Paul Bratu este singurul elev din județul Sibiu care a obținut nota 10 la proba de matematică din cadrul Evaluării Naționale. Absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, unde a studiat în clasa cu program intensiv de limba engleză, băiatul își dorește să continue tot la același colegiu, la profilul matematică-informatică.
În timp ce majoritatea absolvenților de gimnaziu și-au luat câteva zile de pauză după Evaluarea Națională, Paul era deja în fața calculatorului, rezolvând o problemă de informatică. Spune că asta făcea chiar atunci când l-am sunat. Deși este singurul elev din județul Sibiu care a obținut nota 10 la matematică la Evaluarea Națională, el spune că adevărata lui pasiune este, de fapt, informatica.
Paul a absolvit gimnaziul la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, la clasa cu program intensiv de limba engleză, iar din toamnă își dorește să rămână în aceeași școală, la profilul matematică-informatică.
Rezultatele obținute îl bucură, chiar dacă la limba română consideră că lucrarea sa merita o notă mai mare. A obținut 9.40 la română și 10.00 la matematică. Are media generală 9.70.
„Sunt foarte fericit de nota de la matematică, dar și rezultatul de la română este unul foarte bun. Totuși, cred că am făcut totul bine și că diferența a ținut mai degrabă de interpretarea corectorului”, spune Paul.
Convins că punctajul poate fi îmbunătățit, băiatul a mers să își vizualizeze lucrarea și, cel mai probabil, va depune contestație.
Trei participări la olimpiada națională
În spatele notei de 10 se află ani de pregătire și participări la competiții. În ultimii trei ani a reprezentat județul Sibiu la Olimpiada Națională de Matematică, experiență care l-a ajutat să își formeze modul de gândire necesar pentru un examen precum Evaluarea Națională.
„Am participat trei ani la rând la Olimpiada Națională de Matematică și cred că asta a contat foarte mult. M-a ajutat să fiu obișnuit cu problemele și să mă descurc la examen.”
Cu toate acestea, matematica nu ocupă primul loc în preferințele sale.
„Îmi place foarte mult matematica, dar informatica este materia mea preferată. Lucrez mult și la informatică și sper ca în viitor să ajung și la etapa națională a olimpiadei de la această materie.”
Anul acesta a fost foarte aproape de calificarea la faza națională, dar, deși a avut cea mai mare notă pe județ, a fost doar aproape de punctajul necesar pentru a merge la națională. Obiectivul său este să reușească acest lucru în anii de liceu.

Îi plac drumețiile și sportul
Pregătirea pentru Evaluarea Națională a însemnat multe ore de studiu, însă, spune el, cea mai mare parte a timpului a fost dedicată limbii române.
„La română am lucrat cel mai mult. La matematică am exersat în special din Gazeta Matematică”, spune Paul.
În gimnaziu a avut trei profesori de matematică, fiecare într-un alt an de studiu: Delia Șerb, Steliana Mărginean și Lucian Luca. Consideră că fiecare dintre ei a avut un rol important în pregătirea sa și în rezultatele obținute, de aceea spune că le este recunoscător.
Dincolo de școală, Paul încearcă să își păstreze echilibrul prin activități în aer liber. Practică sport, merge la schi în sezonul rece, iar vara preferă drumețiile și ieșirile cu bicicleta alături de prieteni.
„Îmi place foarte mult să fac sport. Iarna merg cu schiurile, iar în restul anului ies în drumeții și cu bicicleta, de obicei împreună cu prietenii. Vara aceasta mi-ar plăcea să mergem și cu cortul, în ture mai lungi.”
Metoda 80 / 20
Pe viitor se vede lucrând în domeniul IT, ca inginer software, iar dacă ar avea posibilitatea, și-ar dori să lucreze în Elveția.
Întrebat ce sfat le-ar da colegilor mai mici care urmează să susțină Evaluarea Națională, răspunsul vine din propria experiență.
„Eu cred că la română trebuie investit cel mai mult timp. Știu ei…metoda 80 / 20. Aș spune cam 80% pentru română și 20% pentru matematică. Sau, dacă nu, măcar 60% la 40%. Pentru mine, româna a fost materia la care am muncit cel mai mult.”

La finalul discuției, primul gând merge către cei care i-au fost alături în perioada examenului. „Vreau să le mulțumesc părinților mei, pentru că m-au ajutat să îmi gestionez emoțiile și m-au susținut tot timpul.” Băiatul spune că mai are un frate care anul acesta a terminat clasa a X-a și care, la evaluarea națională a obținut același rezultat la ci el.
„A avut și el tot media 9.70”.
Din toamnă va începe o nouă etapă, cel mai probabil tot la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, unde speră să își găsească rapid locul în noua clasă și să își facă noi prieteni. „Aștept cu entuziasm cei patru ani de liceul și sper să am colegi faini. Am auzit că sunt cei mai frumoși ani. Abia aștept să încep”, încheie Paul.
Primele rezultate la Evaluarea Națională au fost afișate în seara zilei de 30 iunie. Miercuri 1 iulie, elevii pot vizualiza lucrările și pot depune contestații. Rezultatele finale se afișează miercuri, 8 iulie.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Deci, redația TS nu ține cu URSU. Foarte bine !
Din nou invidia si gelozia saracilor isi spune cuvantul. Daca era Logan numai puneati nici o poza, dar na strugurii…
Acum înțeleg de ce vreau să transforme cimitirul central în parc.
Stiu ca in Bucuresti, administratorii unui mall de acolo au inceput sa blocheze rotile acestora care nu se uita pe…
Asta se intampla cand statul nu mai exista… toti ghertoii deveniti milionari, evazionisti de marca pe care nu-i deranjeaza nimeni,…












Lasă un răspuns