Cum și de ce a fost posibilă sinuciderea femeii care și-au ucis mama pentru avere în timp ce se afla în arestul Poliției sunt întrebări la al căror răspuns autoritățile încă lucrează.
Săptămâna viitoare se împlinesc trei luni de la sinuciderea Amianei Păștină, femeia trimisă în judecată pentru că și-a ucis mama cu sprijinul altor două prietene. Păștină și-a luat viața în timp ce se afla în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Alba. Și-a tăiat venele mâinii stângi cu lama unui aparat de ras de unică folosință, transmiteau polițiștii din Alba. Tot potrivit lor, imediat după descoperirea incidentului a fost deschis un dosar penal pentru neglijență în serviciu și a fost demarată o anchetă internă.
La trei luni de la eveniment, autoritățile din județul vecin nu au ajuns, încă, la vreo concluzie. „Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, faptă prev. și ped. de art. 298, alin. (1) din Codul penal, dosarul penal aflându-se în curs de soluționare. De asemenea, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, a fost declanșată procedura cercetării prealabile față de polițiștii cu responsabilități în activitatea de supraveghere și pază a persoanelor private de libertate, pentru stabilirea existenței sau inexistenței vreunei abateri disciplinare”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Alba, în atenția cititorilor turnulsfatului.ro.
Între timp, procesul în care Amiana Păștină, Adriana Viliginschi și Camelia Popa sunt acuzat de omor calificat a fost pus pe rolul Tribunalului Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
-
Greu de stabilit un vinovat în rândul personalului de acolo. Se vor apăra cu toate puterile. Dacă nu există camere video în toate încăperile și pe toate holurile, care să surprindă eventual și cea mai mică atingere de mâini (când poate ar fi intrat în posesia lamei de ras), nu se poate dovedi mare lucru. Din păcate, tipa nu și-a primit pedeapsa meritată pentru fapta comisă.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
@emil…. și din cauza unora ca tine ne-au părăsit.
Pentru cine mai bat clopotele automatizate ale bisericii fedegere? Ca nici expresedintele evanghelic nu se mai duce la slujba la…
Am fost o singură dată la spitalul CFR; doctorii erau deosebit de ostili față de pacienți inclusiv față de mine.…
Alt obiectiv necesar a fost închis cu succes. Cu siguranță sunt municipii în care s-a făcut mai mult, dar, sunt…
Degeaba daca nu l-au aparat de mafiotii lor..













Lasă un răspuns