După aproape un an de la punerea în consultare publică a planului urbanistic zonal elaborat pentru un viitor complex de natație la Sibiu, documentația va fi supusă votului consilierilor locali.
Primăria Municipiului Sibiu propune Consiliului Local, în ședința ordinară de săptămâna viitoare, aprobarea documentației de urbanism pentru construirea unui complex de natație, sport și agrement pe Calea Poplăcii.
Planul urbanistic zonal, elaborat pentru Primăria Sibiu de către Arhimus SRL, din Sibiu, a fost pus în consultare publică la începutul lunii august a anului trecut.
Proiectul vizează un teren în suprafață totală de circa 241.877 de metri pătrați, proprietatea Municipiului Sibiu, în zona fostei cazărmi 528.
Clădire cu bazine
Potrivit proiectului, elementul central al complexului este zona sportivă, care va cuprinde o clădire cu bazine acoperite: un bazin olimpic, un bazin interior activ, un bazin cu perete de alpinism și un bazin pentru cursuri de înot destinate copiilor. La acestea se adaugă bazine în aer liber – bazin pentru copii, bazin de sărituri pentru copii, bazin activ, bazin de înot și jacuzzi.
Tot aici sunt prevăzute o clădire cu terenuri de sport acoperite, terenuri de sport în aer liber cu gradene, un restaurant cu terasă, o cafenea, vestiare și birouri administrative.
Turnul de sărituri în apă ar urma să atingă înălțimea de 25 de metri, care este și cea mai mare înălțime propusă prin documentația urbanistică.
Loisir, saune și baie la copcă
O a doua zonă a complexului, dedicată agrementului, va include terenuri de sport în aer liber, tobogane exterioare și un amfiteatru pentru spectacole – teatru, concerte. Pentru copii sunt propuse spațiu de joacă, perete de escaladă, turn de joacă, carusel cu leagăne și turn de observație.
Documentația mai prevede o zonă de workout cu sisteme de umbrire fotovoltaice, o mică grădină botanică amenajată ca atelier-școală, o plantație de pini cu zonă pentru hamace și o zonă de saune cu baie la copcă.

Acces din Calea Poplăcii și legătură cu Parcul Belvedere
Accesul principal carosabil se va realiza din Calea Poplăcii, unde se propune și amenajarea unei girații. Un acces secundar va veni din strada Preot Bacca, însoțit de o parcare care va deservi inclusiv Parcul Belvedere.
Potrivit documentației, „se va realiza o bandă specială pentru transportul în comun pe arealul noului complex de nataţie.” Tot aici este propusă o legătură pietonală între Parcul Belvedere și noul complex, prin construirea unui pod pietonal, iar pista de biciclete existentă în pădurea aferentă Grădinii zoologice se va conecta cu pista propusă în interiorul complexului.
În total, vor fi amenajate 230 de locuri de parcare supraterane: 188 la parcarea principală cu acces din Calea Poplăcii – din care 50 acoperite -, 13 locuri adiacent grădiniței și 29 la parcarea din strada Preot Bacca.

Indicatorii urbanistici
Documentația împarte zona reglementată în patru tipuri de unități teritoriale de referință, fiecare cu indicatori proprii. Pentru zona sportivă, procentul de ocupare a terenului (POT) maxim propus este de 45%, iar coeficientul de utilizare a terenului (CUT) este de 1,2. În zona de loisir, POT-ul este de 20%, iar CUT-ul de 1,6. Zona verde are un POT de 1%, iar zona de parcare unul de 80%.
În privința înălțimii, clădirile din zona sportivă nu vor depăși 20 de metri măsurați la cornișă, cu excepția accentelor – instalații, echipamente și turnul de sărituri -, care pot ajunge la 25 de metri.
Spații verzi și compensarea defrișărilor
Proiectul impune asigurarea unui procent minim de 40% spații verzi din totalul parcelei în zona sportivă. Documentația prevede și măsuri de compensare: „pentru fiecare arbore matur tăiat, se vor planta în interiorul parcelei minim trei arbori.” Parcajele la sol vor fi plantate cu câte un arbore la fiecare patru locuri de parcare.
Dacă va fi aprobată de Consiliul Local, documentația de urbanism va avea o valabilitate de trei ani de la data adoptării.
În cursul toamnei trecute, Primăria Sibiu a publicat și rezultatele consultării publice a acestei documentații. Principalele critici erau legate de amplasamentul complexului de natație.
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
-
-
cine comanda astfel de utopii pe bani grei ( honorarele arhitectilor din Romania sunt mult peste cele din Germania) care dupa 3 ani vor trebui revazute , iarasi pe bani grei, sau se baga in sertar, pentru ca, vezi doamne, surpriza, nu sunt bani.
Sunteti in stare sa reparati bazinul olimpic ? De cand sunt copiii privati de lectii de inot ? Cate studii s-au facut si platit pentru centrul orasului din anul 1972 ( primul la care s-a lucrat in IPJ) ? S-a realizat ceva din ele ? Poate din fericire nu. -
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Parintii au facut reclamatii, dar pe parinti cine ii verifica.. spre exemplu in buletin la adresa de domiciliu. Aceasta scoala…
Oh wow, ce noutate. Nu o mai scaldati, ca e de la sate, ca sunt oamenii mai stiu eu cum…
La Old Lisbon este multa nesimțire. Sală aproape goală și astepti mult și bine ca sa fi băgat in seamă…
Normal ca toate s-au scumpit ca urmare a politicii guvernului!
El trebuia sa fie la pensie,asa ca interdictia nu are sens.A plecat Einstein si lumea a supravietuit.













Lasă un răspuns