Ediția din acest an a Cibin Bike Day este programată pe 30 mai și are un program de muzică până după apus.
Evenimentul apărut după deschiderea pistei de biciclete de pe malul Cibinului are loc sâmbătă, în intervalul 08.15 – 22.30, pontonul de lângă Podul de Piatră Maria Terezia. Dacă în trecut evenimentul oferea mai multă atenție bicicletelor, la ediția din acest an muzica este pe primul loc.
„Evenimentul aduce în prim-plan DJ seturi live, într-un spațiu neconvențional, transformând pontonul într-un punct de întâlnire pentru comunitate, muzică și energie pozitivă. Pe lista de artiști de anul acesta se numără : Toygun, Cristina b2b Ioana, Mate b2b Lowelt, The Eclectors, OMIS x Hog și Hipodrome Selectors”, transmit cei de la The Hipodrome of Music, organizatorii evenimentului.
Cum tot sâmbătă are loc și Maratonul Internațional Sibiu, ale cărui trasee se suprapun peste pista de biciclete, participanții la Cibin Bike Day sunt îndemnați să devină „un punct de energie și susținere” pentru alergători. „În parteneriat cu Asociația ANTS, vom organiza un atelier de creație în cadrul căruia vor fi realizate brățări colorate, oferite ulterior alergătorilor la trecerea prin zona pontonului — un mic gest simbolic de susținere și apreciere pentru efortul lor”, mai transmit organizatorii.
Aceștia spun că evenimentul lor ofere perspective noi de descoperire a orașului. „Ne dorim să activăm un spațiu cu potențial din Sibiu și să oferim oamenilor o experiență simplă, dar memorabilă – muzică bună, oameni faini și un cadru special”, se mai arată în comunicatul citat.
Evident, cei care doresc să participe la eveniment sunt îndemnați să vină cu bicicleta.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație













Lasă un răspuns