Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Ce facem în weekend? Get Muddy, ARTmania, festival baroc, petrecere pe strada Turnului, Binder Lake Triathlon, Riders for Hope

Adina Bota
0
O noua petrecere pe Strada Turnului/Foto: Florin Băraș/Strada Turnului
O noua petrecere pe Strada Turnului/Foto: Florin Băraș/Strada Turnului

Urmează un weekend plin cu evenimente de toate felurile, la Sibiu. Sibienii și turiștii au de ales să participe de la petreceri aniversare, festival baroc și competiții sportive gratuite, până la o cursă cu obstacole pentru pacienții oncologici și ARTmania.

Publicitate
Publicitate

Am pregătit, mai jos, o listă cu principalele evenimente ale acestui final de săptămână.

Get Muddy

Competiția va avea loc sâmbătă, 25 iulie, pe malul pârâului Trinkbach din Sibiu, și promite o zi plină de adrenalină, hohote de râs și camaraderie, într-un manifest de solidaritate pentru pacienții oncologici.

Toate fondurile strânse finanțează serviciile gratuite oferite de Asociația Sus Inima. Fiecare donație are un impact direct: 70 de lei oferă o noapte de cazare gratuită unui pacient oncologic care face tratament departe de casă, 120 de lei acoperă o ședință de terapie cu un psiholog, iar 9.000 de lei asigură chiria lunară pentru Casa Sus Inima București.

Evenimentul are loc pe malul pârâului Trinkbach / Foto: Get Muddy/Facebook
Evenimentul are loc pe malul pârâului Trinkbach / Foto: Get Muddy/Facebook

Backyard sărbătorește 12 ani la Bastionul „Soldisch” din Sibiu

Backyard aniversează 12 ani de activitate printr-o petrecere organizată sâmbătă, 25 iulie, la Bastionul „Soldisch”, cu porțile deschise de la ora 15:00.

La eveniment, atmosfera va fi întreținută Dirty Nano și Sebastian, iar organizatorii au ales un dresscode specific pentru ocazie: ținută albă.

Bilete pot fi cumpărate aici.

Equilibrum Fest Summer

Equilibrum Fest Summer – Ediția de vară va avea loc în perioada 24 – 25 iulie în Parcul Sub Arini Sibiu (Platoul dintre stadion și Hotel Silva).

Intrarea este liberă, iar cei care vor ajunge la eveniment vor găsi standuri cu produse bio, suplimente naturale, cosmetice organice și multe altele, zone de relaxare și reconectare cu natura, activități pentru întreaga familie, sesiuni de terapii, clase de yoga, meditație, sport și alimentație sănătoasă, dar și  workshopuri interactive.

Binder Lake Triathlon

Evenimentul va avea loc duminică, 26 iulie, și este deschis tuturor celor care doresc să își testeze limitele într-o competiție ce îmbină înotul, ciclismul și alergarea.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale ediției din acest an este faptul că participarea este complet gratuită. ACS Aria pentru Sport își propune astfel să ofere cât mai multor persoane șansa de a lua parte la un eveniment de calitate, indiferent de nivelul de experiență sau de posibilitățile financiare. Fie că este vorba despre sportivi experimentați sau despre participanți care își doresc să ia startul la primul lor triatlon, Binder Lake Triathlon este o competiție deschisă tuturor.

Binder lake thriathlon are loc duminică/Foto: ACS Aria pentru Sport
Binder lake thriathlon are loc duminică/Foto: ACS Aria pentru Sport

ARTmania Festival

ARTmania Festival revine în Piața Mare din Sibiu, pe 24 și 25 iulie, într-o ediție specială, cu acces liber. Trupele care vor urca pe scena ARTmania Festival Sibiu „In Context”  sunt Myrkur, Alternosfera, HVNDS și Pridian – patru trupe care spun, fiecare în felul său, o parte importantă din povestea rockului european de astăzi.

În 2027, ARTmania Festival revine la Sibiu cu cea de-a douăzecea ediție, în formatul complet, cu bilete și cu tot ce înseamnă un ARTmania.

Filmele de la CineGold

În acest sfârșit de săptămână, sunteți invitați la CineGOLD pentru a vedea cele mai noi filme apărute. „Povestea Jucariilor,Odiseea”, „Her Private Hell„Invitatia Vecinilor” sunt doar câteva dintre filmele pe care le puteți viziona în acest sfârșit de săptămână la CineGOLD. Programul complet pentru weekend îl găsiți aici.

StreetFishing

StreetFishing – Etapa 5, „Cupa Marele Pescar”, are loc sâmbătă, 25 iulie, pe râul Cibin, în cadrul Campionatului Național de Streetfishing organizat de Liga Română de Spinning, sub egida AGVPS România.

Publicitate

Programul zilei începe la ora 06:00, cu ședința tehnică, urmată de apelul oficial la 06:20 și startul competiției la ora 07:00. Manșa se încheie la 13:00, iar festivitatea de premiere are loc la ora 14:00.

Concursul este deschis persoanelor de peste 18 ani care dețin permis de pescuit și sunt membre ale unui AJVPS, cu cotizația la zi.

