Pentru fluidizarea traficului și reducerea timpilor de așteptare în contextul valorilor ridicate de trafic estimate pentru sfârșitul săptămânii, restricția de circulație instituită în zona pasajului CF de la Râul Vadului va fi ridicată temporar, anunță joi reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.
În ultimele zile, șoferii care au tranzitat Valea Oltului au avut de așteptat până la 4-5 ore, din caza traficului alternativ, coloanele de mașini depășind 10 kilometri.
„Începând de vineri, ora 16:00, și până sâmbătă, ora 08:00, circulația se va desfășura pe ambele sensuri de mers. Măsura a fost luată având în vedere valorile de trafic prognozate pe DN 7 în această perioadă”, spun drumarii.
După expirarea intervalului menționat, circulația va reveni la condițiile impuse de desfășurarea lucrărilor, precizează sursa citată.
Măsură cerută de polițiștii rutieri
Măsura a fost luată în urma solicitărilor formulate de către polițiștii rutieri. Încă de la debutul lucrărilor, Serviciul Rutier a dispus suplimentarea efectivelor de poliție rutieră în zona afectată, pentru monitorizarea și gestionarea traficului, spun reprezentanții Poliției Vâlcea.
„În urma solicitărilor formulate de către Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea cu privire la valorile ridicate de trafic estimate pentru sfârșitul acestei săptămâni și necesitatea adoptării unor măsuri pentru fluidizarea circulației rutiere pe DN 7, administratorul drumului a dispus ridicarea temporară a restricției de circulație instituite în zona pasajului CF de la Râul Vadului.
Măsura a fost adoptată pentru reducerea timpilor de așteptare și asigurarea unei fluențe sporite a traficului rutier, în contextul valorilor ridicate de trafic prognozate pentru această perioadă”, transmit polițiștii vâlceni.
După expirarea intervalului menționat, circulația va reveni la condițiile impuse de desfășurarea lucrărilor de întreținere executate în zona pasajului CF de la Râul Vadului, traficul urmând să se desfășoare alternativ, pe un singur sens de mers, conform restricțiilor instituite de administratorul drumului.
Polițiștii vor continua monitorizarea permanentă a traficului rutier și colaborarea cu instituțiile competente, în vederea adoptării măsurilor necesare pentru siguranța și fluența circulației, precizează sursa citată.
„Recomandăm participanților la trafic să respecte semnalizarea rutieră temporară, indicațiile polițiștilor rutieri și ale personalului care dirijează circulația, să manifeste prudență și răbdare în trafic și acolo unde situația permite, să utilizeze rute alternative pentru evitarea aglomerărilor și reducerea timpilor de deplasare.” Poliția Vâlcea
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Da tu ce faci asa departe de BUDA, Istvane?
In Sibiu numai FC Inter! Nu este asa Vivi Dragan?
Corect ! Țineți cont de detalii ! Mai bine un control medical inutil decât unul ratat …
În Evul Mediu, o parte din sașii transilvăneni (cel mai probabil din zona Bistriței) au trecut Munții Carpați și s-au…
Un alt exemplu de cap fara creier este sensul giratoriu de pe Semaforului din zona pietei agroalimentare V. Aron…. acolo…













Lasă un răspuns