Jandarmii sibieni au alergat la Maratonul Internațional Sibiu din acest an în sprijinul copiilor cu autism care au nevoie de terapii adaptate, precum și pentru crearea unor spații de lectură.
„Solidaritatea se măsoară în fapte concrete, iar jandarmii sibieni au demonstrat acest lucru și anul acesta, la o nouă ediție a Maratonului Internațional Sibiu. Prezența lor la acest eveniment a fost o demonstrație de rezistență fizică și o dovadă de empatie și responsabilitate față de comunitatea în care trăiesc și pe care o protejează”, transmit reprezentanții instituției.
Fiecare kilometru parcurs de echipă a fost dedicat proiectelor „Copiii cu autism – terapii într-un mediu ambiant adecvat” și „Reading Hub – Foișor pentru lectură și relaxare”.
Trăind din plin energia evenimentului, jandarmii sibieni au parcurs traseul alături de ceilalți concurenți și au împărtășit același entuziasm și spirit de sprijin reciproc. Competiția a devenit astfel un exemplu al egalității și al implicării civice, descrie sursa citată.
Demersul lor, susținut de Asociația Sportivă „Clubul Cibinium”, a confirmat un spirit de echipă real și puternic, împărtășit cu întreaga comunitate de alergători.
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Parintii au facut reclamatii, dar pe parinti cine ii verifica.. spre exemplu in buletin la adresa de domiciliu. Aceasta scoala…
Oh wow, ce noutate. Nu o mai scaldati, ca e de la sate, ca sunt oamenii mai stiu eu cum…
La Old Lisbon este multa nesimțire. Sală aproape goală și astepti mult și bine ca sa fi băgat in seamă…
Normal ca toate s-au scumpit ca urmare a politicii guvernului!
El trebuia sa fie la pensie,asa ca interdictia nu are sens.A plecat Einstein si lumea a supravietuit.













Lasă un răspuns