Filmul Fjord, regizat de Cristian Mungiu și recompensat anul acesta cu premiul Palme d’Or, va fi proiectat în avanpremieră în România pe 13 iunie, într-o proiecție unică organizată simultan în aproximativ 90 de cinematografe din 52 de orașe.
Anunțul a fost făcut luni de regizor, în cadrul unei conferințe de presă.
‘Va fi proiectat, pe 13 iunie, într-o proiecție unică în România, în circa 90 de cinematografe în 52 de orașe, adică în toate sălile care erau disponibile la acea dată. Aceasta este o proiecție de avanpremieră, deschisă ca să dăm posibilitatea și publicului românesc care s-a dovedit a fi foarte curios după Cannes să vadă filmul cât de repede, în condițiile în care trebuie să mai așteptăm până la premiera oficială, care va fi abia către finalul acestui an sau începutul anului viitor’, a declarat Cristian Mungiu, luni, cu prilejul unei conferințe de presă.
Proiecția va începe la ora 19:00, iar regizorul a subliniat că filmul transmite un mesaj despre toleranță și conviețuire.
‘Te îndeamnă să îți scrutezi valorile pe care le ai, să îți pui problema că trebuie să coexiști și cu alții care au alte valori decât tine și faptul că ai păreri diferite pe lume față de o altă persoană sau un grup de persoane nu înseamnă că nu putem să împărțim pașnic aceeași societate’, a adăugat Cristian Mungiu.
Potrivit unui comunicat al producătorului, Cristian Mungiu a precizat că premiera în România depinde de identificarea unei săli potrivite, de programul actorilor principali, de cel al sălilor de cinema și de data lansării în Statele Unite.
‘În acest moment nu știm cu precizie când va putea fi organizată premiera în România a filmului FJORD. Depinde de identificarea unei săli potrivite pentru premieră, de programul actorilor principali, căci ne dorim ca Sebastian Stan și Renate Reinsve să fie prezenți la premieră, de programul sălilor de cinema și de data lansării filmului în Statele Unite. Cel mai probabil premiera va fi cândva între lunile octombrie și ianuarie. Pentru că mai este mult până atunci, pentru că din august filmul va începe să aibă premiere în alte țări din Europa și pentru că a existat multă emoție în România generată de acest al doilea Palme d’Or, am vorbit cu sălile de cinematograf și am obținut înțelegerea lor pentru organizarea unei avanpremiere cu FJORD sub forma unei singure proiecții în toate sălile disponibile din România, din respect pentru publicul de acasă’, a spus regizorul.
Biletele pentru avanpremieră se pun în vânzare pe 2 iunie.
Pe 23 mai, Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din carieră, devenind al zecelea regizor din istorie care atinge această performanță, alăturându-se unor cineaști precum Francis Ford Coppola, Emir Kusturica, frații Dardenne sau Michael Haneke.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Felicitari si multa sanatate!
Ba mai mult, au facut un proiect de lege (nu stiu daca s-a votat inca sau nu) prin care sa…
Cred ca oamenii astia nu stiu ce vorbesc. Singura scoala de fotbal din tara asta, e academia lui Hagi. Celalalte…
Pai matale daca citesti doar ziarul USR-ului nu ai cum sa stii cate cazuri din astea sunt raportate in fiecare…
Bă, ce expresii și din ce cultură folosește neica-nimeni ăsta.. Trebuie pus ” osu’ „. Bă ce proletar, ce spirit…













Lasă un răspuns