Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Cibinul a găzduit etapă de Campionat Național de Street Fishing. Toți pescarii au remarcat mizeria. „Potențial există, dar păcat de apă”

Traian Deleanu
10
Daniel Seche, organizator al Campionatului Național de Street Fishing spune că problemele cu apele sunt la fel în toată țara. Foto: turnulsfatului.ro
Daniel Seche, organizator al Campionatului Național de Street Fishing spune că problemele cu apele sunt la fel în toată țara. Foto: turnulsfatului.ro

41 de concurenți din mai multe orașe ale țării s-au adunat sâmbătă pe malul Cibinului la o etapă a Campionatului Național de Street Fishing – un sport urban care se desfășoară pe sectoare de râu prin orașe. Pești s-au găsit și în Cibin, dar un subiect a revenit în fiecare discuție purtată pe marginea apei: poluarea, mirosul și mizeria care ajung în râu.

Publicitate
Publicitate

Competiția a durat șase ore, de la 7:00 la 13:00, pe sectorul cuprins între podul de la Kaufland și podul autostrăzii din zona cartierului Gușterița. Regulile interzic momeli naturale și impun eliberarea peștelui după măsurare – un principiu de protecție pe care concurenții îl respectă cu strictețe, inclusiv în privința păstrăvului, scos din concurs tocmai pentru că e prea sensibil la manipulare.

„Apa e plină de cârpe”

Görfy Szabolcs din Târgu Mureș a mai concurat la Sibiu în anii anteriori și a remarcat o schimbare bruscă chiar în cursul zilei de sâmbătă. „Azi dimineață apa a fost foarte curată. Acuma e tulbure. Cred că au dat drumul la baraj. Multă mizerie în apă.E plin de cârpe”. El descrie etapa sibienă drept una dintre cele mai dificile din campionat. „În multe locuri malurile sunt abrupte. Dar e multă mizerie și foarte repede se schimbă apa”.

Publicitate

Radu, 33 de ani, din Alba Iulia, a pescuit pentru prima dată pe Cibin și a remarcat și el calitatea apei „E un pic murdară, un pic tulbure, dar e ok”. El a venit după ce a descoperit acest sport relativ târziu. „Faci mișcare, ești în natură chiar dacă ești în oraș”

„E mai rău ca pe vremea «împușcatului»”

Marius Iakab, de 47 de ani, din Cluj-Napoca, are experiență pe mai multe ape urbane din țară și formulează cel mai dur diagnostic. „Potențial este, dar păcat de apă pentru că e foarte murdară”, spune el, adăugând că a observat deversări și că „se simțea mai sus un miros de deversări”. Întrebat de ce în țara noastră nu sunt respectate apele, răspunde fără ezitare. „Niciodată nu s-au respectat apele. Înainte de revoluție, Ceaușescu a deversat absolut tot în ape. După aceea am început să facem ceva bine, dar acum e tot la fel. Eu zic că e mai rău ca pe vremea «împușcatului». Acum, situațiiel acestea nu interesează autoritățile absolut deloc, cu totul că s-ar putea face foarte mulți bani și inclusiv turism din chestia asta”.

Participarea la etapa de la Sibiu a fost cea mai numeroasă, după cea din București. Foto: turnulsfatului.ro
Participarea la etapa de la Sibiu a fost cea mai numeroasă, după cea din București. Foto: turnulsfatului.ro

El pune România în context internațional, comparând concursurile din țara noastră cu etape mondiale găzduite în Olanda sau Statele Unite. „Acolo chiar este pește. La noi pescuitul e considerat, nu știu, o metodă de a obține hrană. Dacă te vede cineva pe marginea apei, zici că ești un cerșetor, chiar dacă echipamentele noastre costă mii de euro”.

Nu respectăm apele pentru că probabil nu se pot face bani”

Daniel Seche, organizatorul competiției arată că, după București, etapa de la Sibiu a strâns cei mai mulți concurenți. Dar în ceea ce privește calitatea apei, constatările sale sunt la fel de triste. „Calitatea apei în Sibiu este ca prin toate orașele. Aruncăm gunoaie. Noi, românii facem asta. Noi nu le respectăm. De ce nu respectăm apele? Pentru că probabil nu se pot face bani”. El notează totuși o ușoară îmbunătățire. „Pește este. Iar anul acesta râul Cibin îmi pare mai curat decât anul trecut. A fost vreo campanie de ecologizare?”.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

10 răspunsuri

  1. Avatar Rusine
    Rusine

    Doamnele „conducatoare” (pline de sensibilitate) ar trebui sa se preocupe…”poluarea, mirosul și mizeria care ajung în râu.”
    Lasati bloacele ,fantanile,pistele,piatetele,betoanele,festivalurile la cei care chiar se pricep !
    Speram sa NU „finalizati ” directia gresita in care ne indreptati ! Speram sa se (auto) sesizeze la intoarcerea din concediu (permanent) „salvatorii” care desi si-au crescut salariile au uitat si de…facebook !…
    Cibinul va fi salvat prin „plantarea „de bloace ,dar sibienii…

    19
    3
  2. Avatar joik
    joik

    asta-i romanu’ plus ursii bruni din turnisor

    16
    2
    1. Avatar Hermannstadt
      Hermannstadt

      sa vezi ce specimene sunt in zona 9Mai…dar nu asta e subiectul.Subiectul e despre o apa care în discuții o asociezi cu Sibiul.Iar apa asta e jale…Curajoși ăștia de la „spinning”sa țină un concurs aici.Cei care gestionează apele din Sibiu ar trebui sa se implice mai mult.

      16
      0
  3. Avatar usr-istii au aruncat romania si pe romani, in haos pe toate planurile !
    usr-istii au aruncat romania si pe romani, in haos pe toate planurile !
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    6
    13
  4. Avatar newman
    newman

    Ape murdare,paduri defrisate si munti de gunoaie..au o singura explicatie: romanii nu isi iubesc tara.

    17
    1
  5. Avatar Un.cititor
    Un.cititor

    Alți *** care folosesc denumiri englezești!

    (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)

    5
    7
    1. Avatar Stegarul ghetto-dac
      Stegarul ghetto-dac

      Nu mai fi prost.

      0
      5
  6. Avatar Anonim
    Anonim

    Cibinul este un râu excepțional cu un potențial turistic maxim(sunt oameni care plătesc bani grei să pescuiască în alte tări care au ape unde sunt pesti) din păcate nu este gestionat de nimeni de la podul din Cristian pană la vărsarea în olt chiar dacă râul ține marea majoritate a speciilor de apă dulce de la noi din țară. De la caras, crap pană la avat, stiucă, pastrav si auzisem că si lipan. Deversările si gunoaiele sunt deja o normalitate pentru pescarii care frecventează apa…speram că la un moment dat cineva se va ocupa de râu ca doar speranța moare ultima…ecologizare, populari cu clean și pastrav, un permis de pescuit special pentru zona de oraș unde să fie permis doar catch&relase si controale zilnice. Până atunci doar povești.

    9
    1
  7. Avatar Calator
    Calator

    Stimată redacție, pentru ce trebuie să citim părerea unui habarnist din Cluj ? Are 47 de ani. Ce știe el despre viața dinainte de revoluție ? Cică înaine se deversau toate mizeriile în râuri, dar acum, că nu se mai deversează, e mai rău. M-am săturat de placa asta. Sunt cârpe, hai să curățăm albia de ele. Și să se dea amenzi!

    11
    3
  8. Avatar Periscop
    Periscop

    Street fishing? Măi să fie, între timp Cibinul a devenit stradă, iar noi habar n-am avut!!

    1
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate