Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”

Raluca Budușan
9
revolutie-89-besoiu11-9oy8

Una dintre ceremoniile dedicate zilei de 22 Decembrie a avut loc luni, la ora 12.00, la Monumentul Eroilor Revoluției din fața Centrului Cultural „Ion Besoiu”, reunind autorități, militari, revoluționari și simpli sibieni veniți să aducă un omagiu celor care și-au pierdut viața în Decembrie 1989.

Publicitate
Publicitate

La eveniment a participat prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, iar celelalte autorități locale au fost reprezentate de vicepreședinți. Din partea Primăriei Sibiu a fost prezent viceprimarul Helmut Lerner, iar Consiliul Județean Sibiu a fost reprezentat de vicepreședintele Paul Kuttesch. De asemenea, au fost prezenți comandanții unităților militare din Garnizoana Sibiu sau reprezentanți ai acestora, alături de membri ai asociațiilor de revoluționari.

Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”

Ceremonia a început cu intonarea Imnului Național, interpretat de Muzica Militară a Garnizoanei Sibiu, urmată de serviciul religios oficiat de protopopul Ioan Coșa, împreună cu preoți militari și preotul revoluționar. Printre cei prezenți s-a aflat și arhitectul Gheorghe Septilici, autorul monumentului.

Momentul comemorativ a fost marcat și de prezența unor sibieni veniți ca simpli cetățeni. Iustin Piso, însoțit de cei doi fii ai săi, de 19 și 24 de ani, a mărturisit că a dorit să le arate copiilor săi semnificația unei zile pe care el însuși a trăit-o. „Am venit ca simpli cetățeni pentru a participa la comemorări. Mie Decembrie ’89 îmi trezește amintiri. Aveam 20 de ani atunci și eram militar în termen”, a spus acesta.

Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”

Un discurs despre sensul și moștenirea Revoluției a fost susținut de Marius Iacob, președintele Asociației Sibiu Decembrie 89, care a subliniat că libertatea nu este un dat, ci „o moștenire vie”, câștigată prin sacrificiul celor care au ales să înfrunte gloanțele pentru demnitate și dreptul de a-și decide propriul destin.

Cel mai puternic moment al ceremoniei a fost însă discursul susținut de locotenent-colonelul Marius Ralea, comandantul Garnizoanei Sibiu, care a atras atenția asupra responsabilității generațiilor de astăzi față de idealurile pentru care s-a murit în 1989.

Acesta a vorbit despre libertățile câștigate după căderea regimului comunist, libertatea de exprimare, accesul la informație, dreptul la educație, muncă și circulație, valori pe care, în prezent, mulți le consideră firești.

Publicitate

Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”

Foto: AFT / Daniela Oana, Cristian Buliga

„De aceea avem datoria morală față de eroii noștri să cultivăm și să dezvoltăm în rândul tinerelor generații sentimentul patriotic, dragostea de neam și de țară, pentru care străbunii noștri și eroii Revoluției n-au precupețit nimic în lupta pentru idealurile acestui popor, pentru păstrarea identității și a independenței”, a subliniat comandantul.

Cu o voce puternică, dar vizibil emoționată, locotenent-colonelul Marius Ralea a continuat, într-un discurs care a captat atenția tuturor celor prezenți.

„De eroii Revoluției trebuie să ne amintim cu mândrie și, mai ales, cu recunoștință, pentru că și-au dat viața ca noi să avem o altă viață. Și, deși ne-au creat această oportunitate, noi nu ne bucurăm în mod desăvârșit de cel mai mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, și anume viața.

Ne-am îndepărtat de Dumnezeu și, implicit, unii față de alții. Am ajuns să ne vedem ca oameni doar prin prisma interesului personal. Nu mai există dragoste față de aproapele. Îl vedem pe aproapele în necaz, pe marginea drumului, și în loc să-l ajutăm, îi filmăm suferința cu telefonul mobil. Ne raportăm viața cotidiană la Știrile de la ora 5 și vedem doar răul de pe pământ. Nu pentru aceste considerente au plătit cu prețul vieții eroii Revoluției din 1989. Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă.”

Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”

Discursul a fost încheiat cu aplauzele participanților, printre care s-au aflat urmași și răniți ai Revoluției, a căror prezență a fost constant evocată ca un memento al prețului plătit pentru libertate.

Unul dintre revoluționari a atras atenția asupra riscului uitării: „Să fim mai uniți. Se uită sacrificiul, se uită ce s-a întâmplat în 1989, mai ales la Sibiu, unde au fost 101 morți și foarte mulți răniți. Nu ar trebui să uităm și trebuie să transmitem generației tinere să știe și să înțeleagă ce s-a întâmplat atunci.”

Nicolae Crăceag, un alt revoluționar prezent la ceremonie le transmite un mesaj scurt românilor la 36 de ani. „Sa fie mai întelepți, să ne respecte efortul. Și ei și autoritățile.”

Pe parcursul zilei de luni, 22 decembrie, în municipiul Sibiu au mai avut loc ceremonii comemorative la mai multe monumente dedicate eroilor Revoluției din 1989. Reprezentanți ai instituțiilor publice, ai structurilor militare și ai asociațiilor de revoluționari au depus coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroului Niță Octavian, din cadrul U.M. 01606, la Monumentul Eroilor Revoluției din fața Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, precum și la Monumentul Eroilor Revoluției din fața Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, în semn de respect și recunoștință față de cei care și-au pierdut viața în Decembrie 1989.

Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”Comemorarea Revoluției din 1989, la Sibiu. Lt. col. Ralea despre eroi: „Ei și-au dorit o lume mai bună, nu lipsită de umanitate, nu dezbinată, nu răutăcioasă sau invidioasă”

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

9 răspunsuri

  1. Avatar Emil
    Emil

    Eroii poate ca nu si-au dorit o lume hoață, criminală și barbară precum cea din această țară unde se fură, talhareste si ucide roman pe roman cu o cruzime de nedescris deși memoria trecutului anticipa această recidivă primitivă.

    16
    4
  2. Avatar Miliția ce zice
    Miliția ce zice

    Deci călăii țin discursuri
    Urmașii miliției ce zic?

    13
    1
  3. Avatar Una și-au dorit, alta s-a implinit
    Una și-au dorit, alta s-a implinit

    Dumnezeu sa ii odihnească în pace!!!
    Din păcate s-a deschis calea corupției și incompetentei în România….
    După atâția zeci de ani de la Revoluție, tronează în tara corupția, incompetenta și aservismul politic. Mergem tot mai jos….

    14
    1
  4. Avatar Kukuruku
    Kukuruku

    Nu mai proiectati nemultumirile dvs prezente asupra lor. Ce ne doream era libertatate, mancare, caldura si curent electric.

    7
    3
  5. Avatar Rugam Primaria
    Rugam Primaria

    Dumnezeu sa-i Odihneasca pe toti EROII Neamului! Iar Oamenilor Frumosi si Buni care au supravietuit Revolutiei sa le dea viata Binecuvantata, sa poata povesti ce insemana curajul si sacrificiul!

    Si in fata la magazinul Dumbrava rugam Primaria sa curete tufele care mascheaza Monumentul de acolo.
    Daca tot au fost reprezentantii Primariei acolo, sa faca ceva si concret. Aveti colegi talentati la Spatii verzi, gasesc ei o solutie.

    8
    0
  6. Avatar De toate
    De toate

    Acum avem curent dar îl dam moldovenilor și ucrainenilor pe moca iar noi în tara îl platim fff dcump, avem căldură și mancare tot mai scumpe, avem libertate dar corupții ne-o îngrădesc.
    Dincolo era mai ieftin…. Unde??

    12
    2
    1. Avatar Chimicale ue
      Chimicale ue

      Și mâncarea din supermarket e numai chimicale și plastice marca UE.
      Produsele românești sunt penalizate de mafia și taxele guvernamentale.
      Rafturile sunt pline dar majoritatea românilor își permit sa cumpere tot mai puțin.

      1
      1
  7. Avatar Un cititor
    Un cititor

    Si dăi , si luptă, si luptă,si dăi!

    3
    0
  8. Avatar Gen
    Gen

    inflatie de *** 
    (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)

    2
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate