Conferința de joi de la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu l-a adus în oraș pe regizorul Cristian Mungiu, într-un dialog cu Octavian Saiu. Regizorul a vorbit despre inspirație, dar și despre premiul primit recent pentru filmul FJORD.
Cristian Mungiu este unul dintre cei mai importanți cineaști europeni contemporani și figura emblematică a Noului Val Românesc. Scenarist, regizor și producător, a intrat în istoria cinematografiei mondiale în 2007, când filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile a câștigat Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. În 2025, filmul său Fjord i-a adus cel de-al doilea Palme d’Or, consacrându-l drept unul dintre foarte puținii regizori din istoria cinematografiei care au obținut această performanță excepțională.
Sala Oglinzilor de la Forumul Democrat German a fost aproape neîncăpătoare, iar mulți dintre cei prezenți la eveniment au ales să stea în picioare ca să-l asculte pe regizor. Discuția a început cu detalii despre modul în care regizorul face alegerile în poveștile pe care le creează, dar și despre cum știe că aceste decizii sunt corecte.

„Trebuie să iei o grămadă de decizii artistice, organizatorice și, cel puțin, pentru mine, cea mai complicată decizie este legată de povestea pe care vrei s-o zici data viitoare. Nu am niciodată nicio idee, odată ce închei un film, ce va fi data viitoare. Chiar dacă sunt însoțit mereu de o suită de povești pe care le târâi după mine de la un film la altul, zicând că într-o bună zi o să ajung la ele.
Și mi-ar plăcea să spun că știu cum decid și când decid, dar nu-i așa de simplu, nu-i așa de organizat. Eu cred că trăim, din păcate, astăzi, într-o lume în care e foarte mult zgomot și atunci simt o mare răspundere. Nu vreau să mă apuc și să contribui la acest zgomot aducând ceva care să nu fie, după mintea mea, pentru acel moment, important”, a precizat Cristian Mungiu.
De fiecare dată când se întreabă care e povestea următorului film, încearcă să înțeleagă mai în profunzime de ce se întâmplă lucrurile din jur așa cum se întâmplă.
„De regulă, plec de la niște povești care au avut deja un potențial interes pentru viitori potențiali spectatori. Știi că există din capul locului un interes care este asociat cu un subiect de presă. Dacă a ajuns în presă, înseamnă că oamenii sunt interesați de chestiunea asta. Nu mă interesează să dublez partea asta spectaculoasă a întâmplării pentru că asta face presa, asta e treaba ei. Pe mine mă interesează să văd dacă pot să reconstruiesc cumva întâmplarea respectivă ca să înțelegeți mai mult despre resorturile care sunt în spate și la care probabil că nu te gândești în mod obișnuit”, a mai spus el.
„Eu sunt apreciat și sunt pe scaunul acesta, nu pentru conținutul filmelor, ci pentru faptul că s-a întâmplat să câștig”
Aflat la Sibiu, Mungiu a vorbit și despre percepția oamenilor asupra câștigării celui de-al doilea Palme d’Or pentru filmul Fjord.
„Noi suntem, în domeniul nostru artistic victimele unei judecăți foarte de suprafață. Eu sunt apreciat și sunt pe scaunul acesta, nu pentru conținutul filmelor, ci pentru faptul că s-a întâmplat să câștig.
Până la urmă, ce mă bucură de data aceasta este că răspunsul celor care vor fi văzut filmul este peste așteptările pe care le aveau. Acesta e cel mai mare compliment. S-a schimbat ceva concret foarte interesant de la primul meu Palme d’Or, de acum 20 de ani, până azi, și anume s-a născut social media, care nu exista. Când am fost eu prima oară la Cannes, n-aveam telefon mobil. Când am luat primul Palme d’Or, nu exista social media.
Ce s-a schimbat este că am avut eu acces la percepția conaționalilor noștri, încă o dată, nu față de conținut, că la început nu știi care e conținutul, ci față de acest câștig, de această victorie. Asta am simțit-o o dată fizic. E plăcut. 10 zile ai sentimentul că mergi la Cannes, că filmul e cel mai important lucru din lume. Schimbă tot. A 11 a zi dau jos afișul, începe alt festival acolo, dar pentru 10 zile e plăcut. Trăiești în cea mai grozavă bulă din lume. (..) și dintr-o dată începi să ai sentimentul de notorietate că mergi pe stradă și te recunoaște lumea”, a mai spus acesta.
Situația filmului în România
Spre încheiere, Mungiu a vorbit și despre situația filmului în România.
„Situația, în general, în domeniul nostru nu e bună, nu doar din punct de vedere financiar, ci și organizatoric. M-am apucat să am niște discuții la nivel, să zicem politic, și cred că trebuie să schimbăm niște legislație, să reușim să finanțăm alte lucruri și mai corect și generos. Problema e că n-ai cu cine să discuți. Așteptăm să vedem. Ideea e că în România, de exemplu, nu poți să finanțezi serial. Nu poți să faci serial decât de tip „Las Fierbinți”. Televiziunea are niște mecanisme prin care poți să faci acest tip de serial”, a mai spus el.
Reamintim că ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – cu tema SUFLET – se desfășoară între 19 și 28 iunie și programează peste 848 de evenimente indoor, outdoor și online.
FITS 2026 are 848 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artiști din 83 de țări. Sunt cu 8 mai multe evenimente față de anul trecut.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nu v-ar strica si un corector…
Anuntul e discriminatoriu cand vorbiti de tinerete… Aveti grija, mai tusiti de 2 ori si cva treziti ca ati implinit…
Asa se intampla cand nu ai creier. Exista si putea fi pusa in functiune breteaua veche de circulatie pe sub…
Poate ii reinstruieste si cum sa circule in sensurile giratorii in care intra pe banda de facut la dreapta si…
Acest proiect este o aberație, bani aruncați . Ok, puteau să revitalizeze spațiul verde cu o lucrare precum cea din…













Lasă un răspuns