Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

O nouă săptămână, o nouă șaormerie. Am plecat de la Coressy ca de la pomul lăudat

T.S.
0
deschidere

Salutare și bine ați venit la rubrica „Nicio lună fără o nouă șaormerie în Sibiu”. Sunt trimisul vostru în lumea „cu de toate” iar astăzi o să luăm la testat și puricat șaormeria Coressy.

Publicitate
Publicitate

S-a deschis pe strada Lungă în urmă cu trei săptămâni, cu un tam-tam pe care, recunosc, rar l-am observat prin Sibiu. Gemea tiktok-ul de clipuri promo și buzz înaintea deschiderii, programată aproape ceremonial – la 11:11, ca să fie clar că universul și șaorma sunt aliniate. Recunosc, am încercat să le calc pragul și în ziua deschiderii, și în ziua imediat următoare, dar fără succes, în primul weekend a fost omor acolo, cozi peste cozi, oameni care mâncau în picioare în zona verde din fața restaurantului, era de așteptat cu zecile de minute acolo. M-am lăsat păgubaș și am așteptat să îmi vină din nou rândul iar astăzi v-o prezint în adevărata ei splendoare.

exterior coressy
interior coresy

Duminică, aproape de ora prânzului, era destul de liniște la Coressy, departe de vânzoleala de la deschidere. Pentru că meniurile digitale nu funcționau, am luat la puricat meniul tradițional, pe hârtie țiplată, plin cu abțibilde cu „produs indisponibil”. Probabil, fiind final de săptămână, au rămas fără anumite ingrediente. Sandwich-uri, indisponibile, burgeri, indisponibili, șaorma mică – la fel. Iar cum noi nu mai avem răbdare pentru degustări, am ales varianta maximalistă: platoul pentru 4 persoane, în care se găseau de toate.

platou coressy1

Platoul costă 130 de lei și vine cu aproape tot ce are casa mai reprezentativ: două șaorme mari tăiate în bucăți mai mici, crispy de pui, aripioare și cartofi prăjiți, plus patru cutiuțe cu sosuri.

Publicitate

Prima impresie? Arată bine, apetisant știm cu toții că și ochiul e primul care „gustă” din mâncare. Multă mâncare, prezentare îngrijită, porții generoase. Genul de platou care îți dă iluzia că sigur rămâne și pentru mâine. Nu rămâne.

Am început, disciplinat, cu șaorma. Sper să nu fie cu supărare, e bună, dar nu schimbă ordinea mondială. Nu se ridică la hype-ul creat de departamentul de marketing. Ingredientele sunt corecte, carnea bună, combinațiile clasice, dar fără revelații gastronomice. Singurul lucru care o scoate puțin din pluton, cel puțin pe piața locală, este că șaorma trece pe grătar înainte să ajungă la client, iar lipia capătă o crustă crocantă foarte plăcută. Nu revoluționează preparatul, dar îi dă personalitate. Crispy-urile de pui au dispărut primele de pe platou, ceea ce în orice familie e echivalentul unei recenzii. Crocante, bine făcute, suculente – dintre toate preparatele platoului, ele au fost cele mai apreciate.

platou coressy 2

Aripioarele, în schimb, nu s-au bucurat de chiar același succes. Păreau că au ieșit de la prăjit cu un minut mai devreme, ca elevul care își predă lucrarea înainte să termine ultimul exercițiu. În interior aveau textura aceea ușor mucilaginoasă, la limita verdictului de nefăcute. Cartofii și sosurile (unul dulce, unul picant și două cheddar) și-au făcut treaba fără să iasă în evidență – ceea ce, sincer, într-o șaormerie nu e neapărat o critică. De exemplu, sosul picant era Sirracha-ul clasic, pe care îl cumperi din orice supermarket.

Per total, Coressy e un loc care merită încercat, mai ales dacă mergeți în grup și vreți să testați din toate fără să transformați masa într-un credit de consum. Nu e genul de experiență după care începi să recomanzi tuturor „am găsit cea mai bună șaorma din Sibiu”, dar nici nu pleci dezamăgit. Aș mai reveni? Pentru șaorme și minuturi cel mai probabil nu dar aș fi foarte tentat de produsele unde puiporcvitacurcanul e înlocuit de caracatiță. Există o mică voce în cap care îmi spune că trebuie testat. Iar cronicarul, după cum știm deja, ia foarte rar decizii bune când vine vorba de curiozități culinare.

Hakan Șukur

bon fiscal

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

0 răspunsuri

  1. Avatar Dinkur Angat
    Dinkur Angat

    Am fost si eu la aceasta shaormerie si venind din Istanbul unde tatal meu are un lant de asa ceva, va spun ca nu are nici o legatura. La noi la Delicii Dinkur folosim cu totul alte ingrediente. Familia Angat respecta retetele traditionale!

    27
    28
    1. Avatar Yamil Angat
      Yamil Angat

      Confirm spusele fratelui meu, Dinkur! Doar cine nu a servit preparatele noastre a dat dislike comentariului său!

      13
      12
  2. Avatar nusstiu
    nusstiu

    Mda, mâncare procesată, groaznică atât pentru sănătate, cât și la gust. Să mănânci tu așa ceva. Să-ți fie rușine că promovezi asemenea lucuri.

    26
    10
  3. Avatar Dacian Loganeanu
    Dacian Loganeanu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    18
    27
    1. Avatar nusstiu
      nusstiu

      „Invenții păgâne”? Mvai…Păi sarmalele nu vin tot de la turci, Daciane? Și cuvântul „ciorbă” nu este tot de origine turcă, Daciane? Unde e ăla care a fugit cu rețetarul dac? Unde e?

      13
      6
      1. Avatar Dacian Loganeanu
        Dacian Loganeanu

        Cine a zis ceva de ciorba si sarmale, geniule? Iti place sa pui cuvinte in gura altuia cum ii place lui Nicusor sa bage shaorma. Ce treaba au dacii cu ce am scris eu, anonim ilustru? Dar asa sunteti voi, progresistii. Nu cred ca are cineva pretentii de la voi.

        0
        4
  4. Avatar Aci Duțu
    Aci Duțu

    Din ciclul unde mai băgăm în noi niște chestii de proastă calitate fripte în ulei de 3 zile și povestim cum le dăm și la copii, să facă burtică. Ata-i noțiunea TS de „restaurant”

    18
    2
  5. Avatar elev
    elev

    cu aplecare in genunchi si cu lacrimi in ochi, va implor schimbati numele rubricii, asta nu e restaurant. E super ok sa aflam ce sa mananca, ingurgiteaza, consuma, inghite in sibiu, dar nu i mai spuneti cronica de restautrant, va rog frumos, din respect pentru lumba romana. Si imi cer iertare tuturor daca gresesc, Sarutmana

    23
    1
  6. Avatar Sparrow
    Sparrow
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    7
    13
    1. Avatar Nusstiu
      Nusstiu

      Besides the point, ca totdeauna.

      0
      0
      1. Avatar Sparrow
        Sparrow

        Mult e dulce si frumoasā limba ce-o vorbim, altā limbā-armonioasā ca ea nu gāsim.
        Pogoniciule, limbajul tāu e mai nāclāit de lāturi decât shaormele fake ale nespālatilor deghizati in antreprenori HoReCa.

        1
        2
        1. Avatar nusstiu
          nusstiu

          ce ofticat e asta, ahahahahahaha… mvai ce trist.

          0
          0
  7. Avatar Nicolta
    Nicolta

    ***

    (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)

    1
    0
  8. Avatar Gastritu
    Gastritu

    Vă rog frumos să scrieți la Cronică și despre sandwich-urile din benzinării. E păcat să nu avem părerea avizată a cronicarului despre diferențele dintre pita cu salam de la Omv vs pita cu șuncă presată de la Petrom. Mulțumesc

    2
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate