Satul Richiș găzduiește în weekend cea de-a V-a ediție a Festivalului Omul Verde, un eveniment dedicat patrimoniului cultural, muzicii, educației și gastronomiei, finanțat de Ministerul Culturii, potrivit organizatorilor. Sub sloganul „Găsește Omul Verde din tine la Richiș”, festivalul se desfășoară în jurul Bisericii Fortificate din localitate și al peisajelor Târnavelor.
Vineri, 3 iulie, festivalul debutează cu deschiderea oficială și cortegiul festiv, urmate de un concert special în Biserica Fortificată dedicat creației lui Georg Meyndt, realizat de Asociația Acasă la Hundorf. Seara continuă cu concerte pe scena principală și activități în Curtea Omului Verde, cu muzică și foc de tabără.
Sâmbătă, muzică, vinuri și astronomie
Ziua de sâmbătă propune un concert educativ intitulat „Miracolul notelor: începutul și evoluția notației muzicale”, conferințe despre patrimoniul și traseele culturale ale bisericilor fortificate, spectacole de muzică populară, folk și muzică ușoară, degustări de vinuri locale și activități de observare astronomică seara.

Duminică, drumul spre Biertan și ceremonia arderii
Duminică, 5 iulie, festivalul continuă cu Drumeția Omului Verde pe traseul Biertan-Richiș și conferințe comunitare dedicate dezvoltării sustenabile și valorificării patrimoniului local. Momentul culminant al ediției este Spectacolul Omului Verde și ceremonia de ardere a Omului Verde, simbol al transformării și reînnoirii.
Pe toată durata festivalului, vizitatorii pot participa la expoziții, ateliere creative și târguri de produse locale, bio și artizanale, iar intrarea în Biserica Fortificată din Richiș este gratuită.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
In medicina romaneasca, tot ceaiul din coaje de stejar a dat rezultate spectaculoase.
pe tine te bate gramatica de baza da vrei Marriott de 20 de etaje :))))
Așa ar fi arătat toată România dacă nu ne-am fi vândut țara
chill ca nici dracu nu se muta acolo nu stiu de ce credeti ca se muta asa multa lume in…
Pana nu va fi electrificata si statia Sibiu, tot 2 trenuri pe zi vor trece.Cu aceasta ocazie le reamintesc gazetarilor…













Lasă un răspuns