Într-o echipă de 40 de pompieri români aflați în misiune în Franța, o singură femeie îmbracă aceeași uniformă și înfruntă aceleași provocări: Maria Niță, pompier militar în cadrul ISU Sibiu.
Potrivit ISU Sibiu, Maria se află în aceste zile în Franța alături de alți șase colegi din cadrul inspectoratului sibian, ca parte a misiunii de sprijin pentru stingerea incendiilor de pădure.
„Maria este colega noastră și, alături de alți șase colegi din cadrul ISU Sibiu, se află în aceste zile în Franța, unde participă la misiunea de sprijin pentru stingerea incendiilor de pădure. Suntem mândri de ea și de toți colegii noștri! Le dorim mult succes în misiune și îi așteptăm să se întoarcă acasă cu bine!”, a transmis ISU Sibiu.
La doar 26 de ani, Maria participă la prima sa misiune internațională, după ce și-a construit parcursul profesional în structurile Ministerului Afacerilor Interne. Din 2022 este pompier militar, iar înainte a activat în cadrul Jandarmeriei Române.
Pentru ea, alegerea acestei profesii a însemnat asumarea unei misiuni în care curajul, pregătirea și responsabilitatea sunt puse la încercare în fiecare zi. Iar misiunea din Franța nu face excepție.
În teren, își desfășoară activitatea alături de colegii săi, în aceleași condiții dificile, cu același ritm și aceeași determinare. Prin seriozitate, rezistență și profesionalism, demonstrează că performanța nu este definită de gen, ci de pregătire și implicare.
”Povestea Mariei, singura sibiancă din echipa de 40 de pompieri români trimiși în Franța, este despre curaj, perseverență și alegerea de a fi acolo unde este cea mai mare nevoie de ajutor”, a transmis luni seară IGSU România.
Contingentul din care face parte Maria este al treilea schimb al modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure trimis de România în Franța, ca parte a misiunii desfășurate în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Decizia de continuare a misiunii a fost adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență pe 27 iulie 2026, la solicitarea autorităților franceze, iar România și-a prelungit participarea cu încă două săptămâni. Schimbarea efectivelor a avut loc pe 1 august, când cei 40 de pompieri români au preluat responsabilitățile operaționale de la colegii aflați anterior în teren.
Tehnica de intervenție a modulului românesc este dislocată în Departamentul Var, din sudul Franței, unde pompierii vor rămâne pregătiți să intervină, până la jumătatea lunii august, alături de celelalte echipe europene participante la misiune.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Unii zic că peneleu a fabricat povestea asta ca sa introducă cenzura prin lege. Tanti, acolo la voi e voie…
Filfizonul ăsta nu e în stare nici să intretină aleile băncile si scările din muzeu. O caricatură de om!
Cris titlu, exact asta cAracterizeaza prostia… tot de 50 de lei bag motorina… Maxima educatie
Râsul galaxiei: un userist ministrul apărării!
Deja devi cam suspect după cât scrii despre acest om, domnule Deleanu. Oare nu cumva și tu funcționezi tot cu…













Lasă un răspuns