Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Rezumatul zilei: fost viceprimar al Sibiului condamnat la plată, se scumpesc cazările studenților, se redeschide Muzeul Farmaciei, noi pierderi estimate la Aeroport

Traian Deleanu
0
WhatsApp Image 2026-05-27 at 22.09.05

Vă invităm să citiți cele mai relevante știri ale zilei de miercuri, de la Sibiu.

Publicitate
Publicitate

Fost viceprimar al Sibiului, Alexandru Dumbravă a fost condamnat pe fond la plata a 164.000 de lei pentru falsurile făcute în două proiecte cu fonduri europene

După condamnarea la doi ani și trei luni cu suspendare pentru falsificarea unor documente în vederea atragerii de fonduri nerambursabile, Alexandru Dumbravă a pierdut, acum, și procesul prin care i se impută sumele decontate pe baza falsurilor. Dumbravă a fost viceprimar al Sibiului, iar falsurile le-a produs de la conducerea Casei Corpului Didactic.

Cazarea în căminele ULBS se scumpește. Cea mai mare chirie – la Academica, cel mai ieftin – la Teologie

Începând cu anul universitar 2026-2027 cresc taxele de cazare în căminele Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS). În Căminul Academica prețurile le egalează, iar în unele cazuri chiar le depășesc pe cele de pe piața de chirii din oraș.

La aniversarea a 140 de ani de istorie a COMPA Sibiu, Astrid Fodor a propus acordarea titlului de „Cetățean de onoare” directorului Ioan Deac: ”Este o premieră pentru oraș”

COMPA Sibiu, una dintre cele mai reprezentative companii industriale din România, a marcat miercuri împlinirea a 140 de ani de producție industrială neîntreruptă. Cu această ocazie, primarul Astrid Fodor a propus public acordarea titlului de „Cetățean de onoare al Sibiului” lui Ioan Deac, managerul Compa. Propunerea este o premieră, Ioan Deac fiind primul reprezentant al domeniului industrial sibian care primește această distincție din partea orașului.

Spitalul Județean, pe locul 2 în țară la extragerea cheagurilor de sânge în cazul unui AVC ischemic acut. Dr. Monica Mănișor: „Reușim prin voluntariat și sacrificiu personal să tratăm un număr așa de mare de pacienți”

Sibiul Județean din Sibiu se află pe locul 2 la nivel național în ceea ce privește numărul de trombectomii mecanice realizate în AVC ischemic acut, potrivit datelor naționale aferente perioadei ianuarie–martie 2026.

Puma Club a fost desemnat cel mai bun club sportiv din județul Sibiu și cel mai bun club de taekwon-do ITF din România, în 2025. „Ne obligă să muncim pentru a rămâne în fruntea acestui frumos sport”

„Anuarul sporului 2025” clasează Puma Club Sibiu drept cel mai bun club sportiv din județul Sibiu, indiferent de disciplină, ocupând totodată primul loc în clasamentul cluburilor de taekwon-do ITF din România.

Publicitate

Ahmad, un tânăr crescător de capre din Ciad, studiază psihologia la Sibiu. „Aveți multă natură, apă din belșug, pace și locuri de muncă”

De loc din Ciad, una din cele mai sărace țări ale lumii, Ahmat Oumar Maki studiază psihologia la Sibiu, unde a ajuns din iarna lui 2023 cu ajutorul unei burse.

Primăria Sibiu face cadou copiilor de 1 Iunie intrarea gratuită la Zoo și la Complexul Lacul Binder

Primăria Sibiu anunță că intrarea la Zoo și Lacul lui Binder va fi gratuită de 1 Iunie tuturor copiilor, precum și câte unui adult însoțitor.

Muzeul de Istoria Farmaciei se redeschide în 3 iunie

Închis în primăvara anului trecut din lipsă de fonduri, Muzeul de Istorie a Farmaciei se redeschide publicului în data de 3 iunie.

Un expert la Muzeul Național Brukenthal, cu cel mai înalt grad și doctorat, câștigă 5.000 de lei în mână. ”Câștigă mai mult un vânzător în magazin”

Noua Lege a Salarizării, adusă în dezbatere publică de Guvernul României, este privită cu interes la Muzeul Național Brukenthal, unde salariile sunt mici, iar specialiștii pleacă de la un an la altul.

Aeroportul din Sibiu se așteaptă la pierderi și la scăderea traficului în 2026. Fără bonusuri pentru management

Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al Aeroportului Internațional Sibiu (AIS) pentru anul 2026 indică un an provocator pentru regie, care se așteaptă la o scădere a numărului de pasageri. AIS prognozează și un bilanț negativ la finalul anului, deși estimează venituri în creștere aproape la toate capitolele.

Companiile germane în Sibiu: cifră de afaceri de peste 9 miliarde de lei și aproape 5.000 de angajați. Ambasada: ”Au schimbat nu doar economia locală, ci și perspectivele oamenilor care trăiesc acolo”

Sibiul e pe locul 6 în țară, după capitalul social al companiilor cu acționari germani, conform datelor prezentate de Ambasada Germaniei în România.

Un bărbat și-a dat foc într-un sat din Sibiu. Este în stare gravă

Un bărbat de 55 de ani din localitatea Roandola, județul Sibiu, a ajuns în stare gravă la spital după ce și-a dat foc, miercuri, 27 mai, în propria gospodărie. În urma incidentului, anexa în care se afla a fost cuprinsă de flăcări și a ars complet.

Restricții majore de trafic pentru desfășurarea Maratonului Internațional Sibiu. Lista străzilor și parcărilor închise

Reprezentanții administrației locale au transmis miercuri închiderile de trafic pe mai multe străzi din Sibiu, vineri și sâmbătă, pentru desfășurarea Maratonului Internațional Sibiu.

Citește și restul știrilor relevante de la Sibiu pe www.turnulsfatului.ro

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate