Compania de stat Romgaz a anunțat că nu mai dispune, în prezent, de cantități de gaze naturale pentru comercializare către populație și amână lansarea ofertelor pentru clienții casnici până la finalul anului 2026. Primele livrări ar urma să înceapă abia de la 1 aprilie 2027, transmite Digi24 și observatornews.ro.
Romgaz a transmis printr-un comunicat că estimează că va putea lansa oferte pentru populație în luna decembrie 2026, însă doar pentru livrări ulterioare, începând din primăvara anului 2027. În acest moment, compania susține că nu are gaze naturale disponibile pentru a intra pe piața de furnizare pentru consumatorii casnici.
Decizia vine după ce la începutul lunii, reprezentanții Romgaz afirmau că, din punct de vedere tehnic, compania va fi pregătită să înceapă furnizarea către populație de la 1 aprilie 2026.
După modelul Hidroelectrica, Romgaz trebuia să intre pe piaţa de furnizare, chiar de la 1 aprilie. Era speranţa multor români că vor avea facturi mai mici. „Considerăm că undeva în toamnă. Sigur în acest an Romgaz va putea emite primele oferte transparente și competitive. Preţuri competitive înseamnă faptul că nu va mai exista un intermediar între clientul final și producător”, a declara Răzvan Popescu, director general Romgaz, pe 13 ianuarie 2025, amintește observatornews.ro.
Totuși, chiar și atunci existau incertitudini privind disponibilitatea gazelor și posibilitatea de a angaja personal la departamentul de furnizare.
Potrivit comunicatului, compania este pregătită din punct de vedere tehnic să furnizeze aceste gaze naturale către populație, are infrastructura și capacitatea operațională necesare pentru a demara acest proces, însă nu ar avea gaze naturale disponibile în acest moment, precizează Digi24.
Situația este influențată și de reglementările în vigoare, care obligă producătorii interni să vândă o parte din producție la preț reglementat, de 110 lei/MWh, pentru acoperirea consumului populației și al sistemelor de încălzire centralizată.
În acest context, cantitățile care vor reveni Romgaz pentru vânzare pe piața concurențială sunt încă necunoscute.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Veniți și candidați care au mai mult de 50 de ani că în curând o să fie foarte mulți șomeri…
Câtă ură aveți… În două săptămâni ați făcut cel puțin 10 articole în care sufocați inspectoratul ca și cum faptul…
Dacă mă lasă să fac o „casă închisă” cu „felinar roșu” la poartă cumpăr eu relicva asta.
Aproape că am luat bătaie de la o țață de la o tarabă, intr o dimineață, la ora 8, in…
Peștele de la cap se împute.. Curățați țara de suflete anti românești













Lasă un răspuns