Deputatul liberal Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, crede că impozitarea progresivă „a ținut România pe loc, departe de investitori și de șansa la dezvoltare”. Într-un mesaj public, Turcan argumentează care sunt avantajele cotei unice față de impozitarea progresivă.
„Când unii rămân fără idei și fără soluții, aruncă în spațiul public falsa teorie că impozitul progresiv salvează România și ne rezolvă toate problemele!
Cei care susțin impozitarea progresivă au uitat complet faptul că românii au fost impozitați progresiv și agresiv până în ianuarie 2005, când PNL a introdus cota unică. Impozitul progresiv a ținut România pe loc, departe de investitori și de șansa la dezvoltare.
Cei care tot aduc în discursul public teoria privind beneficiile miraculoase ale impozitului progresiv ar trebui să răspundă cel puțin la următoarele întrebări:
A adus impozitul progresiv mai multă echitate în România până în 2004? Nicidecum! Pentru că impozitul progresiv lua mai mult de la cel care câștiga mai mult! Cu impozit progresiv, economia subterană a înflorit, iar munca la negru era regula – impactul fiind devastator asupra angajaților (fără asigurări de sănătate, fără contribuții la pensie).
A adus impozitul progresiv mai mulți bani la buget? Nu! Cu impozit progresiv, România a fost aproape de incapacitate de plată. Chiar dacă impozitul progresiv ajungea și la cota de 40% din venituri, evaziunea fiscală era la cote istorice.
În schimb, cu o cotă unică de numai 16% s-au strâns mai multe venituri la bugetul de stat, sute de mii de contracte de muncă au ieșit la suprafață, a fost eliminată cea mai mare parte din economia neagră și gri, iar România a devenit atractivă pentru investitori strategici.
Soluția nu este să îi impozităm mai mult tot pe cei care-și plătesc impozitele la timp! Soluția nu este să îi descurajăm pe cei care vor să câștige mai mult, impozitându-i mai mult!
Soluția este să eliminăm frauda fiscală, tolerată de autorități prea mulți ani, din cauza căreia pierdem anual zeci de miliarde de lei.
Soluția este să menținem impozite cât mai mici și să eliminăm risipa de resurse publice, prin reforme consistente la nivelul administrației publice”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Dacă ai permis, du-te și preda-l!
In sfarsit se face dreptate! Abia astept momentul in care vor ramane doar optiuni de vot corecte, ca Bolojan si…
Daca un om normal ar fi 20% din cat face asta ar fi fost de mult la racoare.Dar nu,el nu…
In viitor ai zburat din USR!
Sa fim seriosi.Cati copii mai sunt cu limba materna germana.Limba materna in Romania este majoritar ROMANA.












Lasă un răspuns