Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Șaorma ca la mama ei acasă: Orientul s-a mutat pe Doamna Stanca, la Konak

T.S.
10
konak-teui

După eterna dispută locală pe ciorba de burtă, niciun alt preparat nu reușește să stârnească atâtea pasiuni, certuri și prietenii rupte ca șaorma. Ani la rând sibienii s-au duelat pe tema „unde se mănâncă cea mai bună ciorbă de burtă”, o dispută încă nerezolvată, ca orice mare mister al omenirii. Între timp, însă, atenția gurmanzilor s-a mutat pe șaorma: ambrozia post-miezul nopții, alinarea mahmurelii, pansamentul universal pentru excesele de weekend.

Publicitate
Publicitate

Nu vreau să torn gaz pe foc sau pe tiktok – gusturile nu se discută, se apără cu patos –, dar pentru șaormarii sibieni a apărut un concurent serios. Nu unul crescut din tutoriale de pe internet, ci din meseriași adevărați, cu ADN culinar oriental. Căci șaorma, să ne înțelegem, nu s-a născut la colț de bloc. Plecată din Turcia, a cucerit Orientul, a „nășit” gyrosul grecesc și a ajuns, inevitabil, pe prima pagină din DEX-ul culinar prin expresia „cu de toate”.

Șaorma ca la mama ei acasă: Orientul s-a mutat pe Doamna Stanca, la Konak

Cum în Sibiu avem de ani buni un restaurant turcesc respectabil, era doar o chestiune de timp până să apară și o șaormerie „de la sursă”. Așa a luat naștere, pe strada Doamna Stanca, Konak Turkish Doner. Restaurantul s-a deschis de câteva luni bune iar vestea s-a propagat imediat printre gurmanzii locali, de clienți chiar nu duc lipsă, în ciuda faptului că nu e chiar cel mai bun vad pietonal din oraș.

Am ajuns acolo într-o vineri, pe la amiază. Plin. În fața flăcărilor dansau trei maldăre de carne rumenită: două turnuri de pui și unul din combinația sacră de oaie și vită. La prima vedere, ai fi zis că sibienii iubesc puiul. În realitate, cele două stive de pui erau doar ciupite, în timp ce cea de oaie și vită era aproape pe ducă.

Publicitate

Șaorma ca la mama ei acasă: Orientul s-a mutat pe Doamna Stanca, la Konak

În spatele tejghelei se lucrează ca în uzină: unii pregătesc lipiile, alții iau comenzile, iar cei doi bucătari asamblează șaorme cu o viteză care trădează mii de exemplare la activ. Am comandat două durumuri – unul de pui, unul de oaie și vită – cu „de toate”, mai puțin sosul picant. Iar în zece minute eram deja pe drum, cu prânzul în brațe.

Verdictul? Oaie și vită, fără drept de apel. Gust intens, profund, oriental până în măduva condimentelor. Carnea e fragedă, feliată subțire, fără zgârciuri – lucru rar și prețios, mai ales pentru cei pățiți cu alte șaorme unde mesteci mai mult speranță decât carne. Condimentele sunt la locul lor, sosurile completează perfect ansamblul. Singura notă ușor discordantă: cartofii prăjiți, cam lipsiți de personalitate.

Varianta cu pui e corectă, bună, dar mai „europeană” la gust, mai cumințică, nu te teleporteză direct în Orient. Am ales porția medie, convinși că va fi suficientă. A și fost, atât de suficientă, încât aproape jumătate a rămas deoparte pentru cină.

Șaorma ca la mama ei acasă: Orientul s-a mutat pe Doamna Stanca, la Konak

Fără pretenții de mare arbitru gastronomic și fără intenția de a declanșa un nou război al șaormelor, pot spune liniștit: Konak a făcut o treabă excelentă. A adus la Sibiu o șaorma extrem de apropiată de originalul turcesc. Iar la capitolul prețuri, nota e la fel bună: 50 de lei pentru două porții serioase.

Așadar, când te apucă dorul de Orient, dacă și tu ai o fascinație culinară pentru preparatele din zonă, zic că aici ai cele mai mari șanse să îl potolești. Poftă bună!

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

10 răspunsuri

  1. Avatar Muresan
    Muresan

    Neinteresant!

    21
    20
  2. Avatar Ciao
    1. Avatar Tony B
      Tony B

      Incearc-o. NU e niciun same old, garantat

      2
      0
  3. Avatar Doru
    Doru

    Pai, luand-o logic, daca erau 2 maldăre de pui si 1 maldăr din alte jivine, inseamnă că aia e proportia.
    Faptul că, la amiază, vita era gata, se datoreaza faptului ca maldărul cu carne de vită nu este fermecat, se mai si termină… Mai mult ca sigur nu era inceput in acea zi. Daca ramane ceva carne la ora inchiderii aveti impresia ca respectiva carne se arunca?! Se foloseste a doua zi.

    10
    0
  4. Avatar Andra
    Andra
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    5
    20
  5. Avatar Un
    Un

    Mulțumesc pt articol!

    4
    3
  6. Avatar Un Sibian
    Un Sibian

    Alt ceva in comparație cu SIS și Turkis unde putem a jeg. Mult peste tot ce se găsea în Sibiu. Eu de fel sunt carnivor dar incercati sa îi dați o șansă la shaorma vegetariană, maxim de buna.

    7
    4
  7. Avatar Ciao
    Ciao

    Bonul unde e?

    8
    4
  8. Avatar Turist expres
    Turist expres

    mancare de-adevaratelea au ?

    3
    4
  9. Avatar Tony B
    Tony B

    E geniala shaorma lor, ingrediente proaspete, calitate. Nota 10. Restul in oras fiind maxim mediocre spre jalnice.

    2
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate