună prin care pot cunoaște mai bine orașul, se pot cunoaște între ei, pot colabora pentru a spori sentimentul de acasă pentru oricine locuiește în Sibiu. 

How to LOCAL este o evoluție firească a evenimentului How to sibian/că, extinzând invitația către toți cei care au ales Sibiul ca acasă, indiferent de proveniență. Evenimentul nu e despre unde te-ai născut, ci despre unde alegi să aparții. Prin cele trei experiențe pregătite – AGORA, unde asculți povești despre cum se simte acasă pentru alții; TURUL ORAȘULUI, unde explorezi orașul prin ochii celor care l-au ales; și MASA COMUNITARĂ, unde aparții cu adevărat, împărțind mâncare, râsete și povești – How to LOCAL creează cadrul perfect pentru construirea unei comunități care se recunoaște în priviri și zâmbete.

„Când am conceput How to LOCAL, ne-am întrebat: cum arată cu adevărat apartenența? Am ajuns la un răspuns simplu: apartenența înseamnă să te simți acasă printre oameni. Anul acesta am extins conceptul How to sibian/că pentru a îmbrățișa diversitatea reală a Sibiului de azi. Vrem ca fiecare persoană – fie că tocmai a ajuns aici, fie că e sibiancă de generații – să aibă locul ei în această comunitate. Prin AGORA ascultăm, prin TUR explorăm, prin MASĂ aparținem. Trei pași simpli către un Sibiu în care nimeni nu este străin", a declarat Ana Bugneriu, directoarea executivă a Fundației Comunitare Sibiu.

How to LOCAL este un proiect dezvoltat de Fundația Comunitară Sibiu, alături de wenglor Romania.

Programul How to LOCAL 2025

Participanții pot alege să se alăture la toate cele trei evenimente sau la oricare dintre ele separat. Fiecare experiență îi apropie mai mult de oameni și de oraș.

Duminică, 27 octombrie - AGORA: How to Belong
Locație: Sala Oglinzilor, strada General Magheru 1-3
Ora: 18:00

Prima activitate din seria How to LOCAL este o discuție sinceră și deschisă cu persoane venite în Sibiu din străinătate sau alte regiuni ale României. Invitații vor împărtăși poveștile lor despre cum au găsit un nou ”acasă” departe de tot ce le era familiar: provocările întâmpinate, resursele care i-au ajutat și lecțiile învățate pe parcurs.

Este un moment despre curaj, despre începuturi și despre felul în care fiecare poveste găsește locul potrivit să fie spusă. Participanții vor descoperi cum au depășit obstacolele și cum ar întinde mâna celor care trec acum prin aceeași experiență.

Eveniment bilingv (română-engleză). Intrarea este liberă.

Miercuri, 30 octombrie - Turul Orașului: Sibiul așa cum nu l-ai descoperit încă
Locație: Parcul Astra, în fața bibliotecii (punct de întâlnire)
Ora: 17:00

Alături de ghidul Mihai Hașegan, participanții sunt invitați să descopere Sibiul cu micile sale secrete, străduțe pline de povești și locuri încărcate de emoție. Turul oferă o perspectivă proaspătă asupra orașului.

Experiența se adresează tuturor sibienilor, indiferent de cât timp sunt aici – de la cei nou-veniți până la localnicii care doresc să redescopere orașul dintr-o perspectivă nouă.

Duminică, 2 noiembrie - Masa Comunitară
Locație: Școala pe str. Smârdan, nr. 5, Gușterița
Ora: 12:00
Intrare gratuită

Cele trei experiențe How to LOCAL se vor încheia cu o masă comunitară la Școala din Gușterița, unde participanții sunt invitați să se adune pentru a socializa și a se cunoaște, indiferent de regiunea sau țara din care vin.

Fundația Comunitară Sibiu va pregăti o parte din mâncare, dar participanții sunt încurajați să aducă și ei un preparat care spune o poveste – de acasă sau de aici. Acasă e locul în care împarți mai mult decât o masă, împarți din tine.

După masă, vor urma jocuri interactive: board games, charades, speed friending, toate într-o atmosferă caldă, de sărbătoare. Este momentul în care comunitatea prinde gust, culoare și chip.

Intrarea este gratuită. Donațiile pentru susținerea proiectelor Fundației Comunitare Sibiu sunt binevenite, dar nu obligatorii.

Cum se realizează înscrierea

Pentru AGORA și Masa Comunitară, participarea este liberă, fără înscriere prealabilă.

Pentru Turul Orașului, datorită numărului limitat de locuri, participanții trebuie să achiziționeze bilete online în valoare de 60 lei/persoană.

Detalii complete despre program, înscrieri și informații suplimentare se regăsesc pe site-ul Fundației Comunitare Sibiu: www.fundatiacomunitarasibiu.ro

Despre Fundația Comunitară Sibiu

Fundația Comunitară Sibiu lucrează pentru a construi o comunitate puternică, solidară și implicată, în care fiecare sibian are șansa de a contribui la dezvoltarea orașului și de a-și găsi locul în comunitate. Prin proiecte precum How to LOCAL, fundația creează spații de dialog și conectare autentică între oameni, susținând forță care unește comunitatea.

Despre wenglor Romania

wenglor este una dintre companiile reprezentative pentru orașul Sibiu, fiind una dintre primele investiții străine în oraș, încă din anul 2001. Ca producător de senzori inteligenți destinați automatizărilor industriale, wenglor contribuie de peste 20 de ani la dezvoltarea orașului, atât prin activitatea sa, cât și prin susținerea diverselor proiecte comunitare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus