O societate pe repede-înainte. Încotro? Trilogie, partea a II-a: Despre economie și mediul de afaceri

Economia țării este greu încercată. Cifrele avertizează. Oamenii, cel puțin deocamdată, par să nu le creadă. Poate că suntem mai bogați decât arată statisticile. Poate că ne permitem mai mult decât spune economia oficială. Sau poate că trăim din inerție, economii și carduri de credit. Prețurile cresc. Puterea de cumpărare scade. Unele salarii stagnează. Șomajul începe să apese în anumite sectoare. Dar șoselele rămân pline. Parcările mallurilor, la fel. Supermarketurile, și ele.

Plătim carburantul tot mai scump și continuăm să circulăm. Coșul zilnic costă tot mai mult și continuăm să-l umplem. Ne plângem de prețuri la casa de marcat, apoi plătim cu o resemnare aproape elegantă.

România pare să fi descoperit o formă originală de reziliență economică: ne îngrijorăm permanent, dar consumăm consecvent.

Dincolo de această aparență, afacerile mici și mijlocii dau semne clare de oboseală. Comenzile se răresc. Costurile cresc. Marjele se subțiază. Încrederea scade. Examenul de maturitate financiară va deveni tot mai greu. Nu toate firmele îl vor trece. Nu pentru că nu au muncit. Ci pentru că într-o economie fragilă, întreprinderile mici sunt, de regulă, primele chemate să demonstreze cât de rezistente sunt și ultimele întrebate de ce au nevoie.

În același timp, băncile, industria jocurilor de noroc și producătorii de alcool continuă să prospere. O coincidență economică interesantă. Când societatea este neliniștită, unii îi finanțează neliniștea, alții o distrează, iar alții o ajută să o uite.

Companiile mari se pregătesc deja pentru ceea ce urmează. Digitalizează. Automatizează. Introduc soluții de inteligență artificială. Reduc personalul. Reproiectează procese. Nu neapărat pentru că nu mai sunt profitabile, ci pentru că vor să rămână profitabile și mâine. Nu vor să fie luate prin surprindere. Se adaptează. Sunt proactive. Fac ceea ce logica economică le cere să facă. Nimic nu le oprește. Nimic nu le încetinește. Drumul a devenit aproape obligatoriu. Iar indicatorul pe care scria „cale de întoarcere” a fost, probabil, digitalizat și el.

Este aceasta o evoluție? Din perspectiva tehnologiei și a cercetării, cu siguranță. Dar întrebarea rămâne: este și lumea în care vrem să trăim? Vrem o economie aproape complet automatizată? Vrem sisteme care să gândească în locul nostru? Vrem eficiență maximă, chiar dacă ea produce frustrare, izolare și nesiguranță? Vrem tehnologii tot mai sofisticate, dar și tot mai mari consumatoare de energie și resurse?

Putem construi o economie mai performantă. Dar nu credeți că va trebui să decidem dacă vrem să construim, în același timp, și o societate mai umană?

Părerile voastre sunt bine primite pe email: [email protected]

Citește și O societate pe repede-înainte. Încotro? Trilogie, partea I:  Despre noi, societatea