Importanța studenților voluntari, povestită de dr. Paul Csillag, medicul șef al Urgențelor de la Spitalul Județean Sibiu: fără ei, sibienii nu ar mai fi avut SMURD. „Viitorul sună bine”

De peste trei decenii, studenții voluntari sunt coloana vertebrală a SMURD Sibiu. Dr. Paul-Bogdan Csillag, medicul șef al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Sibiu, explică ce înseamnă acești tineri pentru serviciul de urgență sibian și pentru viitorul medicinei de urgență.
Activitatea SMURD Sibiu s-a bazat pe studenții voluntari încă de la înființare, pe 1 decembrie 1993. Până în 2004, echipajul era format din subofițeri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) și studenți voluntari ai Facultății de Medicină, medicul fiind asigurat de Serviciul de Ambulanță Județean.
„În primii ani, fără efortul considerabil și constant al acestor studenți voluntari, probabil am fi asistat la dispariția acestui serviciu strategic în gestionarea situațiilor de urgență medicală”, spune dr. Csillag, într-un interviu realizat de reprezentanții Spitalului Județean Sibiu, interviu publicat pe pagina de Facebook a instituției.
În 2004 s-a încheiat protocolul de colaborare între Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu și ISU Sibiu, luând naștere unitatea de primiri urgențe a spitalului. Chiar și după încadrarea medicului și a asistentului în echipaj, studenții și-au păstrat un rol esențial, participând direct la actul medical și formând noi generații de voluntari.

Diferența în cazurile grave
Implicarea studenților contează decisiv în situațiile critice. „Dacă este să ne gândim la accidente cu multiple victime, dar și la cazuri izolate, foarte grave – stop cardio-respirator, traumă severă, șoc, comă – intervenția cu o echipă suficientă și bine pregătită este absolut esențială”, explică medicul șef.
Potrivit acestuia, de la un anumit nivel acești voluntari pot fi asimilați unui asistent medical care lucrează în serviciile de urgență.
Ce îi motivează pe tineri
Principalul motiv este dorința de a-și ajuta semenii aflați în dificultate. „Pot spune că acest lucru este o adevărată vocație pentru ei”, afirmă dr. Csillag. La aceasta se adaugă dorința de a învăța devreme lucruri practice și teoretice, de a contribui rapid la salvarea de vieți și, pentru unii, atracția unei laturi mai „aventuroase” a medicinei, într-un mediu de multe ori dificil.
Despre valorile pe care le aduc voluntarii, medicul șef enumeră în primul rând altruismul: „dorința de a ajuta alți oameni în timpul liber, studenții nefiind deloc remunerați, și activând timp de 5-6 ani în serviciul SMURD”. La acestea se adaugă dorința de autodepășire și curajul de a face ture grele și epuizante.
O școală pentru viitoarea carieră
Studentul voluntar SMURD învață noțiuni avansate de medicină de urgență: nu doar resuscitare cardio-pulmonară, ci și terapie intensivă, anestezie în urgență, cardiologie, interpretare electrocardiogramă, managementul pacienților traumatizați, intervenție la accidente sau urgențe pediatrice.
„Toți colegii care au activat la SMURD Sibiu au recunoscut că acest lucru le-a fost de un real folos, indiferent de specialitatea pe care au ales-o ulterior”, spune dr. Csillag. Pentru cei care au optat pentru Medicina de Urgență sau Anestezie/Terapie Intensivă, avantajul a fost cu atât mai mare, „ei plecând deja la drum cu un bagaj important de cunoștințe”.

O „pepinieră” pentru sistemul de urgență
Mulți profesioniști ai sistemului au început ca voluntari. În cadrul serviciului sibian activează medici primari, specialiști și rezidenți de Medicină de Urgență care au fost voluntari la SMURD Sibiu. Unii dintre ei dețin competențe suplimentare: misiuni aeromedicale cu elicopterul SMURD, inclusiv salvare montană cu troliul, comanda intervențiilor complexe în cadrul Planului Roșu sau module de intervenție la catastrofe.
Despre generația tânără, dr. Csillag transmite un mesaj optimist: „viitorul sună bine”. „Indiferent de generație, avem oameni inimoși, dornici să ajute, să învețe solid meseria pe care o vor practica”, spune el, adăugând că este vorba despre o etică profesională care ar trebui mai bine reprezentată în societate.
Un impact major și constant
Voluntarii sunt implicați în SMURD Sibiu de 33 de ani, în continuu. Impactul lor este, în cuvintele medicului șef, „major, constant și de apreciat atât din partea noastră, a coechipierilor, cât mai ales din partea comunității sibiene”, care beneficiază direct de un act medical de calitate.
Ca dovadă a încrederii populației, pe parcursul ultimelor 6 ediții ale Maratonului Internațional Sibiu proiectele depuse de organizația voluntarilor au reușit să adune aproximativ 70.000 de euro, bani cu care s-au achiziționat aparatură pentru ambulanța SMURD Sibiu și un manechin de training avansat.
Este greu de cuantificat cât din reputația serviciului se datorează acestei comunități de studenți, însă dr. Csillag subliniază că studenții voluntari au clădit încă de la început imaginea solidă a SMURD Sibiu, pe care medicii, asistenții și personalul de astăzi s-au străduit ulterior să o ducă mai departe.
În încheiere, medicul șef transmite „respectul, aprecierea și căldura” întregului personal al unității față de acești tineri voluntari, „care nu de puține ori ne-au motivat cu spiritul lor”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cand am văzut ce panarama are bv la județ la sibiu e parfum
A aparut psdeaua
Avea dreptate Falkenhayn…Ornati ca pomii de iarna.
Iesim cand o iesi si politia comunitara sa goneasca din turmele de boschetari si cersetori. Altfel, mucles!
Razvan Ungureanu, Boc, Orban, Cîțu, Bolojan, etc, doboara PSD la liberali ca pe popice.












Lasă un răspuns