Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

A rămas un singur candidat în concursul pentru funcția de director general al Aeroportului Internațional Sibiu: actualul director, Marius Gîrdea

Traian Deleanu
6
girdea-aeroport-56-p3bm

Din cele două dosare depuse în cadrul procedurii de selecție a directorului general al Aeroportului Internațional Sibiu (AIS) unul a fost respins pentru lipsa celor șapte ani de experiență în funcții de conducere.

Publicitate
Publicitate

Lansată la începutul lunii trecute de către membrii consiliului de administrație al AIS, procedura de selecție vizează două din cele cinci posturi de directori, respectiv cel de director general și, respectiv, cel de director economic. 

Conform listei de candidați pentru cele două funcții, făcută publică de reprezentanții AIS, până la termenul limită au fost depuse trei dosare, două pentru director general și unul pentru director economic.

În faza de analiză a dosarelor în raport cu cerințele minime obligatorii, singurul dosar depus pentru director economic a fost admis, iar unul din cele depuse pentru postul de director general al fost respins. „Cerința minimă de experiență în funcție de conducere (șapte ani) nu este îndeplinită”, este motivarea respingerii.

Publicitate

Celălalt dosar îi aparține actualului director general Marius Gîrdea, după cum a confirmat acesta pentru cititorii Turnul Sfatului. „Da, unul dintre dosare este al meu”, s-a rezumat la a spune Gîrdea, arătând că mai multe detalii despre propunerile sale pentru următorii patru ani va oferi după finalizarea procedurii de selecție.

Calendarul procedurii de selecție impune ziua de 28 noiembrie 2025 pentru depunerea declarației de intenție, după care proba interviului este programată în intervalul 2 – 12 decembrie. Publicarea rezultatelor finale ale concursului este programată pentru 15 decembrie 2025.

Marius Gîrdea își va încheia cel de-al treilea mandat de director general al AIS pe 31 decembrie 2025. El conduce Aeroportul din Sibiu din februarie 2014, iar în prezent, conform contractului de mandat, are o remunerație lunară de aproximativ 18.000 de lei. 

În acest al treilea mandat al său, AIS a investit 64 de milioane de euro (din care 54,5 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile) în modernizarea terminalului, ceea ce a dus la sporirea frecvenței zborurilor și destinațiilor spre care se poate decola de la Sibiu, pentru anul viitor fiind estimat un nou record de pasageri. În urma proiectului de modernizare, însă, Parchetul European deschis un dosar penal, suspectând că procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție a fost viciată. Detalii aici: Procurorii europeni anunță sechestre în proiectul modernizării Aeroportului din Sibiu. Președinta Cîmpean: „Ar însemna că intrăm în faliment”

Citește și Aeroportul Sibiu a scos la concurs posturile de director general și director economic. Reducerea graduală a finanțării publice este una dintre așteptări

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

6 răspunsuri

  1. Avatar Emil
    Emil

    Acolo nici dracul nu se mai baga fara punti puternice de legatura in spalatoria justitiei.

    37
    2
  2. Avatar Un sibian
    Un sibian

    i se citeste ignoarnta si incompetenta pe fata…politruc

    55
    1
  3. Avatar Rapcea
    Rapcea

    Cu putin noroc poate reuseste ,mai rar dar se mai intampla, a „patit-o ” si Grindeanu !…

    56
    1
  4. Avatar Vivi Dragan
    Vivi Dragan

    Aceasi mafie penelista pai asta nu este ala care isi plimba nevasta cu masina institutiei pe la Bucuresti ?

    54
    2
    1. Avatar Radu
      Radu

      ba da . sper sa ocupe postul de director din nou ca sa poata casa skoda facuta praf 🙂 . Intrebarea este ce face cu mortul, ca de inviat nu-l mai poate chiar daca e director, nu e Isus .

      94
      1
  5. Avatar Newman
    Newman

    Cine si cum a ajuns la conditia de 7 ani vechime in functie de conducere? Gardea a avut vechime de 7 ani la prima candidatura? Gardea a platit dauna distrugerii automobilului de serviciu folosit in interes personal?

    27
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate