Deși îndeplinește condițiile cerute de lege pentru pensionare, chestorul de poliție Tiberiu Ivancea Iulian, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, anunță că nu are în plan să iasă la pensie prea curând.
Tiberiu Ivancea a prezentat joi bilanțul de activitate al IPJ Sibiu pe anul în curs, printre datele importante ieșind la iveală situația de personal a inspectoratului.
”În momentul de față nu mă gândesc la pensionare”, a declarat Ivancea, răspunzând la întrebarea presei.
Declarația vine în contextul în care Inspectoratul de Poliție are în prezent un procent de ocupare a funcțiilor de 75,12%. În 2025 în inspectorat s-au angajat 103 persoane și au plecat 45.
Printre cei ieșiți la pensie se numără Sebastian Veștemeanu, șeful Poliției Municipiului Sibiu, sau Daniel Cernucan, șeful Poliției Animalelor Sibiu. În total, 16 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, inclusiv șase ofițeri cu funcții de conducere, s-au pensionat la sfârșitul anului 2025.
”În luna ianuarie, prin pensionare nu a mai plecat nimeni”, a spus joi Tiberiu Ivancea, arătând că situația s-a stabilizat, deși există un deficit de personal în continuare.
”Avem un deficit la toate structurile, mai mic sau mai mare”, a completat Ivancea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
-
pt G Orwell: Fraier esti doar tu, pt ca majoritatea stiu care sunt conditiile de pensionare in diferite profesii si deci pot actiona in consecinta!! inca ceva: in toata Europa, ba chiar si in SUA, cei din politie si armata se pensioneaza dupa 25 de ani de serviciu, indiferent de varsta biologica!! -> mai documenteaza-te ca altfel ramai frustrat! 🙂 ….
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
De acord….terenul are o valoare mult mai mare in zona respectiva….un camin studentesc modern, ar fi mai ok
Bănuiesc că tu ești sibian de Vâlcea la cum violezi limba română. Un om meschin cu sufletul negru care cerșește…
Daca romanii erau educati de catre arhitecti si primarii din 90 incoace, nu vedeai unitati de aer conditionat si inox…
Cu cat vor lucra mai mult in pierdere Gardea trebuie sa-si mareasca salariul.Numai asa iti poti bate joc de banii…
Fals. Titlul stil clickbait/ragebait. Salariile sunt blocate de câțiva ani de ordonanța trenuleț. Salariile pe aeroport sunt printre cele mai…













Lasă un răspuns