Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Un taximetrist spune că va da în judecată Gazprom-ul, pentru arsurile suferite după ce a încercat să alimenteze cu GPL. Administrator: „Scrie pe pompă că nu avea voie”

Traian Deleanu
4
statie-gazprom-sibiu-255k

Cu arsuri de gradul 2 și 3 arată că s-a ales un taximetrist sibian după ce, în prima dimineață a acestei săptămâni, a încercat să-și alimenteze singur mașina cu GPL de la stația Gazprom din Sibiu. 

Publicitate
Publicitate

Flavius Mirel Luță este taximetrist de 14 ani și spune că, în Sibiu, singura pompă de alimentare a mașinilor cu GPL (gaz petrol lichefiat) care funcționează și pe timp de noapte este cea amplasată în stația Gazprom, de pe strada Ștefan cel Mare. Acesta este și motivul pentru care la primele ore ale zilei de luni s-a oprit lângă pompa respectivă. „Am oprit, nu a venit nimeni din stație să mă ajute. Dacă aș fi fost cu butelia în portbagaj, sigur veneau rapid, pentru 20 – 30 de lei ciubuc. Așa că am luat eu pistolul respectiv să îl cuplez la rezervor. Nu era prima dată când făceam asta, de mai multe ori mi-am alimentat singur mașina cu GPL. Dar acum erau minus 15 grade afară, iar după ce am pus cupla, a început să iasă mult gaz pe lângă. Am și martori, care au văzut situația, ieșea mult gaz: cu mâna stângă am încercat și, până la urmă, reușit să decuplez acel pistol. Dacă am văzut că nu merge cu GPL, m-am dus la pompa de benzină și am alimentat cu benzină”, descrie taximetristul sibian pentru cititorii Turnul Sfatului.

Spune că a simțit disconfort după ce și-a expus mâna goală la gazul ieșit din pistolul pompei, dar a crezut că durerea îi va trece. „Am intrat în stație, erau doi angajați care numărau banii, probabil făceau schimb de ture. Nu mai știu exact ora, dar sigur era între 05:40 și 06:10. După aproximativ zece ore, însă, au început să îmi apară bășici pe degete, pe mână, să sângereze, așa că m-am dus la Urgențe. Acolo am fost diagnosticat cu arsuri chimice de gradul 2 și 3, pentru că acel GPL e stocat la minust 40 și ceva de grade. După ce mi-au făcut un tratament la Urgențe și m-au bandajat, am primit bilet de trimitere la Chirurgie Plastică. Și de acolo voi afla ce tratament mai trebuie să urmez și câte zile de concediu trebuie să îmi iau”, mai descrie Flavius Mirel Luță.

El se arată revoltat de întreaga situație, spune că a luat deja legătura cu un avocat și este decis să acționeze în instanță reprezentanții Gazprom. „Repet, dacă eram cu o butelie – pe care ei nu mai au dreptul să o încarce, că nu mai permite legea – sigur ar fi ieșit să mă ajute, cu mănuși de protecție și tot ce trebuie. Dar așa, m-au lăsat pe mine și iată ce am pățit”.

Publicitate

„Este scris pe pompă”

Administratorul stației de alimentare cu carburanți arată că pe pompa GPL sunt mesaje clare care interzic altor persoane să utilizeze respectivele echipamente. „Eu mă îndoiesc de faptul că așa s-au întâmplat lucrurile. Nu cred că un astfel de incident s-a petrecut la noi în stație, noi avem în permanență un om pe platformă. Iar pe pompă scrie clar și mare că doar personalul stației are voie să alimenteze cu GPL. În plus, cred că e puțin probabil ca acest lucru să se întâmple la noi, deoarece pentru alimentarea cu GPL a unui autoturism este nevoie de deblocarea sistemului din interiorul stației. Deci nu cred că un astfel de incident, dacă s-a întâmplat, a fost la noi”, arată Nicolae Martin, administratorul stației în discuție.

Un taximetrist spune că va da în judecată Gazprom-ul, pentru arsurile suferite după ce a încercat să alimenteze cu GPL. Administrator: „Scrie pe pompă că nu avea voie”

Pe pompa de alimentare cu GPL sunt mai multe mesaje de avertizare, inclusiv referitor la cine are dreptul să alimenteze autoturismele cu GPL. Sursa foto: turnulsfatului.ro

Taximetristul spune că susținerile reprezentanților stației nu sunt reale. „Nu era nicio pompă blocată. Și nici nu e: îți alimentezi singur cu GPL, doar pentru cei cu butelii vin, că pentru alimentarea acestora e nevoie de o reducție specială”.

Solicitați să comenteze situația, reprezentanții Gazprom la nivel național au transmis un mesaj standard. „Toate departamentele relevante vor fi informate și consultate pentru a vă furniza un răspuns detaliat la întrebare”.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

4 răspunsuri

  1. Avatar Protestatar tăcut
    Protestatar tăcut
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    6
    17
  2. Avatar Gheorghe
    Gheorghe

    Buna seara.
    Aceași statie la care din același rezervor in urma cu aproximativ 30 zile curgea gaz .
    Nu s-a luat nici o măsură.
    Foarte bune masuri de prevenire.
    Astăzi la ora aproximativ 18 un angajat incarca butelii aragaz.
    Felicitări administratorul.
    Așa sa verifice camerele proprii sa afle.

    15
    5
  3. Avatar Taximetristul injurios
    Taximetristul injurios

    Dincolo de nefericitul accident de ce taximetristul presupune că angajații sunt șpăgari?
    Deci taximetristul și-a pus viața în pericol și a pus în pericol și viața altora și presupune că lucrătorii acelei stații lucrează cu ocaua mică.

    9
    0
  4. Avatar Asdfasdf
    Asdfasdf

    toate cele reclamate pot fi verificate prin politie pe camerele de supraveghere ale statiei…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate