Toate școlile și grădinițele din Sibiu și din întreaga țară intră într-un scurt „respiro” la început de iunie, când elevii și profesorii beneficiază de două zile fără cursuri. Este vorba despre 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului și 5 iunie, Ziua Învățătorului, sărbătoare dedicată dascălilor și tradiției educației românești.
Potrivit calendarului oficial și reglementărilor din sistemul educațional, 5 iunie este zi liberă pentru elevi și cadre didactice, fiind declarată Ziua Învățătorului în onoarea lui Gheorghe Lazăr, considerat întemeietorul învățământului românesc modern.
Data de 5 iunie nu este aleasă întâmplător. Ea coincide cu ziua de naștere a lui Gheorghe Lazăr (1779–1823), personalitate care a pus bazele școlii românești moderne și a promovat învățământul în limba română.
De asemenea, 1 iunie rămâne una dintre cele mai așteptate zile de către copii, fiind sărbătorită la nivel național prin activități educative, culturale și recreative în școli, grădinițe și comunități locale.
Mini-vacanță în școlile din Sibiu
Pentru elevii din Sibiu, începutul lunii iunie vine cu o perioadă mai relaxată a anului școlar, în care programul este fragmentat de aceste zile libere. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean în săptămâna viitoare atât luni, 1 iunie, cât și vineri, 5 iunie, elevii și cadrele didactice din județ au liber.
Marea majoritate a elevilor mai au de arcurs aproximativ 3 săptămâni de cursuri până la încheierea oficială a școlii. Conform structurii aprobate de Ministerul Educației, anul școlar se finalizează pe 19 iunie 2026.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Vă dați seama ce hram poartă Budrala dacă se afișează cu Ștefănuță.
Le va lua Moș Crăciun la paștile cailor,să le vândă pe piața liberă să scape de ele că asemenea construcții…
Platesti, ce sa se intample
„Suntem un fel de jurnaliști, dar în teatru” – comedie pura.
M’da….. indiferent de comentariile ce se posteaza, singur vinovat fără doar și poate, rămâne piesa dintre scaun și volan!!!…. și…













Lasă un răspuns