Petrecere pe Strada Turnului

O nouă petrecere va avea loc pe Strada Turnului vineri, 24 iulie, și sâmbătă, 25 iulie, între orele 18 și 22:30. Evenimentul promite muzică și dans, cu DJ ZDA și Mircea Matei, iar zona va fi deservită de mai multe restaurante din apropiere (Spic Paste și Vin, PASAJ restaurant, Butoiul de Aur, Wine Not?, La Cati Sibiu, Taverna Akropolis).

O nouă petrecere pe strada Turnului/Foto: Strada Turnului/Florin Băraș
O nouă petrecere pe strada Turnului/Foto: Strada Turnului/Florin Băraș

Festivalul Baroc la Muzeul Național Brukenthal

Muzeul Național Brukenthal invită sibienii să ia parte la Festivalul Baroc, un eveniment special dedicat fondatorului muzeului, baronul Samuel von Brukenthal, cu prilejul aniversării nașterii sale. Evenimentul are loc în 25 și 26 iulie, la Palatul Brukenthal și la Muzeul de Artă Contemporană.

Potrivit reprezentanților muzeului, programul conține trei expoziții temporare, dintre care una va fi dedicată vieții și personalității baronului Samuel von Brukenthal, om al Iluminismului, colecționar și întemeietor al primului muzeu deschis publicului din această parte a Europei.

Vor avea loc și două concerte realizate în parteneriat cu instituții culturale de prestigiu, aducând în prim-plan dialogul dintre patrimoniu și muzică.

Se vor desfășura activități educative pentru toate vârstele, inclusiv un proiect participativ în cadrul căruia vizitatorii vor fi invitați să contribuie la realizarea unei picturi colective în stil baroc, redescoperind tehnici și simboluri ale epocii.

Festival baroc la Muzeul Brukenthal/Foto transmisă de organizatori
Festival baroc la Muzeul Brukenthal/Foto transmisă de organizatori

Pizza by Tango

La „Pizza by Tango” puteți savura o pizza caldă și aromată alături de cei dragi. Puteți să vă creați pizza exact așa cum vă place – cu de toate, în combinații inedite, de post, alături de un tiramisu delicios ca desert. Puteți savura pizza preferată pe terasa de la Tango sau o puteți comanda direct acasă, cu livrare gratuită.

Intersecții Extravaganza, vineri 24 iulie: Svetlana Cârstean discută despre artă contemporană cu Rita Chirian și Andrei C. Șerban

În seria de dialoguri „Intersecții Extravaganza”, organizată în jurul expoziției Transilvania | Extravaganza, cea de-a doua întâlnire are loc vineri, 24 iulie, între orele 18:00 și 19:30, la Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu (Gen. Magheru 34–36).

Scriitoarea Svetlana Cârstean va discuta cu poeta și eseista Rita Chirian, profesoară la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, și cu criticul de teatru și film Andrei C. Șerban, conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și secretar literar al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu. Discuția va aborda arta contemporană și condiția contemporaneității, precum și decalajul dintre ceea ce propun literatura, artele vizuale, teatrul și filmul, pe de o parte, și modul în care publicul le receptează, pe de altă parte.

Participarea la eveniment este inclusă în biletul de vizitare al expoziției.

Riders for Hope: turul moto pentru sănătate mintală ajunge în Piața Mică din Sibiu, pe 25 iulie

Evenimentul „Riders for Hope” — un tur moto dedicat conștientizării problemelor de sănătate mintală, are loc pe 25 iulie, în Piața Mică din Sibiu. Organizatorii descriu inițiativa ca un gest de solidaritate, curaj și speranță, menit să transmită un mesaj simplu: „Nu ești singur. E ok să vorbești. Ajutorul există.”

Programul zilei:

13:00 – Ride-in & Briefing, în Piața Mică;

15:00 – Plecare în convoi, tur moto prin Sibiu;

16:00 – Garden Party, cu food, craft beer, BBQ, în aer liber;

18:00 – Concert live, cu trupele Doomsday Astronaut și Spitalul de Urgență, alături de alți invitați.

Pe lângă motociclete, ziua include muzică live, mâncare și atmosferă de comunitate, toate cu scopul de a susține un mesaj comun de sprijin pentru cei care trec prin dificultăți emoționale.

riders for hope
Foto: Riders for Hope

Petrecere la Aria Rooftop Sibiu

Pe 25 iulie, cea mai importantă săptămână a modei din Estul Europei, FEERIC Fashion Week, se încheie printr-un eveniment organizat la Aria Rooftop Sibiu, începând cu ora 22:00.

Dresscode-ul propus de organizatori este „Bring your best self” – vino în cea mai bună variantă a ta.

Biletele sunt disponibile aici.

Transylvanian Nights

Între 23 și 26 iulie, la Mediaș va avea loc Transylvanian Nights, un eveniment prin care Asociația Culturală Porți Deschise vrea să aducă o soluție creativă de repunere a orașului în context, prin artă. Vizitatorii sunt invitați să descopere 11 locații diferite, care vor găzdui expoziții de artă contemporană. Acestea vor fi parcurse sub forma unui traseu curatoriat, participanții primind o hartă a locațiilor și un carnet în care vor bifa vizitarea lor. Fiecare expoziție este activată pe parcursul evenimentului prin tururi ghidate, degustări și Dj sets.

La Teatrul Național Radu Stanca nu mai sunt bilete disponibile la Faust, dar ne putem bucura de spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” .

Articol susținut de Pizza By Tango

Publicitate
Publicitate

Adina Bota
Adina Bota

Redactor

adina[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate