Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

(Reportaj) Pe stradă, alături de tinerii bicicliști care colindă Sibiul: „Pentru noi e o ieșire care ne desparte de telefon”

Marta Solomon
0
M-am întâlnit cu o parte dintre bicicliștii care au ajuns în ultima vreme în atenția oamenilor din oraș. Foto: turnulsfatului.ro
M-am întâlnit cu o parte dintre bicicliștii care au ajuns în ultima vreme în atenția oamenilor din oraș. Foto: turnulsfatului.ro

M-am întâlnit, sâmbătă după-amiaza, cu o parte dintre bicicliștii care au ajuns în ultima vreme în atenția oamenilor din oraș. Punctul de întâlnire a fost un supermarket din Șelimbăr și încă de la primele replici, unul dintre ei mi-a explicat ce înseamnă de fapt, pentru ei, aceste adunări: „Pentru noi e o ieșire care ne desparte de telefon. Și nu mi se pare corect că poliția ne ia fix pe noi, dar pe aia care vând droguri nu îi mai ia”.

Publicitate
Publicitate

Primii care au ajuns la punctul de întâlnire au fost Albert și Radu, doi copii în vârstă de 12 și 13 ani. Radu este cel care organizează aceste ride-uri și ambii băieți au fost dornici să vorbească cu noi. Încă din primele minute, băieții au susținut un lucru: nu ei sunt gașca care e în atenția tuturor. S-au delimitat instant de cealaltă gașcă care organizează ride-uri și mi-au explicat că ei nu se amestecă cu cei care merg pe contrasens sau taie fața mașinilor.

„Sunt d-ăia nebuni de o iau pe drum și se duc direct. Ăia sunt nebunii, ăia cu trotinetele”, mi-au explicat ei. S-au delimitat inclusiv de un alt tânăr „unul mai mare”, care ar organiza ieșiri prin tot orașul: „A venit și mi-a zis că el ține toate ride-urile din Sibiu,. Că el e șeful, da nici măcar nu l-a pus nimeni pe el șef”.

Publicitate

Scopul lor, spun băieții, este să șteargă eticheta asta pusă asupra tuturor copiilor care fac ride-uri. Vor să iasă cu bicicletele, dar cu niște reguli: „Noi rămânem pe pistă. Noi încercăm să arătăm că putem fi responsabili și când suntem mai mulți”. Între timp, s-au mai adunat câțiva puști, deși de data asta sunt doar 6 care vor pleca în ride, față de aproximativ 20, câți se strâng de obicei.

Deși legea le interzice copiilor sub 14 ani să circule cu bicicleta pe drumurile publice, ei sunt deja în trafic. Întrebați dacă i-a învățat cineva ceva despre regulile de circulație, pe la școală sau pe acasă, băieții recunosc că nu, dar se bazează pe propriul instinct: „Nu, dar eu știu cum trebuie să circulăm”.

Păreri contradictorii și piste insuficiente  

Pistele de biciclete li se par puține și uneori periculoase. „Mi se par o prostie pistele de pe Mihai Viteazu, sunt foarte mici. Era să mă lovească o mașină de 4 ori pe acolo”, a spus Radu, liderul ride-ului. Inevitabil, spun că mai ajung pe trotuar, pe străduțe de lângă blocuri, iar interacțiunile cu adulții devin tensionate. Când i-am întrebat dacă li se întâmplă să fie claxonați, toți au reacționat în cor: „Vai de mine, de câte ori”. La reproșurile lor, se mai adaugă și amenzile. Radu spune că a fost sancționat pentru că a mers cu bicicleta pe promenadă, în timp ce un alt prieten pentru că staționa acolo.

Pentru ei, situația denotă o gândire contradictorie din partea adulților: „Poliția se duce după copii care încearcă să se distreze, în loc să se ducă după criminali” a tras concluzia unul dintre ei. „Adulții recomandă să nu stea copilul pe rețelele de socializare, ei vor să le închidă pentru copii. Și când ieșim afară, chiar să facem ceva, tot nu e bine”.

Publicitate
Publicitate

Marta Solomon
Marta Solomon

Reporter

0754 259 053

[email protected]

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate