Președintele Nicușor Dan a reacționat, astăzi, 20 noiembrie, după anunțul că sibianul Horațiu Potra va fi adus în România sub escortă, împreună cu Dorian și Alexandru Potra.
Operațiunea de readucere în țară survine în contextul în care Horațiu Potra se afla în Emiratele Arabe Unite, după ce numele său a apărut în dosarele fostului candidat la președinția României, Călin Georgescu.
„Operațiunea de readucere în țară, sub escortă, a lui Horațiu Potra și a lui Dorian și Alexandru Potra confirmă angajamentul ferm al statului român: ordinea constituțională se apără, iar cei suspectați de acțiuni împotriva acesteia ajung în fața justiției. Apreciez efortul Ministerelor Justiției și Afacerilor Interne și tuturor instituțiilor internaționale care au cooperat pentru acest rezultat”, a transmis Nicușor Dan pe pagina de facebook.
Horațiu Potra este vizat de un mandat de arestare în lipsă, emis de autoritățile române, în dosarul Parchetului General privind infracțiuni împotriva ordinii constituționale, lovitură de stat. Acesta este acuzat de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, operațiuni ilegale cu articole pirotehnice și instigare publică.
De asemenea, Horațiu Potra face obiectul unui alt dosar privind modul în care armele, aurul și sumele de bani au intrat în România, anchetă în care există suspiciuni că funcționari ar fi facilitat introducerea acestora, inclusiv prin intermediul zborurilor dinspre Congo către aeroportul din Sibiu.
Citește și: „Horațiu Potra vine în țară. E adus din Dubai în urma unui mandat de arestare
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
6 răspunsuri
-
Nicusor Dan minte cum respira…Mai degraba este angajamentul domnului Potra sa depuna marturie in tara!
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/potra-zice-ca-vine-de-bunavoie-in-romania-ministrul-justitiei-spune-ca-nu-se-poate-preda-pentru-ca-e-arestat-in-dubai.html-
Desigur că un pasionat de la răcoare ca tine preferă versiunea susținută de un criminal, corb la corb nu-și scoate ochii. În rest, cine are un pic de minte poate vedea clar că există o contradicție între fuga lui Potra și declarațiile lui că vrea să vină în țară. A declarat că vrea să vină doar după ce l-au ginit ăia de la poliția din Dubai și l-au săltat.
-
Vorbești să te afli în treabă , la fel ca majoritatea celor de aici, dacă ar fi dorit să amâne extrădarea , o putea face ani de zile fără probleme , dar costă practici și exemple o grămadă , dar nah, tu ești fanul presedkhtelui judecător , cel care l-a declarat vinovat deja pe Potra și pe Guru , contrar tuturor principiilor de drept …
Ești vai de capul tău dar îi acuzi pe alții ca se lasă manipulați:)))
Btw , spune-i președintelui tău să-și taie părul din nas , l-am văzut acum la știri dădea un interviu și părul din nas era până la genunchi …scârbos ca de obicei …
-
-
Dacă mâine ar fi un referendum pentru demiterea președintelui, impiedicatul ar fi demis cu peste 70% din voturi!!!
Asta a ieșit președinte pe manipulările sorosiste ca România va fi scoasă din NATO și UE, nimeni nu l-a vrut cu adevărat președinte , s-a votat ca de obicei răul cel mai mic , Georgescu total nefrecventabil, a rămas marioneta … sunt absolut convins ca la un eventual referendum românii îl vor trimite direct la Făgăraș , sau la Vaslui la iubi :))
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Banii deschid toate usile la guvern si Bruxeles.
Flucus mai că plinge asta piere inainte lui popa, sunteți terminati
Vad in poza cei mai (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)
De munca de preventie, de educatie si preventie, s-a auzit la conducerea IPJ Sibiu ? Aaaa, stai asa, ca astia…
Ha, ha,… o învățat sudiștii germana.












Lasă un răspuns