Sibiul este cunoscut pentru colonizarea sașilor, însă arheologii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) scot la lumină o poveste mult mai veche și la fel de fascinantă.
La marginea Ocnei Sibiului, pe Valea Vișei, cercetările recente confirmă existența unei așezări de coloniști norico-panonici – celți aduși din zonele care astăzi aparțin Austriei și Ungariei – care au locuit aici în primele secole de după cucerirea Daciei. Reporterul Turnul Sfatului a primit permisiunea de a intra pe șantierul arheologic.
O „capsulă a timpului” pe drumul sării
Conform declarațiilor coordonatorului șantierului, dr. Silviu Purece, așezarea este una deosebită, fiind situată strategic pe un drum roman important care lega Valea Oltului de Valea Mureșului. Nevoia de a aduce populație în această zonă a fost una critică după războaiele de cucerire a Daciei.
„Traian a trebuit să completeze această lipsă în demografia locală cu oameni aduși din alte părți, de multe ori oameni specializați în diverse munci și activități”, explică dr. Purece contextul istoric al sosirii acestor coloniști. La Ocna Sibiului, aceștia au fost atrași de resursele saline și de Valea Vișei, fiind probabil implicați în exploatarea sării pentru Imperiul Roman.

Așezarea a fost locuită intens de la începutul provinciei Dacia și până în vremea împăratului Marcus Aurelius, sfârșitul ei fiind marcat, cel mai probabil, de războaiele marcomanice (166–180 d.Hr.).
Fibule, unelte și o cheie pierdută acum 1800 de ani
Descoperirile din campania actuală oferă detalii prețioase despre cum trăiau acești oameni. Deși erau celți la origine și păstrau elemente ale costumului tradițional, aceștia au adoptat rapid stilul de viață roman. Dr. Silviu Purece explică faptul că acest proces a fost unul treptat, dictat de dorința de a trăi mai bine.
„Romanizarea este, de fapt, o încercare de adaptare și de îmbunătățire a vieții, o adaptare la confortul roman. Se pornește de la această latură materială pragmatică și se ajunge până la adoptarea limbii latine sau la folosirea pe scară largă a acesteia”, subliniază arheologul sibian.

Fibulă veche de aproape 1.800 de ani, descoperită lângă Ocna Sibiului
Printre obiectele scoase la lumină se numără:
- Fibule: accesorii vestimentare folosite pentru prinderea hainelor, care arată amestecul dintre stilul tradițional celtic și cel produs în atelierele locale din Dacia.
- Fusaiole: greutăți folosite la torsul lânii.
- O cheie romană: descoperită chiar la intrarea unei locuințe a cărei planimetrie este acum conturată de studenți.
- O monedă: o piesă rară din secolul al IV-lea, din perioada post-romană, care sugerează că zona a continuat să fie locuită sau tranzitată și sub controlul goților.
Adevărații noștri strămoși
Dr. Silviu Purece atrage atenția asupra unui fapt istoric mai puțin discutat în manualele școlare: coloniștii din zonele limitrofe Daciei, precum acești norico-panonici, sunt adevărații strămoși ai populației de astăzi.
„Dacă este să căutăm romani în Dacia, n-o să-i găsim veniți din Italia zilelor noastre. Acești coloniști sunt cei care s-au romanizat aici și au pus bazele culturii noastre”, afirmă expertul.

