Moartea unui șofer care a căzut de pe viaductul de la Tălmaciu, pe Autostrada A1 în zona Sibiu-Boița, a dus în cele din urmă la modificarea normativelor de construcție a podurilor și pasajelor rutiere din România.
Un prim rezultat concret este vizibil pe tronsonul de autostradă Tigveni-Curtea de Argeș, unde au fost montate în premieră grilaje speciale între sensurile de mers.
Anunțul a fost făcut luni de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, care a postat un clip video de pe noul tronson.
„Aici este cel mai mare pasaj de pe această secțiune. O noutate, pentru că între timp s-a modificat normativul: se montează grilaje speciale între cele două fire de circulație pe zona podurilor și pasajelor, în așa fel încât să nu mai existe riscul ca cineva care din întâmplare ajunge în această zonă să cadă în gol”, a explicat Scrioșteanu.
Ce s-a întâmplat la Tălmaciu
Pe 29 ianuarie 2023, un șofer de 48 de ani a coborât din mașină după o coliziune produsă în timpul unui carambol cu șase mașini pe A1, în zona viaductului de la Tălmaciu, pe secțiunea Sibiu-Boița. Pentru a se feri de o altă mașină care a ricoșat spre el, bărbatul a sărit peste parapet și a căzut de la aproximativ 20 de metri înălțime. Leziunile suferite la impact au fost incompatibile cu viața.
Tragedia a declanșat discuții la nivelul autorităților și al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) despre spațiile dintre parapeți și normele de siguranță pe podurile de autostradă, discuții care au dus în cele din urmă la modificarea normativului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Mult e dulce si frumoasā limba ce-o vorbim, altā limbā-armonioasā ca ea nu gāsim. Pogoniciule, limbajul tāu e mai nāclāit…
Ai primit trolii acces la net
Poti tura si tu trotineta, cine te opreste? Cat hate pe lumea asta, Dumnezeule mare!!!
(Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului care incită la ură)
Niciun eliminat pentru fraudă













Lasă un răspuns