Dosarul copilului de trei ani care a murit în urma unei operații de polipi se reia de la zero după 13 ani în care a fost plimbat prin instanțe. Conducerea Primăriei Sibiu arată că a fost necesară creșterea impozitelor și taxelor locale pentru a acoperi o viitoare „gaură” anuală de 400 de milioane de lei. Un sibian a fost filmat în schi de tură, pe străzile din oraș, în drum spre serviciu, iar tranzacțiile imobiliare din Sibiu indică o stagnare a prețurilor noilor apartamente. Vă invităm să citiți cele mai relevante știri ale zilei de miercuri, de la Sibiu.
În 2013, un copil de 3 ani murea la Spitalul Județean Sibiu, după o operație de polipi. Acum, după 13 ani, procesul s-a reîntors la Sibiu, după ce a ajuns o vreme la Curtea de Apel Alba Iulia. Instanța de acolo a decis anul trecut că judecătorii de la Tribunalul Sibiu trebuie să reia procesul pe fond.
Un locuitor al municipiului Sibiu a fost filmat miercuri dimineață în timp ce se deplasa pe schiuri de tură pe o stradă din oraș, profitând de stratul proaspăt de zăpadă.
Bugetul Sibiului ar fi fost privat în 2026 de aproximativ 400 de milioane de lei, bani veniți de la autoritățile centrale, dacă administrația locală nu ar fi crescut taxele și impozitele, arată Primăria Sibiu, care spune că a avut obligația legală să aplice această creștere stabilită de către Guvernul României, prin Legea 239/2025, care modifică Codul Fiscal.
Directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu (TNRS), Constantin Chiriac, a declarat că nu crede că vor exista reduceri de posturi sau de buget la nivelul instituției, în ciuda contextului socio-economic marcat de măsuri de austeritate anunțate la nivel național. Afirmația a fost făcută în cadrul conferinței de presă de astăzi, ca răspuns la o întrebare privind garanțiile primite din partea administrației locale pentru menținerea întregului colectiv al teatrului în anul 2026. „Dacă vor vrea, plec”, a precizat acesta.
Lansate de aproape un an de Primăria Sibiu, demersurile de achiziție a 43 de automate de parcare încă nu s-au finalizat. După o licitație anulată, noua procedură deschisă în toamna anului trecut a fost blocată de o firmă din București, ale cărei contestații au obligat Primăria Sibiu să modifice caietul de sarcini și să elimine cerințele potrivit cărora automatele de parcare să fie construite după standardul aferent seifurilor.
Paznicii Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu, alături de Poliția Turnu Roșu, au prins miercuri trei braconieri pe râul Olt. Aceștia foloseau metoda cunoscută ”la hâță”, care presupune sfâșierea fără discernământ a faunei acvatice.
11 asociere care cuprind peste 100 de companii – ofertanți și subcontractanți – și-au arătat interesul pentru contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare a spațiilor fostului Liceu CFR, în care urmează să învețe peste 500 de elevi. Printre liderii de asocieri sunt și patru companii locale.
Aduse cu vaporul în România, componentele utilajului de forat tuneluri au fost duse, în primă fază, pe o platformă industrială, pentru „asamblarea preliminară a unor elemente”.
Realizarea de coproducții internaționale, dar și oferirea unor locuri pentru tineri actori în sistem dual sunt unele dintre prioritățile noii conduceri a Secției germane a Teatrului Național „Radu Stanca” (TNRS) din Sibiu. Secția este condusă din luna octombrie de regizoarea Petra Rațiu, prezentată astăzi de conducerea instituției.
Vă invităm să citiți și restul știrilor relevante de la Sibiu pe www.turnulsfatului.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sa arunce cu piatra cel care nu a mers pe contrasens/depasit pe continua/calcat pieton vreodata! Plini de nevinovati pe aici…
Școala are emblemă cu care o reprezintă și cu care se mândrește… Și nu e nimeni obligat niciun părinte să…
Principal e că are față și privire de om inteligent. Că e progresist, că e trădător, nu mai contează. Nu…
Dar camerele de supraveghere care sunt montate în giratoriu nu pot fi folosite?
DA, dar cred că trebuia nominalizat ăla de la psd sau de la aur














Lasă un răspuns