Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

11 școli din județul Sibiu au avut doar elevi cu medii de cel puțin 5 la Evaluarea Națională. Locul 17 la nivel național, înainte de contestații

Silvana Armat
0
Sursa foto: turnulsfatului.ro
Sursa foto: turnulsfatului.ro

11 unități de învățământ din județul Sibiu au înregistrat un procent de 100% al elevilor care au obținut medii mai mari sau egale cu 5 la Evaluarea Națională 2026, înainte de soluționarea contestațiilor, anunță marți reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Sibiu. Printre acestea se numără Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, potrivit datelor prezentate miercuri de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

Publicitate
Publicitate

Alături de cele trei licee, pe lista unităților în care toți elevii participanți au obținut medii de cel puțin 5 se află Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 3 Copșa Mică, Școala Gimnazială „Samuel Micu” Sadu, precum și școlile gimnaziale din Apoldu de Sus, Bârghiș, Boian, Bruiu și „Marțian Negrea” din Valea Viilor.

Unitățile de învățământ din județul Sibiu unde niciun elev nu a obținut media mai mare sau egală cu 5 sunt: Centrul Școlar de Educașie Incluzivă „Elena Delia Stoicescu” Sibiu, Centrul Școlar de Educașie Incluzivă Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială Blăjel, Școala Gimnazială Chirpăr, Școala Gimnazială Hoghilag, Școala Gimnazială Hosman, Școala Gimnazială „Ioan Morar” Dârlos, Școala Gimnazială Laslea, Școala Gimnazială Mălâncrav, Școala Gimnazială Merghindeal, Școala Gimnazială Mihăileni, Școala Gimnazială Nr. 11 Sibiu, Școala Gimnazială Scoreiu, Școala Gimnazială Târnava și Școala Gimnazială Waldorf „Hans Spalinger” Roșia.

La nivelul județului Sibiu, 2.614 dintre cei 3.131 de elevi prezenți la examen au obținut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 78,6% dintre candidați.

Potrivit IȘJ Sibiu, procentul este mai mare decât în anii 2024, 2023, 2020 și 2019, dar sub cel înregistrat în 2025, iar înainte de contestații județul Sibiu ocupă locul 17 la nivel național.

Cele mai mari medii au fost la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu (9,93 – 1 elev) și de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu (3 elevi) și Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu (1 elev), toți cu media 9,85.

Rata de participare la nivelul județului a fost de 96,01%, adică 3.034 candidați prezenți, dintr-un total de 3.159 elevi înscriși.

Publicitate

La proba de Limba și literatura română 2.506 elevi (82,21% din totalul celor 3048 elevi participanți) au obținut note peste sau egale cu 5, iar nouă elevi au fost notați cu 10.

La proba de Matematică, 2.273 elevi (74,91% – din totalul celor 3034 elevi participanți) au note peste sau egale cu 5, iar un elev au obținut nota 10.

La limba și literatura maternă, 350 elevi (95,62% – din totalul celor 366 elevi participanți) au obținut note mai mari sau egale cu 5, cinci elevi obținând nota 10.

Citește și S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională. Nicio medie de 10 la Sibiu, înainte de contestații

Rezultatele finale, luni

Cererile de vizualizare a lucrărilor scrise pot fi depuse în ziua de 1 iulie (în intervalul orar 14:00 – 17:00), iar cererile pentru contestarea rezultatelor inițiale pot fi depuse în zilele de 1 iulie (în intervalul orar 17:00 – 18:00), 2 iulie și 3 iulie.

Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut.

Rezultatele finale vor fi afișate luni, 8 iulie.

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate