Scriitorul Savu Popa lansează, marți, 5 mai, de la ora 18, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” Sibiu noul său volum de poezie „În cădere, becurile se aprind”, editura Tracus Arte.
„La lansarea cărții, vor fi prezenți Dumitru Chioaru, Radu Vancu, Cristian Băilă și Emil Cătălin Neghină, cel din urmă fiind și moderatorul serii.
Evenimentul se va încheia cu un recital din creațiile proprii ale tinerilor membri ai Cenaclului Iustin Panța din Sibiu, organizați sub egida revistei Euphorion a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu”, se arată într-un comunicat de presă.
Savu Popa (n. 1991, Sibiu) este profesor de limba și literatura română și doctor în filologie, în cadrul Scolii Doctorale a Universității „George Emil Palade” din Târgu Mureș, cu o teză de doctorat despre ipostazele teatralității și ale hermeneuticii incertitudinii în poezia câtorva scriitori optzeciști.
A publicat volumele: „Ipostaze” (Ed. Paralela 45, 2017), „Noaptea mea de insomnie” (Ed. Cartea Românească, 2018), „O cameră fără prize” (Ed. Casa de Pariuri Literare, 2021), „O hermeneutică a incertitudinii”, „Incursiuni în poezia lui Aurel Pantea și Ion Mureşan” (Ed. Eikon, 2022), „Strigoița” (Editura pentru Artă și Literatură, 2023), „De-a v-ați ascunselea cu poezia” (Ed. Școala Ardeleană, 2023), „Rețeaua Subterană” (Ed. Cartea Românească-Art, 2024), „Povestea lui Samson Bodnărescu. Dintr-o primăvară furtunoasă” (Ed. PIM, Iaşi, Colecția Ipotești, 2024), „Arborele îndoielii” (Editura pentru Artă și Literatură, 2025).
A obținut câteva premii pentru poezie și proză, la festivalurile literare „Marin Preda”, „Al. Macedonski” „Moştenirea Văcăreştilor”, „Ioan Slavici”, „Nicolae Labiş” etc. A colaborat cu zeci de reviste literare (România literară, Euphorion, Discobolul, Familia, Zona nouă, Steaua, Viața românească, Timpul etc.). Din 2021, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu.
Foto: Librăria Humanitas


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cerem primăriei insistent să includă în proiect scările și intrările acoperite. Există soluții moderne, cu sticlă, pot fi văzute prin…
Filmul, teatrul, teatrul de papusi, excursiile, toate s-au mutat acum la centrul chinologic. Nu le mai trebuie altceva copiiilor, statul…
Te referi la nenea cu mult timp liber, si bani „de la Dumnezeu”, care se tine de aiureli in politica?
Nelule, oricum nu pari sa fi mers la teatru in viata ta. Cu restul ai dreptate, sunteti vai de steaua…
Unde poți vedea când este planificat un astfel de eveniment? Dacă ar fi știut mai mulți oameni, cu siguranță ar…













Lasă un răspuns