Firmele interesate să elaboreze studiul de fezabilitate pentru proiectul „Introducerea transportului electric – Tren Periurban Sibiu” mai au la dispoziție încă 24 de zile pentru a depune oferte. Primăria Sibiu a prelungit termenul-limită, ca urmare a solicitărilor de clarificări primite din partea operatorilor economici, conform unei notificări publicate pe platforma de achiziții publice. Astfel, data-limită de depunere se mută de pe 24 august pe 17 septembrie.
Modificarea a fost operată în sistemul electronic de achiziții publice (SICAP) în data de 5 august. Alături de termenul de depunere a ofertelor, a fost prelungită și perioada minimă de valabilitate a ofertelor, de pe 24 februarie pe 17 martie 2027, precum și data de deschidere a ofertelor, mutată tot pe 17 septembrie.
Licitație de 7,5 milioane de lei
Primăria Sibiu a lansat, pe 14 iulie, licitația pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate al viitorului tren periurban, cu o valoare estimată de 7,5 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează un traseu de aproximativ 16 kilometri, care ar urma calea ferată existentă, între Gara Șelimbăr, Gara Sibiu, Turnișor și Zona Industrială Vest, cu o ramificație și către cartierul Tilișca. Documentația prevede, printre altele, amenajarea a minimum 10 stații noi de călători și electrificarea liniei sau echiparea cu vehicule pe baterii sau hidrogen.
Firma sau asocierea câștigătoare va trebui să elaboreze, pe lângă Studiul de Fezabilitate, și un studiu strategic privind rețeaua feroviară de perspectivă, documentațiile de achiziții publice pentru lucrările de infrastructură și pentru materialul rulant, precum și documentația pentru contractul de servicii publice de operare a trenului periurban.
La 2 săptămâni de la lansarea licitației, Primăria Sibiu a făcut apel la firmele interesate să trimită ofertele. „Electrificarea și modernizarea liniei feroviare Brașov – Sibiu – Copșa Mică creează premisele pentru dezvoltarea unui sistem de transport feroviar metropolitan modern, rapid și nepoluant. Sibiul dorește să valorifice această oportunitate strategică prin integrarea infrastructurii naționale cu un serviciu de transport periurban care să conecteze cartierele orașului, zona industrială, aeroportul și localitățile din jur, contribuind la reducerea volumului de trafic rutier și la scăderea emisiilor de carbon. Trenul periurban este unul dintre cele mai importante proiecte de mobilitate pe care Sibiul le pregătește pentru viitor. De aceea, dorim să atragem cei mai buni proiectanți pentru a obține soluțiile optime. Îi invităm pe toți specialiștii cu experiență să participe la această procedură și să contribuie la conturarea unui proiect de referință pentru oraș”, a trasmis primarul Astrid Fodor printr-un comunicat de presă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
procedura de achizitie pentru reabilitarea si transformarea in canal de mobilitate pentru calea surii mici nu este finalizata din septembrie…
Ar putea si locatarii din blocurile invecinate sa ude la 2-3 zile puietii in primul an de la plantare. Tot…
De ce mai bagati atatia bani in vechiul spital in timp ce in sibiu se construiesc 2 spiatale NOI ?…
Prostia omeneasca si coruptia
Vrem TREN care sa inchida punctele Selimbar- Arhitectilor-Tilisca -Aeroport -ZIV. Ar insemna un coridor prin Tropini care nu strica natura…













Lasă un răspuns