Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a anunțat vineri la Sibiu trei forme de sprijin pentru crescătorii de ovine și caprine, după o întâlnire de aproape patru ore cu reprezentanții asociațiilor din domeniu, afectați în ultima vreme de măsuri restrictive. Tot vineri, Spitalul de Pediatrie din Sibiu a lansat o licitație pentru un medicament necesar copiilor cu atrofie musculară spinală, în valoare de 7,7 milioane de lei doza, iar polițiștii rutieri au prins trei șoferi care circulau pe autostrada A1 cu viteze de peste 160, respectiv 200 de kilometri pe oră.
Spitalul de Pediatrie din Sibiu a lansat o licitație pentru identificarea unui furnizor al unui medicament destinat copiilor cu atrofie musculară spinală, al cărui cost ajunge la 7,7 milioane de lei pe doză, tratamentul fiind considerat vârf de gamă în rândul terapiilor personalizate.
Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a anunțat vineri, la Sibiu, trei forme de sprijin pentru crescătorii de ovine și caprine, în urma unei întâlniri de aproape patru ore cu reprezentanții asociațiilor și federațiilor din domeniu, afectate de o serie de măsuri restrictive.
Asociația „Timp și Suflet” își răsplătește cei mai activi voluntari cu o tabără la Costinești
Asociația „Timp și Suflet” s-a întâlnit miercuri cu voluntarii săi la Mârșa, într-un atelier de pictură pe tricouri organizat pentru a sărbători implicarea tinerilor în activitățile asociației, cei mai activi dintre ei urmând să fie răsplătiți cu o tabără la Costinești.
Managerul Spitalului Municipal Sibiu a cerut public opinii sincere despre instituție, iar în răspunsurile primite de la sibieni au apărut și nemulțumiri legate de Spitalul Județean, semn, spun aceștia, că oamenii au nevoie să fie ascultați.
Un tânăr a fost filmat stând în portbagajul deschis al unui autoturism aflat în mers pe autostrada A1, în zona municipiului Sibiu, în timp ce înregistra un motociclist care circula în spate, iar polițiștii i-au identificat pe cei implicați în doar patru ore de la apariția imaginilor în spațiul public.
Sistemul de automatizare a clopotelor Bisericii Evanghelice din Cisnădie a fost finalizat joi și urmează să fie inaugurat duminică, în cadrul evenimentului „Noaptea Cetății”; Ioan Crai, realizatorul conceptului, spune că etapa de proiectare, oferită gratuit în semn de solidaritate, a fost cea mai dificilă.
Un tractor și un moped, implicate într-un accident la Cașolț. Un tânăr a ajuns la spital
Un tânăr de 20 de ani a fost transportat la spital cu un traumatism la un picior, în urma unui accident produs vineri în localitatea Cașolț, la intersecția străzilor Principală cu Gării, în care au fost implicate un tractor și un moped.
Profesoara Daniela Bunea, de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, este singura din județ care are calitatea de ambasador eTwinning și s-a numărat printre evaluatorii a 5.000 de proiecte depuse pe platforma europeană prin care elevii colaborează cu colegi din toată Europa.
Fără drum la ghișeu. Proprietarii de locuințe pot semna online acordul de primire în spațiu
Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu anunță că proprietarii de locuințe își pot da acum acordul online pentru înscrierea unei alte persoane cu domiciliul sau reședința la adresa lor, fără a mai fi nevoie de deplasare la ghișeu.
Doi șoferi care circulau pe autostrada A1 au rămas fără permis după ce au fost prinși de polițiștii rutieri la kilometrul 266, la un interval de zece minute unul de celălalt, în timp ce conduceau cu viteze de 201 km/h, respectiv 190 km/h.
Un sondaj realizat de Raiffeisen Bank România, în parteneriat cu Appinio, arată că darul mediu de cuplu la o nuntă din 2026 este de 2.600 de lei, în timp ce participarea unei singure persoane costă, în medie, 1.700 de lei.
Un șofer a fost prins joi dimineață de polițiștii rutieri, la kilometrul 325 al autostrăzii A1, în timp ce circula cu 168 km/h, iar acesta a avut și un comportament agresiv în trafic, folosind în mod repetat semnalele luminoase.
Pietre căzute pe o mașină, la Boița. Nimeni nu a fost rănit, trafic îngreunat
O mașină a fost avariată vineri dimineață de pietre căzute de pe versanți, pe Valea Oltului, la Boița, la kilometrul 250 al DN7, anunță centrul INFOTRAFIC al Poliției Române; nimeni nu a fost rănit, însă traficul rutier a fost îngreunat.
O tânără stabilită în Sibiu, care face conținut pe TikTok de doi ani, s-a numărat printre cei mai de succes creatori locali de pe platformă, cea mai mare sumă câștigată într-un timp scurt fiind de 6.000 de euro.
Abonamente gratuite la Tursib pentru elevi, în noul an școlar: cererile se depun din 17 august
Reprezentanții Tursib anunță că cererile pentru abonamentele gratuite ale elevilor, valabile pe baza cardului Tursib, se depun începând cu data de 17 august, măsura fiind valabilă pentru elevii instituțiilor de învățământ acreditate din municipiul Sibiu.
La Sibiu a fost inaugurată o creșă nouă, cu prilejul căreia ministrul Dezvoltării a anunțat un program prin care creșe vor putea fi amenajate din grădinițe existente, în zonele metropolitane ale orașelor din țară.
Programul „Anii Drumeției” organizează, în premieră, în perioada 24 august – 4 septembrie, o Școală de vară gratuită dedicată copiilor, în care drumețiile de 10 zile se transformă în experiențe educative desfășurate direct în natură.
Şoferul care a lovit cu maşina trei pietoni de pe trotuar în centrul istoric al Braşovului, provocând moartea a două persoane şi rănirea gravă a celei de-a treia, a fost reţinut de poliţişti şi urmează să fie prezentat Parchetului; bărbatul suferă de epilepsie și întrerupsese tratamentul.
Marilena Grindeanu, asistent-șef al Blocului Operator Urologie din cadrul Spitalului Județean Sibiu, explică într-un interviu modul de organizare a activității zilnice a secției și modul în care se verifică respectarea normelor de siguranță a pacienților.
Weekendul din Sibiu vine cu o agendă culturală bogată, de la festivalul ASTRA și serile din Alma Vii, până la Cupa României de tineret la snooker și festivaluri dedicate filmului și costumelor populare.
Familia Popa s-a mutat la Sibiu după 20 de ani petrecuți în Spania și a deschis, în centrul vechi al orașului, magazinul El Punto, cu produse iberice aduse direct din Spania, la o distanță de aproximativ 10.000 de kilometri dus-întors.
Rezumatul zilei de vineri al redacției cuprinde reacțiile conspiraționiste apărute în jurul unei fotografii cu o eclipsă, nemulțumirile pescarilor din zona Racovița, evenimentul cultural Creative Buzz din Piața Huet și sosirea la Sibiu a unei fanfare de sași din Germania.
Citește și restul știrilor relevante de la Sibiu pe www.turnulsfatului.ro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
@emil…. și din cauza unora ca tine ne-au părăsit.
Pentru cine mai bat clopotele automatizate ale bisericii fedegere? Ca nici expresedintele evanghelic nu se mai duce la slujba la…
Am fost o singură dată la spitalul CFR; doctorii erau deosebit de ostili față de pacienți inclusiv față de mine.…
Alt obiectiv necesar a fost închis cu succes. Cu siguranță sunt municipii în care s-a făcut mai mult, dar, sunt…
Degeaba daca nu l-au aparat de mafiotii lor..














Lasă un răspuns