Vineri,
16.01.2026
Ceata
Acum
2°C

Apariții inedite pe Cibin. Specialist: Egretele nu trebuie hrănite de populaţie, sunt de evitat pâinea, pufuleţii sau alte resturi alimentare

Apariții inedite pe Cibin. Specialist: Egretele nu trebuie hrănite de populaţie, sunt de evitat pâinea, pufuleţii sau alte resturi alimentare
Păsările au fost zărite și anul trecut, în mai multe zone ale râului Cibin. Foto arhiva turnulsfatului.ro

Mai multe egrete mari au fost surprinse luni dimineaţa, pe râul Cibin, în zona urbană a municipiului Sibiu, aproape de fosta fabrică Libertatea, unde acestea au atras privirile celor care au trecut prin zonă, scrie Agerpres. 

Ana Maria Păpureanu, de la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, a declarat, pentru AGERPRES, că apariţia acestor păsări pe Cibin şi nu numai, în ianuarie, la o temperatură de minus nouă grade, este ceva firesc, mai ales după ce a început colectarea selectivă a deşeurilor şi râurile sunt tot mai curate.

Totodată, ornitologul Codruţ Helerea a precizat, pentru Agerpres, că egretele mari pescuiesc peşte din râul Cibin şi nu trebuie hrănite de populaţie cu nimic, mai ales fiind de evitat pâinea, pufuleţii sau alte resturi alimentare. În 2024, Codruţ Helerea a identificat 82 de specii de păsări cuibăritoare în Sibiu, într-un studiu numit "Păsările cuibătoare din oraşul Sibiu", pe care l-a prezentat la Muzeul Naţional Brukenthal.

Două egrete mari au fost văzute în aceste zile şi pe Lacul Dumbrava din Grădina Zoologică din Sibiu, situată în partea opusă a municipiului, potrivit veterinarului Liviu Todescu.

Egreta mare apare pe râul Cibin pentru că este o apă curgătoare şi există foarte multe zone în care apa nu a îngheţat. Egreta mare se remarcă faţă de raţele obişnuite de pe râul Cibin, fiind o pasăre mult mai mare, cu cioc galben, gât lung, pene albe şi picioare negre.

"Specia cuibăreşte în România, fiind prezentă la noi tot timpul anului. Este parţial migratoare, multe exemplare rămân şi peste iarnă dacă nu sunt condiţii climatice severe. Majoritatea exemplarelor din interiorul Transilvaniei pleacă odată cu sosirea perioadelor de îngheţ", potrivit celor de la Societatea Ornitologică Română. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

4 comentarii

Kukuruku

Acum 3 zile

Ce sa spun, ati aflat dupa ani si ani ca vin egrete pe Cibin in Sibiu.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Observatori

Acum 3 zile

Ciorile lui mucusor au facut aripi ! Cum e bananierilor? tot asa, v-a rupt rozetele ?
Raspunde

@Observatori

Acum 3 zile

***

(Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)

Raspunde

Gheo Poplaceanul

Acum 3 zile

***

(Acest mesaj a fost moderat din cauză că nu are nicio legătură cu subiectul)

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus