Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Proiectele maratonului: Ambulanța pentru Monumente are nevoie de peste 55.000 de lei pentru restaurarea unei case din Alțâna. „Va deveni o casă a voluntarilor în inima României, un loc unde voluntarii pot să locuiască și să lucreze”

Adina Bota
0
Casa Voluntarilor/Foto: Ștefan Vaida/Arhiva Personală
Casa Voluntarilor/Foto: Ștefan Vaida/Arhiva Personală

Unul dintre proiectele înscrise anul acesta la Maratonul Internațional Sibiu, „Cu fațada schimbăm strada!”, presupune strângerea de fonduri pentru restaurarea casei voluntarilor din Alțâna, o casă țărănească, construită în 1906 și prăbușită în 2020. Casa a fost achiziționată de Ambulanța pentru Monumente și urmează să se transforme într-un exemplu de valorificare a patrimoniului penru locuitori și un hub de cunoaștere pentru voluntarii din țară.

Publicitate
Publicitate

Proiectul Ambulanța pentru Monumente, fondat în 2015, organizează șantiere educaţionale de restaurare, implicând peste 2.000 de voluntari în 70% din teritoriul României. După opt ani de muncă intensă, „Ambulanța” sărbătorește salvarea a 100 de monumente românești.

„Inițiativa, care a luat naștere în satul Alţâna, se bucură de asemenea de achiziționarea unei locații în același sat, în 2020. Casa țărănească, construită în 1906 și prăbușită în 2020, urmează să fie restaurată în mod tradițional, ca parte a unui șantier educațional de restaurare desfășurat pe o perioadă de 10 ani.

Peretele vecin, lung de 12 metri, s-a prăbușit, distrugând jumătate din acoperiș, până la nivelul subsolului. Timp de două săptămâni, eforturile s-au concentrat exclusiv pe curățarea dărâmăturilor, toate elementele construcției fiind depozitate în hambar.

Ca un „puzzle”, lucrările au fost realizate pe parcursul a trei ani. Fiecare piesă de lemn deteriorată a fost scoasă din hambar, analizată, reparată și reinstalată în locul său corespunzător. În acest proces, am descoperit că unele piese sunt mai vechi decât clădirea însăși și provin de la casa care a precedat-o”, a transmis Ștefan Vaida, inițiator al proiectului, pentru turnulsfatului.ro.

casa voluntarilor2
Lucrări la Casa Voluntarilor/Foto: Arhivă Personală

Un proiect ambițios

Aproape toate grinzile subsolului și ale tavanului au fost reparate în mod profesionist, iar voluntarii au învăţat, pe parcurs, tehnicile vechi de restaurare.

„Pereții prăbușiți au fost reconstruiți folosind cărămizile recuperate, au fost instalate tije de tensiune comandate de la fierar, iar noul acoperiș a fost montat, totul fără a achiziționa nici măcar o singură piesă nouă de lemn. În faza finală a lucrărilor, au fost construite tavane noi pentru întreaga casă, folosind atât lemn vechi, cât și nou, podeaua verandei a fost montată, iar o ușă și o fereastră au fost instalate”, mai transmite acesta.

În anul 2025 s-a instalat noua rețea electrică pentru întreaga casă, au fost finalizate toate pardoselile, s-a construit coșul de fum, gardul către vecini, au fost restaurante toate geamurile și ușile originale ale casei. Voluntarii au tencuit și chituit întreaga casă, au mobilat-o și amenajat-o, devenind locuibilă.

casa voluntarilor3
Lucrări la Casa Voluntarilor/Foto: Arhivă Personală

Ce își propune proiectul de la maraton

Prin proiectul „Cu fațada schimbăm strada” continuă, practic, lucrările pentru casa voluntarilor din inima României.

„În 2026, ne propunem, să tencuim toate laturile exterioare ale casei și să restaurăm ornamentele pierdute ale faţadei. În acest proces, studenţii voluntari de la arhitectură vor învăţa să realizeze lucrări de stucatură. După 5 ani de muncă (2021-2026), casa este locuibilă. Aceasta va deveni o Casă a Voluntarilor în inima României, un loc unde voluntarii pot să locuiască și să lucreze, să celebreze, să facă cercetare, să înveţe și să se întâlnească”, a mai arătat acesta.

Dacă doriţi să faceţi parte din acest proiect de restaurare, ne puteţi ajuta financiar cu donaţii la: Stefan Vaida LT453250003230659240 REVOLT21”, mai arată inițiatorii proiectului.

Publicitate

Toți cei care vor să susțină acest proiect se pot înscrie aici. Suma pe care cei de la ambulanță vor să o strângă este de 55.850, iar până în acest moment s-au strâns 24.748 lei.

Citește și: Proiectele Maratonului: Un grup de arhitecți și urbaniști își propune să transforme strada Poștei într-un spațiu cu ateliere pentru elevi și studenți, expoziții și tururi istorice

Proiectele maratonului: „Nu mi-e frică de medic”, proiectul care ajută copiii și părinții să nu se mai teamă de spital mai are nevoie de 13.000 de lei pentru a-și atinge targetul

Proiectele Maratonului: Asociația Pro Palatul Copiilor mai are de strâns 3.000 de lei pentru a-i învăța pe copii primul ajutor. „Oricine poate salva o viață, dacă este instruit la timp”

Proiectele Maratonului: Asociația Prietenii Berzelor are nevoie de 20.000 de lei pentru adăpostul de animale sălbatice: Miruna Gritu: Fără apă, nu putem ajuta animalele

 Proiectele Maratonului: „Sibiul Pedalează” propune cursuri gratuite de ciclism montan pentru copii: „Este pentru prima dată când ieșim în față”

Proiectele Maratonului: Prietenii Mocăniței au nevoie de 12.000 de lei pentru a reface pavajul peronului din gara Cornățel. „Este vechi, strâmb și rupt, vrem să nu se mai împiedice oamenii”

Proiectele Maratonului: Asociația PAN – Protecția animalelor și a naturii vrea să amplaseze căsuțe pentru pisicile comunitare. „Ceea ce pentru noi e un gest mărunt, pentru ele înseamnă totul”

Proiectele Maratonului: De 15 ani, la MIS: Asociația Animal Life strânge 82.000 de lei pentru sterilizări gratuite și intervenții chirurgicale. „Ne bazăm pe comunitate, care mereu a fost alături de noi”

Proiectele Maratonului: Andrei Toma și Cătălin Luntrașu, doi foști elevi de la Goga, aleargă la maraton ca să organizeze o tabără de film pentru tineri. „Ne dorim să promovăm educația cinematografică în orașul nostru”

Proiectele Maratonului: Asociația „Hai din pantofi în bocanci” aleargă la maraton pentru a oferi copiilor din Roșia activități educative și recreative gratuite

Proiectele Maratonului: Asociația Elijah aleargă la maraton pentru a cumpăra instrumente muzicale pentru copiii de pe Valea Hârtibaciului. „Comunitatea poate contribui direct la continuarea unei povești care a schimbat deja mii de vieți”

Proiectele maratonului: Un inspector școlar s-a înscris să alerge pentru „Tabăra învățătorilor debutanți”: „Au nevoie de sprijin și de încredere”

Proiectele Maratonului: Asociația Club Sportiv Montan Sibiu vrea să ofere antrenamente pentru alergătorii montani începători: E mai ușor dacă ai pe cineva care să te îndrume

Proiectele maratonului. Copiii, profesorii și părinții de la școala I.L. Caragiale aleargă pentru ghiozdane mai ușoare. Au nevoie de încă 2.000 de lei

Publicitate
Publicitate

Adina Bota
Adina Bota

Redactor

adina[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate