La 2 săptămâni de la lansarea licitației, Primăria Sibiu face apel la firmele interesate să trimită ofertele pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru proiectul „Introducerea transportului electric – Tren Periurban Sibiu”.
Primarul Astrid Fodor leagă acest proiect de noutatea privind electrificarea liniei feroviare Sibiu – Brașov, pentru care a fost recent atribuit contractul, tot pentru faza de studiu de fezabilitate.
Fodor: „Dorim să atragem cei mai buni proiectanți”
„Electrificarea și modernizarea liniei feroviare Brașov – Sibiu – Copșa Mică creează premisele pentru dezvoltarea unui sistem de transport feroviar metropolitan modern, rapid și nepoluant. Sibiul dorește să valorifice această oportunitate strategică prin integrarea infrastructurii naționale cu un serviciu de transport periurban care să conecteze cartierele orașului, zona industrială, aeroportul și localitățile din jur, contribuind la reducerea volumului de trafic rutier și la scăderea emisiilor de carbon. Trenul periurban este unul dintre cele mai importante proiecte de mobilitate pe care Sibiul le pregătește pentru viitor. De aceea, dorim să atragem cei mai buni proiectanți pentru a obține soluțiile optime. Îi invităm pe toți specialiștii cu experiență să participe la această procedură și să contribuie la conturarea unui proiect de referință pentru oraș”, trasmite Fodor printr-un comunicat de presă.
Amintim că valoarea estimată a contractului este de 7,5 milioane de lei, iar documentațiile trebuie să fie finalizate în 18 luni.
„Firmele specializate în proiectare sunt invitate să participe cu oferte, care pot fi depuse până în 24 august în programul public electronic de achiziții SICAP. Practic, îi provocăm pe cei mai pricepuți să creeze conceptul unui proiect care va deveni emblematic pentru Sibiu”, subliniază reprezentanții primăriei.
Traseu de 16 km, cu posibilitatea extinderii către Cisnădie
Pentru Sibiu și împrejurimi, trenul periurban va însemna un mijloc de transport alternativ care să asigure deplasarea pe traseul Șelimbăr – Gara Sibiu – Zona Industrială Vest, cu includerea ramificației Turnișor – cartierul Tilișca, și cu posibilitatea extinderii în viitor a rutei și către Cisnădie.
Traseul propus într-o primă etapă, în lungime de aproximativ 16 km, urmează calea ferată existentă, aflată în operare, între următoarele stații: Gara Șelimbăr – Sibiu Triaj – Gara Sibiu – Halta Sibiu – Halta Turnișor. Din cartierul Turnișor, traseul se ramifică în două direcții: până în cartierul Tilișca, utilizând calea ferată existentă și respectiv până la Aeroport și în Zona Industrială Vest, pe calea ferată industrială.
În comunicatul de presă, municipalitatea descrie lucrările care urmează să fie proiectate și ulterior realizate de un constructor: reabilitarea căii ferate existente pentru readucerea acesteia în parametrii proiectați; reconstrucția căii ferate industriale pentru a corespunde standardelor de trafic de călători și transport de marfă; dublarea unor secțiuni de cale ferată pentru a permite încrucișarea trenurilor; introducerea de noi bretele de cale ferată și echipamente care să crească capacitatea liniilor în zonele mai aglomerate; asigurarea trecerilor la nivel cu calea ferată, la intersecția cu drumurile; amenajarea a cel puțin 10 stații noi de călători, cu peroanele aferente; achiziționarea de vehicule feroviare ușoare, electrice; electrificarea liniei sau amenajarea infrastructuri de încărcare pentru aceste vehicule electrice pe baterii sau hidrogen.
Primăria Sibiu amintește că are deja elaborat un studiu de trafic, un studiu de oportunitate și protocolul de colaborare cu societatea națională CFR.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Cfr-ului o sa ii ia minim 10 ani sa faca electrificarea. Abia ce au lansat licitatia pentru studii. Dupa aia mai dureaza 2 ani proiectarea si abia apoi se va apuca cineva de electrificare. Poate,ca ei fac lucrari,daca le da guvernu bani.
Pe langa asta,probabil un 10 ani,dpdv economic le va iesi ca e mai rentabil sa nu o faca,ca e acump kw :))
Pe langa faptul ca primaria se misca incet,despre cfr,n-are rost sa mai vb. Stat in stat,e putin spus. Au aia o birocratie ca pana si cei din primarie sunt invidiosi pe ei.Legat de proiect,da,excelenta ideea,dar PO ala din ZIV,nu e pe proprietate privata?
-
Se discută din 2006, adică de 20 de ani. Se discută, atât! Ne trebuie 200 de ani să implementăm ceva?? O să fie rateu oricum, nu rezolvă problema disfuncționalității orașului în trafic, adică axa Sud (unde locuiesc majoritatea) – Vest (unde lucrează majoritatea). Singura zonă mai populată atinsă este Vasile Aaron.
-
Vorbe goale, abereaza total, a mai bagat in salata de cuvinte inca o chestie care a aparut pe masa, cum fac politicienii. Electrificarea aia nu e nici o premisa. Ei sa cumpere trenuri electrice autonome, sa nu astepte electrificari de linii. Oricum, daca se electrifica Brasov-Sibiu si Sibiu-Copsa Mica (mult in viitor ambele) , raman neelectrificate caile ferate catre Sebes/Vintu de Jos (adica cea catre cartierul Tilisca) si cea dintre gara Turnisor si aeroport. Si cea catre Cisnadie, daca mai e cazul.
-
Înainte să investim într-un tren periurban, poate ar trebui să rezolvăm problemele reale ale Sibiului: parcări, Park & Ride la intrările în oraș, transport public mai rapid și mai bine conectat(dar bineînțeles bazate pe infrastructura nouă, adica drum nou, din Selgros prin spate faceti un drum prin afara orasului cu 2 benzi si ajungi în zona vest, Valea aurie Cristian, Padurea Dumbrava Spre iesirea din Selimbar, aveti model Campsor cât trafic descarca pentru directile Strand și Valea Aurie) . Pentru deplasările din interiorul orașului, un tramvai modern sau un tramvai ușor, cum există în Timișoara și Oradea, ar fi mult mai util decât un tren care circulă pe la marginea orașului cu statii pentru care daca vrei sa ajungi undeva trebuie sa parcurgi 1 km la plecare si la destinatie înca 2km fata de unde trebuie sa ajungi. Important este să alegem soluția care răspunde nevoilor reale ale sibienilor, nu doar proiectul care sună bine pe hârtie. Si inca ceva intre ora 8 si ora 13, 17 si 22 va circula trenul gol in zona industriala. Pasaje? la trecerile de cale ferata Turnisor, Terezian, Spitalul numarul 3 se vor forma cozi imense. Deci pe cuvant, sunteti ca niste copii de 5 ani, la doua trei zile mai faceti câte o năzbâtie.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament…
Sincer, nu-i mare pierdere, nici pentru sibieni, dar nici pentru turisti. Am fost acolo, si nu doar ca au macare…
HOPA HOPA . Ia sa mai citim o data ce zice primaria, ca a fost vreme secetoasa. Asta va fi…
Nu stiu unde ati gasit cifra de 2 mil de euro. Pe site ul anaf figureaza cu cifra de afaceri…
… mai celebru si cunoscut in zilele noastre … sunt curios daca stie cineva ce grad avea si in ce…













Lasă un răspuns