Primarul Astrid Fodor a declarat luni, pentru Agerpres, că sălile de jocuri de noroc vor dispărea treptat din municipiul Sibiu pe măsura expirării autorizaţiilor, după ce consilierii locali au votat interzicerea acestora în oraş.
„Sunt mulţumită pentru că trăim într-o societate democratică. Consilierii au avut trei proiecte, trei variante pe masă şi au ales ceea ce au considerat că este corect. (…) Ce se întâmplă legal acum? Pe măsură se le expiră autorizaţia celor care există, noi, Primăria Sibiu, nu le mai putem emite autorizaţii de funcţionare şi în acele condiţii li se va retrage licenţa de funcţionare. Deci, până la finele anului, pe măsură ce le expiră autorizaţia, se termină cu activitatea lor în sine”, a arătat primarul Astrid Fodor.
Potrivit primarului, deja sunt trei sau patru săli de jocuri de noroc cărora le-a expirat autorizaţia de funcţionare şi care se vor închide după votul consilierilor de luni.
„Deja sunt trei sau patru autorizaţii care au expirat”, a anunţat Astrid Fodor.
Fodor spune că votul consilierilor „corespundea dorinţei sondajelor de opinie care s-au făcut, dezbaterilor care s-au făcut, la prima dezbatere publică în acelaşi sens s-au exprimat cetăţenii”.
Consilierii locali sibieni au votat luni, majoritar, proiectul depus de USR pentru interzicerea funcţionării sălilor de jocuri de noroc. Votul de luni vine după ce vineri peste 90% dintre participanţii la un sondaj au susţinut interzicerea jocurilor de noroc în oraş, aproximativ 11.300 de sibieni exprimându-şi online această opţiune, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sibiu.
Astrid Fodor a reamintit luni, că iniţial „a avut iniţiativa reglementării” jocurilor de noroc.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
5 răspunsuri
-
„societate democratică”. aurora vorbeste ca si cand de cand e ea in primarie, cetatenii si voia lor prin CL a primat. Infatuarea, aroganta, netrasparenta si dispretul primariei fata de sibieni a facut ca nici macar mini proiectele cu bugetare participativa (cu impact financiar total sub 0,5% din bugetul urbei) sa nu fie supuse dezbaterii publice si adoptate.
-
Noroc cu consilierii locali și cu votul clar al sibienilor, pentru că direcția inițială a primăriței părea cu totul alta.
A trebuit și presiunea mass-media ca să fie corectat derapajul inițial al Fodoriței. Acum e invocată ‘societatea democratică’, dar realitatea e că ea a funcționat tocmai pentru că a corectat o intenție diferită.
Decizia bună a venit de jos în sus, nu din birou.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Parintii au facut reclamatii, dar pe parinti cine ii verifica.. spre exemplu in buletin la adresa de domiciliu. Aceasta scoala…
Oh wow, ce noutate. Nu o mai scaldati, ca e de la sate, ca sunt oamenii mai stiu eu cum…
La Old Lisbon este multa nesimțire. Sală aproape goală și astepti mult și bine ca sa fi băgat in seamă…
Normal ca toate s-au scumpit ca urmare a politicii guvernului!
El trebuia sa fie la pensie,asa ca interdictia nu are sens.A plecat Einstein si lumea a supravietuit.













Lasă un răspuns