Un tânăr de 21 de ani a fost reținut de polițiștii sibieni, fiind acuzat că a intrat înarmat în incinta unei săli de jocuri de noroc din Piața Unirii și a amenințat angajatul pentru a obține banii din încasări.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale au reținut joi un tânăr de 21 de ani, din Cașolț, cercetat pentru tâlhărie calificată, anunță vineri reprezentanții Poliției Sibiu.
Potrivit anchetatorilor, fapta ar fi fost comisă în dimineața zilei de luni, 27 iulie, în jurul orei 04:50. Tânărul ar fi pătruns într-un operator economic din Piața Unirii, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător, și l-ar fi amenințat pe angajatul unității, cerându-i să îi predea toți banii aflați în incintă.
Potrivit surselor Turnul Sfatului, obiectul folosit pentru amenințare era o macetă, iar locația este o sală de jocuri de noroc.
Joi polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința suspectului, în Cașolț. În urma descinderii au fost ridicate mai multe bunuri considerate de interes pentru anchetă, susceptibile că au legătură cu activitatea infracțională cercetată.
Pe baza probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Covasna.
Cercetările sunt continuate de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Reprezentanții Poliției Sibiu precizează că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Tu, în schimb, ai fost planificat.
fa 5, 15 daca vrei, dar creste-i cum trebuie. Ai conditii, fa, nu doar da din c…ca asa iti zice…
Iar tu esti un popa care iubeste aur si georgescu, care spala pe creier toti prostii sa cotizeze si sa…
Exact varf de civilizatie al oierilor veniti dupa 90 in locul sasilor plecati de nevoie.
Ce?













Lasă un răspuns