Școală de arheologie pentru viitoarele generații
Șantierul de la Ocna Sibiului a început în anul 2004 și a devenit, în timp, un loc esențial pentru formarea studenților ULBS. Beneficiind de sprijinul Primăriei din Ocna Sibiului, proiectul a pregătit generații de arheologi care astăzi lucrează în instituții de prestigiu din întreaga țară. Deși campania actuală se apropie de final, cercetările vor continua săptămâna viitoare la Tilișca, pentru a elucida noi mistere ale trecutului județului Sibiu.
Cu o istorie ce pornește de la exploatarea sării în antichitate și continuă cu tranziția medievală, situl de la Ocna Sibiului confirmă că „potențialul turistic este foarte mare”, zona fiind o punte între antichitate și prezent.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
14 răspunsuri
-
Nu inteleg concluzia cu cei adusi din Panonia si Austria in sec.2.Prapaditii de alogeni inca nu stiau sa inca faca cotigi in Urali sau in smarcurile nordice si nu pornisera incoace..iar in zonele enuntate erau tot daco geti,traci..Traian lasase veteranii militari aici si adusese civili din tot imperiul roman- ‘ ex toto orbe romano’ pt a cara tot ce ramasese neexploatat inca..Cum explicati altfel limba latina ‘vulgara’ vorbita si cea de pe placi morminte de pe intreg teritoriul Romaniei?
-
-
Da,da,da..cei care vorbeau mongola ne-au invatat.Stai!Nu mai vorbeau mongola ca a venit Arpad!Apoi cei care scriau si vorbeau limba turca in documente oficiale,fiind PASALIC, vreo 300 de ani(stii,Mohacs) ne invatau pe noi latina vulgara,mama limbii romane.In perioada 1867-1918 s-a intamplat invataura,desigur….Vorbesti de chirilica?Slava sau care?Hai sa te lamuresc.Toti scriau in latina,inclusiv alogenii vremelnici pt ca erau mai multe popoare implicate(18,ca sa stii) in traba asta si trebuiau sa se inteleaga bai exegetule..Diferenta este ca neamul nostru o vorbea nativ iar yghen-morgen de nevoie in acte oficiale…Au renuntat in 1848/1867 ca s-au dat mare regat hungar.Pana in 1918 cand au luat sutul de la istoria care nu iarta.Nu fi ranchiunos pe latina.Si acum se vorbeste din Croatia-Serbia-Bulgaria pana in Polonia de sud..
-
-
-
Nu uitați de Mitograma de la Triguri – Ocna Sibiului, cu o vechime de peste 6000 de ani, probabil una dintre cele mai vechi scrieri de tip liniar. Mitograma este formată dintr-un idol și un altăraș și a fost descoperită de arheologul Prof. Dr. Iuliu Adrian Paul. Aceasta este expusă la Muzeul de Istorie „Casa Altemberger” al Muzeului Național Brukenthal.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Concluzia ar fi ca dacii din cele mai vechi timpuri erau un neam de capsunari care nu știa cum sa-si ia lumea în cap și sa-i lase pe toți migratori sa facă ce vor pe aceste teritorii . Probabil acești norico panonici au fost împinși de celti care nu au legătură cu migratorii unguri și germanici care nici nu ajunseseră în Europa încă . Oricum vecinii daco geților din vest au fost celtii și fără îndoială ca au existat contacte și îmbinări culturale
-
-
De acord in legatura cu ultranationalismul dar nu inteleg ce treaba are cu românismul. Si din cartile de istorie comuniste am invatat ca in Dacia au fost adusi colonisti „din toata lumea romana”, ceea ce si confirma descoperirea. Ar fi trebuit sa fie evident pentru toata lumea ca aceste comunitati nu erau pe deplin latinizate cand au ajuns si probabil foloseau latina doar ca lingua franca. In Transilvania din evul mediu erau deja mai putine etnii decat in Imperiul Roman: limba de cancelarie s-a tot schimbat dar ca limba de uz curent s-a impus cea folosita la piata cum spunea Stephan Ludwig Roth, adica româna. Ungurii si sasii au scris carti protestante in româna folosind alfabetul chirilic. Trecerea la alfabetul latin s-a datorat bisericii catolice( la fel s-a intamplat si cu slavii catolici) si iluminismului
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
„Proiect extrem de dificil din punct de vedere tehnic”??? Il invit pe domnul Cosma sa viziteze Alpii partea Franceza sau…
Te crezi consumator de artă, este?
Vrem să stim ce s-a întâmplat cu ce-a mâncat.
Avand in vedere faptul ca nu putem calatorii in viitor, propun sa anticipam ce si unde s-ar mai putea intampla…
Completati titlul… au alergat si s-au intrecut in curse de MTB













Lasă un răspuns