Comisarul șef Daniel Cernucan, șeful Biroului pentru Protecția Animalelor Sibiu din cadrul Inspectoratului de Poliție Sibiu, a ieșit la pensie începând cu data de 31 decembrie. Acesta este cel de-al doilea șef din Poliția sibiană care se pensionează recent, după Sebastian Veștemeanu, șeful Poliției Municipiului Sibiu.
Daniel Cernucan a condus Biroul pentru Protecția Animalelor Sibiu încă de la înființare, din ianuarie 2021. De-a lungul timpului Daniel Cernucan a ieșit în evidență printr-o serie de cazuri mediatizate la vremea lor, precum cel al tânărului atacat de câini, în munți, care a ajuns la Chirurgie Plastică, cazul bilelor de carne cu ace ascunse sau cel al pisicilor abandonate și lăsate fără hrană și apă de chiriașii unui apartament din Sibiu.
De asemenea, Daniel Cenucan a coordonat mai multe acțiuni cu impact asupra municipiului Sibiu și a localităților învecinate.
”Teoretic nu ar trebui să mai vedem câini fără stăpân, practic situația este mai complicată. În marea majoritate a situațiilor, deși primăriile desfășoară activități de ecarisare, foarte multe dintre aceste activități sunt îngreunate de către cetățeni. Sunt câteva zone, respectiv zona Cartierului Arhitecților-Troiță, unde am avut foarte multe sesizări privind atacuri ale câinilor fără stăpân.
În Cartierul Arhitecților civilizația a ajuns din urmă câmpurile. Acolo existau două ferme care au ajuns să fie înconjurate de blocuri. Pe lângă acestea, sunt foarte multe șantiere în construcții unde muncitorii au obiceiul să hrănească câinii. Și mai există un fenomen al cetățenilor care au grijă de câini și hrănesc câinii din jurul blocurilor”, spunea Daniel Cernucan într-un interviu acordat ziarului Turnul Sfatului în trecut.

Contactat de reporterul Turnul Sfatului, Daniel Cernucan a explicat că în perioada următoare își dorește să se bucure de pensie și să petreacă mai mult timp cu familia.
”Momentan mi-am propus să ma bucur de clipele frumoase cu familia, iar ulterior, voi analiza oportunitățile pe care o să le am”, a precizat el.
Cât privește activitatea Biroului pentru Poliția Animalelor, conducerea a fost preluată, prin desemnare, de medicul veterinar Șerban Țichindelean.
”Începând cu data de 01.01.2026, conform dispoziției de desemnare a inspectorului șef, la conducerea Biroului pentru Protecția Animalelor a fost desemnat comisar de poliție (medic veterinar) Țichindelean Șerban, până la ocuparea prin concurs a funcției”, informează conducerea IPJ Sibiu.
Context
Și Sebastian Veștemeanu, șeful Poliției Municipiului Sibiu, s-a pensionat recent. El a fost numit în funcția de șef al Poliției Municipiului Sibiu în anul 2018. Va împlini 48 de ani în acest an. Din anul 2006 a fost șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog Sibiu. A absolvit Academia de Poliție în anul 2000.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 6721


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
Tica Sufana
Acum 1 oră
Neala Turcu
Acum 1 oră
Asdfasdf
Acum 1 oră
Sibian