Aeroportul Sibiu plătește printre cele mai mici subvenții către companiile aeriene, potrivit unei analize realizate de către factual.ro. Doar 20,87 de lei plătește Sibiul pentru fiecare călător transportat de aici, în anul 2025.
Aeroportul Internațional Sibiu a primit în 2025 transferuri din bugetul județului în valoare de 14,5 milioane de lei, structurate în trei componente: 6,2 milioane pentru funcționarea curentă, 4,2 milioane pentru investiții și 4,5 milioane pentru rambursarea unor credite contractate anterior pentru infrastructura aeroportuară, potrivit analizei.
Pe acest aeroport au fost înregistrați aproape 695.000 pasageri și peste 7.700 de zboruri, astfel că raportul banilor cu care e subvenționat aeroportul per pasager ajunge la puțin peste 10 lei.
De departe, cei mai mulți bani se duc în Tulcea, acolo unde subvenția per călător ajunge la peste 1400 de lei, cu mult peste prețul unui bilet de avion în oricare oraș din Europa.
Subvenții mari se mai regăsesc la Mureș (10.32 de lei), Arad (1.019 lei), Baia Mare (870 lei) și Satu Mare (860 de lei).
Mai puțini bani decât în Sibiu se cheltuie în Cluj Napoca (0,06 lei / călător), Suceava (9,10 lei) și Bacău (19,6 lei).
Acuzațiile Aeroportului din Cluj
Aeroportul din Cluj a acuzat recent autoritățile publice din județele vecine că sprijină cu bani publici aeroporturile, cu milioane de euro.
Clujenii au acuzat în raportul pe primul trimestru din 2026, consultat de actualdecluj.ro, că funcționează în condiții de concurență inegală față de aeroportul din Târgu Mureș, după ce autoritățile județene mureșene au alocat fonduri publice masive pentru atragerea companiei Wizz Air și promovarea destinațiilor operate din acest aeroport – rute care se suprapun chiar integral cu cele operate din Cluj.
Situația a escaladat la finalul anului trecut, când Consiliul Județean Mureș a aprobat prin Asociația de promovare turistică „Visit Mureș” o procedură de achiziție de servicii de promovare turistică cu un buget de 45 de milioane de lei – echivalentul a aproximativ 9 milioane de euro – pentru o perioadă de trei ani. Obiectul promovării viza piețele din Marea Britanie, Germania, Elveția, Italia, Franța, Belgia și Cipru. Aeroportul din Cluj remarcă în raport că acestea sunt exact țările spre care Wizz Air a deschis ulterior cele 9 rute noi de pe aeroportul din Târgu Mureș.
”Beneficiarul principal prezumat” după cum arată raportul al acestor măsuri a fost compania aeriană low cost Wizz Air, care a alocat o aeronavă bazei sale de la Târgu Mureș și a lansat în luna martie 2026 9 rute care se suprapun total cu destinații operate din Cluj – printre care Bruxelles Charleroi, Londra Luton, Milano Bergamo, Roma Fiumicino, Paris Beauvais, Dortmund, Memmingen, Basel și Larnaca.
Aeroportul din Cluj susține în raport că își finanțează întreaga activitate, atât de exploatare cât și de investiții, exclusiv din surse proprii, fără sprijin din bani publici.
Citește și:
Dispută Grindeanu – Bolojan, faza pe aeroporturi
Sorin Grindeanu, președintele PSD, l-a criticat pe Ilie Bolojan (fost președinte al CJ Bihor), susținând că performanța sa administrativă din Bihor s-a bazat pe alocări masive de la bugetul de stat și pe subvenții publice ineficiente.
Grindeanu a contestat eficiența lui Bolojan, dând ca exemplu cursa aeriană Oradea – Varșovia, despre care a afirmat că zboară cu doar trei pasageri pe zbor, deși este subvenționată masiv din bani publici:
„Baroni, vreţi să vorbim despre banii primiţi de Bihor şi de Oradea în ultimii ani? Şi nu vorbesc de bani europeni, vorbesc de banii de la bugetul de stat pentru proiecte în special de infrastructură. Aeroporturi? Vreţi să vorbim de aeroportul din Oradea? Dacă se susţine economic acest aeroport înseamnă că nu mai înţelegem lucrurile din punct de vedere economic. Vă rog să verificaţi câţi pasageri sunt pe cursele subvenţionate de Consiliul Judeţean de la Oradea la Varşovia? Curse subvenţionate: trei”,a spus liderul PSD.
Pornind de la aceste afirmații, Factual a analizat situația aeroporturilor din România în ceea ce privește subvențiile alocate.
S-a dovedit că afirmația lui Sorin Grindeanu că aeroportul din Oradea este subvenționat și nu se susține economic este confirmată de datele financiare pentru 2025.
Aeroportul Oradea a primit peste 45 de milioane de lei din bani publici, din care 20 de milioane pentru funcționarea curentă, cu un trafic de 256.000 de pasageri pe an. Însă afirmația sa este selectivă, precizează Factual. Oradea nu este un caz singular și nici aeroportul cu cea mai mare subvenție.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Hoțul strigă hoții!Pai David Ciceo,mai marele aeroportului Cluj a aplicat aceleași metode:a luat un avion de la Sibiu și l-a mutat la Cluj cu destinațiile cele mai rentabile:Milano și Charleroi .Pe lângă cele două au mai fost Basel și Beauvais!La Sibiu erau nerentabile deși erau pline iar la Cluj au devenit zboruri zilnice rentabile!Să creadă cine vrea!La urma urmei,Wizz air-ul merge unde câștiga mai mult.Infractorul ăsta(a primit o casă în Cluj MITĂ dar a scăpat prin prescriere)ar vrea să rămână singur în toată țara dacă se poate!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
MEDIU ANUNTA SIBIENII CA „BENEFICIAZA ” DE 2mp SPATIU VERDE/LOCUITOR , MINIMUL (!!! ) CERUT DE NORME FIIND 26 mp…
Hoțul strigă hoții!Pai David Ciceo,mai marele aeroportului Cluj a aplicat aceleași metode:a luat un avion de la Sibiu și l-a…
Ay ce fain va fi pe la libertatea daca se fac blocuri de locuit acolo :))))
Sunt pro dezvoltare urbană și densificare dar unde trebuie. Aici NU!! Centrul Istoric ar trebui inconjurat pe cât posibil cu…
@@@@ au ucis o femeie de 59 de ani (la data faptei), de profesie notar.@@@@Doamna ucisa nu era notar, ci…













Lasă un răspuns