Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Profesoara Ana Năfrămiță, evocată într-un emoționant necrolog semnat de prof. univ. dr. Elena Macavei

Raluca Budușan
0
Prof. Ana Năfrămiță (foto dreapta, în picioare). Lângă ea, pe scaun, este prof.univ.dr. Elena Macavei. Sursa foto: arhivă personală Elena Macavei
Prof. Ana Năfrămiță (foto dreapta, în picioare). Lângă ea, pe scaun, este prof.univ.dr. Elena Macavei. Sursa foto: arhivă personală Elena Macavei

Pe adresa redacției a fost trimis un necrolog semnat de doamna prof. univ. dr. Elena Macavei, fost cadru universitar, în prezent pensionară și prietenă apropiată a învățătoarei Ana Năfrămiță. Având în vedere viața Anei Năfrămiță dedicată formării altora și implicarea acesteia în cultura și educația sibiană îl prezentăm mai jos, integral, așa cum a fost transmis redacției.

Publicitate
Publicitate

Ana Năfrămiță s-a stins din viață la 93 de ani, în data de 25 mai. În decursul carierei sale a fost și director al Colegiului Pedagogic din Sibiu.

Citește și:

„Învățătoare ca formație primară, profesoară de științele naturii, Ana Năfrămiță își are originile în Rășinari, loc cu rezonanță culturală în care a păstorit Sava Popovici-Barcianu, s-au născut Emil Cioran, Octavian Goga, unde își doarme somnul de veci Mitropolitul Andrei Șaguna, primul președinte al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român / ASTRA.

S-a format ca învățătoare la Școala Pedagogică de Fete din Sibiu, ca profesoară la Facultatea de Biologie din București.

 Și-a început activitatea profesională ca învățătoare, apoi ca profesoară de biologie. La Liceul Pedagogic din Sibiu, liceu de elită la vremea aceea, Ana Nafranița s-a remarcat ca profesoară de excepție timp de 24 de ani și ca directoare timp de 12 ani. Aici a avut cele mai mari satisfacții profesorale în formarea generațiilor de învățători și de educatoare care și astăzi îi sunt recunoscătoare. Lecțiile model pe care le ținea în fața elevilor practicanți erau adevărate spectacole didactice și, cu exigență, îndruma lecțiile de probă și finale ale elevilor.

În schimburile de experiență cu celelalte licee pedagogice,  Profesoara Ana Nafranița ieșea în evidență prin lucrările susținute, prin evidențierea performanțelor Liceului sibian pe care-l conducea. S-a mobilizat cu toate forțele și cu toată energia ca  aniversarea a 200 de ani de învățământ pedagogic românesc sibian să fie la înălțimea istorică cuvenită, să se publice, în 1986,  volumul monografic „200 de ani de învățământ pedagogic  românesc în Sibiu”, sub redacția Prof.univ.dr. Victor V. Grecu.

Cu aceeași pasiune și stăruință Profesoara Ana Nafranița și-a asumat răspunderi ca metodist la Inspectoratul Școlar, ca membru în comisii de definitivat și grade didactice, ca realizator al unui Laborator de Biologie, model pe plan local și național, ca autor al unor lucrări științifice.

Publicitate

Cu interes și dăruire s-a implicat Profesoara Ana Nafranița în activitatea ASTREI, începând din 1994. A fost membru în Comitetul Central, redactor și corector al revistei „Foaia Poporului” – serie nouă. Cu exigența-i caracteristică a contribuit la  redactarea proceselor verbale, a ținut evidența membrilor ASTREI Sibiu, a colectat cotizațiile membrilor Despărțământului ASTRA Sibiu, condus ca președinte de Prof. univ.dr. Octavian Bologa, timp de 20 de ani.

 A participat la majoritatea adunărilor generale și la activitățile culturale ASTRA din Sibiu și din alte localități.

Câteva exemple: „Serbările ASTREI la Putna – 500 de ani de la trecerea în lumea veșnică a lui Ștefan cel Mare”;  „Centenarul Enciclopediei Române coordonate de Cornel Diaconovici”; „Centenarul Muzeului Asociațiunii”; „Canonizarea Mitropolitului Andrei Șaguna”; „Bicentenarul nașterii lui George Barițiu”; ”150 de ani de la înființarea ASTREI”; ”150 de ani de la înființarea Academiei Române” ș.a.

Ne spunea Profesoara Ana Nafranița, cu profundă convingere: „Voluntariatul  de 20 de ani la Asociațiunea Transilvană mi-a umplut sufletul de bucurie, de sentimente patriotice, mi-a prilejuit asimilarea de multă cultură”.

În conversații și șuiete amicale ne uimea cu interesul și dorința de a citi, de a fi la curent cu ce se întâmplă în țară și în lume, de a învăța lucruri noi,  de a-și face conspecte din cărți citite,  la 90 și… de ani.

Îi plăcea să primească musafiri cu care avea ce discuta, îi plăcea să vorbească și să asculte. Evoca, cu adânc respect, profesorii care i-au modelat conduita profesorală, caracterul, concepția despre viață. Și în asemenea împrejurări apreciai abilitatea Domniei Sale de amfitrion, vitalitatea și evidența unui  model de a-ți  cultiva senectutea și dorința de viață.

Profesoara Ana Năfrămiță face parte dintre personalitățile ASTREI  cu medalioane realizate de subsemnata  în lucrarea „Doamnele ASTREI”, 2023.

Odihnă veșnică și să vă primească Dumnezeu în Împărăția Sa, Doamnă Profesoară!”

Foto centru, cu pulover roșu este prof. univ. dr. Elena Macavei. În dreapta ei, în costum gri este prof. Ana năfrămiță. Sursa foto: arhivă personală Elena Macavei
Foto centru, cu pulover roșu este prof. univ. dr. Elena Macavei. În dreapta ei, în costum gri este prof. Ana năfrămiță. Sursa foto: arhivă personală Elena Macavei

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate